PROCESUL VIȘINESCU: ÎNȘELĂTORIA

Ieri, 5 iunie 2015, a avut loc o (altă) penultimă înfățișare în procesul Vișinescu. Nu au fost audiați martori, iar ședința a fost scurtă, de circa o jumătate de oră[1].
Ea a generat o singură dezbatere, pe cât de ireală, pe atât de relevantă pe fond, asupra unei chestiuni pe care am abordat-o în legătură cu ședința de la termenul trecut: cea a secretelor[2].
Iată relatarea lui Dumitru Lăcătușu cu privire la subiect:

Un al doilea moment ce merită prezentat, şi asupra căruia ne vom opri, este intervenţia consilierului juridic al ANP [Administrația Națională a Penitenciarelor – n. n.] care, cel puţin iniţial, nu a fost înţeleasă de către auditoriu. Acest lucru a determinat-o pe judecătoare să-i solicite consilierului juridic reluarea intervenţiei. În timpul pledoariei sale, funcţionarul ANP a depus la dosarul cauzei alte documente emise de către instituţia în subordinea căreia funcţionează, care le completează pe cele de la ședința trecută, cea din 13 mai 2015 [notă în text]. Înscrisurile indică faptul că ANP a iniţiat demersurile legale pentru declasificarea documentelor şi anexelor acestora solicitate de către instanță. Consilierul juridic a menţionat că ele vor intra în curând în dezbatere publică şi că vor fi postate pentru o perioadă de zece zile pe site-ul Ministerului Justiţiei. După aceea, proiectul actului normativ va fi comunicat Guvernului, care va decide printr-o Hotărâre de Guvern declasificarea sau nu a documentelor[3].

