O LANSARE CU CÂNTEC

Sau cum au fost marcați cei 37 de ani de la plecarea în Exil a lui Paul Goma

Pe data de 25 noiembrie 2014, la sediul Fundației Europene Titulescu a avut loc lansarea volumului Anei Cătănuș, cercetătoare la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST), intitulat Vocația libertății. Forme de disidență în România anilor 1970-1980 (INST, București, 2014). El este, la origine, o teză de doctorat susținută la Facultatea de Istorie a Universității București sub coordonarea lui Ioan Chiper.
La manifestare au participat: Ana–Maria Cătănuș (autoarea), Adrian Năstase (amfitrion, la data respectivă recent eliberat din închisoare pentru corupție), Ioan Chiper (coordonatorul tezei de doctorat) și Radu Ciuceanu (directorul INST)[1].
Iată ce s-a spus acolo, între altele:
Ioan Chiper:

Primul motiv […] ca să fiu în ton cu atmosfera politică curentă (subl. n.), îmi plac faptele, dacă sunt bine făcute, și mai puțin vorbele. […] ADIRI [Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale – n. n.] a fost un loc de dezbatere. Dacă ADIRI continua așa cum a-nceput, și-n anii ’70, Doamna Cătănuș nu mai avea obiectu’ cărții la dispoziție (sic !) (râde). Pentru c-a fost o perioadă de deschidere și de speranță pentru mulți. […] Contribuția și pasiunea extraordinară pe care-a avut-o Dl. Prim-ministru Adrian Năstase la ... […].
Al doilea motiv […] lansarea unei cărți a Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului. De acest institut și de fondatorul institutului, Dl. Profesor Ciuceanu, mă leagă mii de fire. […]
Între colaboratori se află și autoarea cărții de față, și soțul ei, cu care străbate și drumu-n viață, și-n cercetare […]. Și desigur că ei trebuie să mulțumească eforturilor pe care le-a făcut Profesorul Ciuceanu pentru c-a înființat și pentru c-a protejat, mai ales!, pentru c-au fost nenumărate confruntări și bătălii pentru protecția institutului […].
Și-n sfârșit […] autoarea cărții […] și-acuma o vedeți mai timidă, mai retrasă, nu vă lăsați păcăliți, pentru că este, uitați-vă la ochii ei, că este de-o tenacitate, de-o vioiciune a minții și de-o-ndârjire, în același timp, incredibile. […] un exemplu de forță de muncă și de urmărirea planului.“ (sic!)

Radu Ciuceanu: ireproductibil (ca de obicei).

Ana Cătănuș:

Încep prin a mulțumi Fundației Europene Titulescu pentru că mi-a oferit cu foarte multă generozitate acest spațiu pentru a face lansarea cărții mele, și vreau să-i mulțumesc personal D-lui Profesor Adrian Năstase, care este alături de noi, și care și-a făcut timp să fie alături de noi (sic !). […]
Pentru că, probabil, lumea s-a întrebat : „De ce face o lansare în … nu știu, de ce lansează o carte despre disidență la Fundația Titulescu?“ […] Eu aș putea să spun că până la urmă disidenții au fost niște reprezentanți neoficiali și deloc doriți ai României, în perioada comunistă […], au fost niște voci ale societății românești; o societate românească tăcută, foarte tăcută în această perioadă, din diverse rațiuni această tăcere (sic!). De-asta mi se pare mie firesc să fac lansarea în acest loc. […]
Căci la ce ne folosește istoria dacă nu-nvățăm din ea? […]
Și vreau să spun că, în ultima perioadă, mi s-a părut că societatea românească, sau în societatea românească, există un mare grad de, să spunem, de radicalism, de intoleranță. O intoleranță crescută față de tot ce înseamnă diversitate de opinie, opțiune diferită. Am fost cumva șocată, deși nu sunt foarte prezentă în acest spațiu public, să constat că oameni care strigă „Jos Comunismul!“ adoptă practici care țin de acea perioadă. Și la ce mă refer? Ele s-ar subsuma unei sintagme: „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!“, „Adevărul pe care îl susțin eu e mai important decât orice alt adevăr, este singurul care contează, opțiunea mea e singura corectă.“ […]
O să invoc principiile pentru care au militat acești oameni: era vorba despre adevăr, despre dialog, despre nevoia dialogului, despre nevoia de diversitate […].
*
Lansarea a fost un prilej de a depăna amintiri din „epoca de aur“, iar participanții s-au întrecut în a se gratula reciproc. Din păcate, nu am auzit nici o autocritică, nici măcar o „autodemascare“ tovărășească din partea celor care au flancat-o pe autoare. Ba, mai mult, după război, care mai de care s-a arătat mai „disident“.
Nimic deci despre „istoria de front“, nici despre rolul ADIRI – și al amfitrionului! – în „contracararea propagandei dușmănoase a drepturilor omului“, și nici despre semnarea, de către fostul deținut politic și actual director al INST (conform propriilor spuse), a unui angajament de colaborare cu Securitatea[2].
Pe scurt, nu este vorba despre „lumi paralele“ (cum spunea Adrian Năstase, cel mai prudent dintre ei), ci de utilizarea unei mici lumi – cea a disidenților (pleonasm necesar: veritabili) – de către lumea actorilor și colaboratorilor regimului comunist.
Bon, pe „istoricii de front“ și pe foștii deținuți politici căzuți îi înțelegem. Dar pe tinerii istorici, noii calpuzani?
Istoricii scriu în primul rând pentru public, în slujba căruia trebuie să fie. Nu pentru șefi, nici pentru puternicii zilei; și, mai ales, nici (doar) pentru o leafă, ci în numele unor valori perene, pentru care numiții disidenți și-au sacrificat viețile lor și ale familiilor lor.
Să le urmeze deci exemplul, și nu doar cu vorba, ci și cu fapta – căci aceasta este esența disidenței –, mai ales că azi pericolele sunt mult mai reduse decât în timpul comunismului!
Nu este vorba ca ei să fie complet dezinteresați de carieră, de locul de muncă – ar fi absurd să aștepți așa ceva! –, ci să le urmărească într-un mod decent. Prin urmare, nu este nici un act de eroism în asta, căci atunci când nu poți să spui adevărul, este suficient să taci.
Cât privește invocatele principii ale disidenței, am avut deja ocazia să vedem cum stă autoarea cu aplicarea lor: simpla noastră chestionare asupra motivelor lansării lucrării sale la fundația respectivă, sub patronajul amintit, a declanșat o ploaie de acuze care a culminat cu trimiteri … clinice[3]. Din fericire însă, noi, cei care ne manifestăm „rezervele“, nu mai putem fi internați, ca în vremurile despre care este vorba în carte.
În fine, pentru că această poveste a luat și o turnură personală: diferența dintre Ana Cătănuș și mine este că dacă ea e plătită să spună ceea ce spune, eu am plătit pentru ceea ce am spus!...

NOTE
[1] Cf. http://www.titulescu.eu/2014/11/lansarea-volumului-vocatia-libertatii-forme-de-disidenta-in-romania-anilor-1970-1980-semnat-ana-maria-catanus/. Fișierul video atașat este inaudibil, în schimb, cele trei fișiere audio sunt inteligibile.

[2] Tema a făcut obiectul unui proces de calomnie intentat nouă de Radu Ciuceanu, proces pe care l-a pierdut. Cf. Procesul Radu Ciuceanu versus Mircea Stănescu și Romulus Georgescu (2003-2004), la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2008/05/procesul-radu-ciuceanu-vs-mircea.html.

[3] Mesaj al Anei Cătănuș către autor, 22/11/2014.

București, 27 mai 2015.