Mai întâi, ar fi de făcut o descriere estetică.
Consilierul ANP a vorbit pe un ton scăzut, și nimeni din sală nu a înțeles nimic. Procuroarea a vorbit, și ea, pe un ton la fel de scăzut, și nici de acestă dată nu s-a înțeles ceva. Apoi, judecătoarea a cerut părților civile să-și formuleze poziția la cele spuse. Acestea au răspuns că nu au putut desluși nimic din șușoteala celor doi, prin urmare ei au fost puși să repete. De data aceasta în ordine inversă: procuroarea, care a vorbit tare și către sală, și consilierul Penitenciarelor, care s-a exprimat la fel de încet și doar către judecătoare.
Imaginea transmisă a fost aceea că între cei trei – consilier, judecătoare și procuroare – se petrece un joc misterios.
Concret, în esență, este vorba despre Anexele la un singur document, niște Instrucțiuni ale Penitenciarelor cu privire la normele de hrană ale deținuților, despre care, la termenul trecut (13.05/2015), consilierul în cauză ne asigura că va cere (și va reuși!) declasificarea lor în circa două-trei săptămâni.
Ce ne spune însă acum? Că în ciuda promisiunilor făcute, Guvernul nu a desecretizat documentul solicitat de instanță. Și, pe ce motiv? Că este nevoie ca el să fie mai întâi pus în dezbatere publică, apoi Executivul „va hotărî dacă îl va declasifica sau nu“.
Să reținem termenii cheie, care sunt: „dacă“ și „nu“.
Mai întâi, ne vom întreba de ce ar fi nevoie de o dezbatere publică în cazul anexelor unui document, dacă în situația documentului propriu-zis nu a fost nevoie de așa ceva?
Consilierul ANP nu a ținut să ne lumineze asupra acestui aspect. Și nici instanța nu a dorit să o facă. La fel cum nici experții IICCMER nu s-au preocupat să intervină.
Apoi, într-un mod mai general: care ar fi scopul dezbaterii publice și dacă, în acest caz, ea ar fi justificată? Și o întrebare conexă: de când cererile instanței sunt supuse dezbaterii publice?
Vom răspunde fără înconjur la aceste întrebări: în acest caz avem de-a face cu o cerere legitimă din partea unei instanțe presupus independente, în timp ce dezbaterea publică reprezintă o procedură obligatorie în cazul proiectelor de acte normative care necesită reacții ale părților interesate, fie că este vorba despre instituții ori persoane. Și ce vrea să ne spună reprezentantul ANP? Că instituția sa s-ar opune unei proceduri pe care, dacă nu a inițiat-o, a mediat-o?
El nu ne-a luminat nici asupra acestui aspect. Și nici instanța nu s-a arătat interesată. La fel cum nici experții IICCMER nu au dorit să se manifeste în vreun fel.
În alți termeni, aici nu este vorba despre un proiect de act normativ care să necesite vreo dezbatere publică, ci despre o decizie a Executivului, ca efect al unei cereri a unei instanțe a Puterii Judecătorești.
Dacă în cazul Instrucțiunilor desecretizate recent de Guvern la solicitarea instanței, via ANP, ni s-a spus că ele au fost menținute secrete, începând din 2002, fără nici un temei legal, despre Anexe, colac peste pupăză, ni se spune că este nevoie de o dezbatere publică fără obiect. În această situație putem suspecta, pe bună dreptate, faptul că cea care s-a opus desecretizării părții respective de document este chiar ANP, consultată de Guvern în vederea acestui proces, și aceasta pentru un motiv transparent: ea este parte responsabilă civilmente alături de inculpat și, din acest motiv, interesul este evident.
Pentru aceste considerente putem conchide, fără greș, că reprezentantul ANP pur și simplu își bate joc de memoria victimelor, iar publicul este prostit pe față. Timp în care judecătoarea și procuroarea îi țin hangul, situându-se pe o poziție de complicitate; căci, spre deosebire de profanii în ale Dreptului, ele știu foarte bine că reprezentantul sinistrei Direcții a Penitenciarelor desfășoară o înșelătorie al cărei nivel nu este egalat decât de tupeu.
În fine, toată discuția de mai sus se întemeiază pe presupusa (de către instanță) necesitate a unei proceduri de declasificare, care să fie operată de Guvern, a unor documente create de Ministerul de Interne și Direcția Generală a Penitenciarelor.
Spunem: presupusă, dar nedovedită, căci în acest caz avem de-a face cu o altă înșelătorie.
Formal și legal, actele normative sunt declasificate de către instituțiile creatoare sau de către continuatoarele lor, și fiecare la nivelul său de emitere. Prin urmare, avem: documentele create de Guvern sunt desecretizate tot de Guvern, cele create de Ministerul de Interne de către același minister și, în fine, cele create de Direcția Generală a Penitenciarelor de către ANP. Cu un adagiu: dacă structura în cauză (ANP) a trecut de la Ministerul de Interne la Ministerul Justiției, atunci însărcinat cu procedura de desecretizare, la nivel ministerial, este cel din urmă.
În esență însă, aceste documente ale regimului comunist reprezintă informații de interes public și ele pot fi cerute nu doar de către instituțiile interesate (de pildă, instanțele de judecată), ci și de către persoane private, în baza Legii 544/2001, care reprezintă o transpunere a legislației comunitare în domeniu[3]. În acest caz nu poate fi deci invocat caracterul lor secret, dat fiind că nu sunt listate în Legea 182/2002 privind informațiile clasificate și Hotărârea de Guvern 585/2002, legislația națională în domeniu, și ea o transpunere a celei comunitare[4].
În concluzie, acest proces se dovedește a fi, încă o dată – înainte nu doar de pronunțare, ci și de pledoariile finale –, o butaforie.
*
Și un ultim cuvânt despre conduita și modul de reprezentare al părților civile. De la văduva lui Ioan Eremia ne-am putut da seama, încă de la bun început, că nu este nimic de așteptat: nu are întrebări de pus, cereri de formulat, documente, note scrise ori reacții de depus, ci doar „lăsări la aprecierea instanței“. Prin urmare, ea nu are nimic de-a face cu ceea ce s-ar putea numi o reprezentare a victimelor comunismului, căci ce dorește este încheierea cât mai rapidă a procesului, în vederea susținerii singurei sale cereri de care este interesată: chestiunile pecuniare.
Anca Cernea, dublată de sora sa, Mihaela Bărbuș, au fost singurele care au jucat un rol activ în acest proces. Aducerea în instanță a tuturor acelor martori care au impresionat asistența și l-au lăsat pe inculpat fără glas li se datorează.
Nici una dintre părțile civile nu a fost însă reprezentată de vreun avocat. Dacă în cazul văduvei Eremia faptul este oarecum de înțeles, în cazul urmașelor lui Ioan Bărbuș și Victor Anca situația ar necesita o explicație. Căci, date fiind cele relatate până acum, devine evident că era nevoie de intervenția unui profesionist al Dreptului.

NOTE
[1] Pentru prezentarea ei mulțumim colegului Dumitru Lăcătușu, care ne-a comunicat-o înainte de publicare. Cf. Note și consemnări de la Procesul lui Alexandru Vișinescu. Ședința din 5 iunie 2015, la adresa:  http://www.contributors.ro/reactie-rapida/note-si-consemnari-de-la-procesul-lui-alexandru-visinescu-sedinta-din-5-iunie-2015/.

[2] Cf. Procesul Vișinescu: „Crematoriul“, „Neagra“-cea-mai-neagră și secretele, la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/05/procesul-visinescu-crematoriul-neagra.html.

[3] Dumitru Lăcătușu, op. cit.



Târgoviște, 6 iunie 2015.

Etichete: