SCRISORI TRIMISE

D-lui Dan Culcer,
Editorul revistei „Asymetria”


Stimate Domnule Dan Culcer,

Deunăzi am luat la cunoştinţă că în data de 17 octombrie 2009 revista „Asymetria” a publicat un articol semnat de D-na Isabela Vasiliu Scraba, în care Domnia Sa face o serie de afirmaţii legate de scrierile mele pe teme istorice şi, mai grav, despre persoana mea (http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=833).

Întrucât textul cu pricina a apărut în revista Dvs., pe care o preţuiesc, la fel ca şi pe Domnia Voastră (de-a lungul timpului am fost onorat să fiu eu însumi publicat de Dvs. în „Asymetria”), ţin să fac pentru cititorii revistei următoarele precizări:

Aserţiunile eseistei apar într-un context care nu are nici în clin nici în mânecă cu scrierile şi persoana mea, textul intitulându-se „Excluderea lui Noica şi a poeţilor martiri din cultura românească”. Citez pasajul în întregime:

„Indeletnicirea cripto-comunistă de a găsi vinovaţi printre victime a ieşit la iveală şi din verdictul unui proces de calomnie (2003-2004) în care instanţa judecătorească i-a dat dreptate calomniatorului, un fost bursier Soros (2) [trimitere în notă – n. m., Mircea Stănescu], care ţinuse a-l face informator de Securitate pe fostul deţinut politic Radu Ciuceanu cu dovezi din 1949-1951 furnizate de dosarul re-educării studenţilor în temniţa de la Piteşti (Nr. 26 979, vol. 1-24).” (loc. cit.)

Ce legătură va fi fiind între procesul în care am fost târât de către Radu Ciuceanu (împreună cu ziaristul Romulus Georgescu), pe de o parte, şi Noica şi poeţii martiri din închisori, pe de altă parte, rămâne un mister insondabil asupra căruia nu mă voi apleca. Mă voi apleca însă asupra celor emise de eseistă, care sunt nu doar false, ci şi denigratoare.

Fondul procesului l-a constituit nu vreo acuză de colaborare cu Securitatea, ci o afirmaţie a mea care reproducea propriile spuse ale lui Radu Ciuceanu în faţa investigatorilor CNSAS. Citez din studiul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi problema moştenirii comunismului (publicat la vremea respectivă chiar în „Asymetria”): „Radu Ciuceanu, astăzi senator al Partidului România Mare şi, după spusele sale în faţa investigatorilor Consiliului, informator al Securităţii.” Faptul poate fi verificat cu uşurinţă şi din documentele procesului publicate pe blogul meu: Procesul Radu CIUCEANU c. Mircea STĂNESCU şi Romulus GEORGESCU (2003-2004).

La fel de falsă este şi afirmaţia autoarei că probatoriul depus de mine conţinea doar informaţii din dosarul penal nr. 26979 de la Securitate. Pe lângă copia studiului mai sus citat, care este limpede că nu formulează o acuză la adresa lui Radu Ciuceanu, şi informaţiile din dosarele Securităţii, care îl indică pe reclamant drept posesor al unui angajament de colaborare cu Securitatea semnat în închisoare, am mai depus copii de pe pagini ale cărţii lui Liviu Vălenaş, Soldat al mareşalului Ion Antonescu, Convorbiri cu Ion Pantazi (Vremea, 2001), care conţine o aserţiune identică cu cea comunicată de mine şi alte înscrisuri.

Întrucât eseistica (în speţă cea autohtonă!) este un tip de producţie în care, de regulă, oamenii vorbesc ca să se afle în treabă, D-na Vasiliu Scraba nu ne explică nici care ar fi legătura dintre faptul că am fost bursier Soros şi procesul despre care aduce vorba.

Autoarea se pronunţă apoi asupra competenţei mele în materie de studiere a istoriei reeducării. Citez conţinutul notei însoţitoare: „Mircea Stănescu (n.1968) a luat doctoratul în filozofie la Facultatea de Filozofie din Bucureşti cu o teză despre «experimentul Nikolski». Desigur, el nu-l arată pe tartorul principal, ca să-şi poată desfăşura originalitatea gîndirii prin următoarea triadă, pe cât de stupidă, pe atât de falsă: reeducarea la sovietici ar fi fost «prin muncă», la chinezi «prin reforma gândirii» şi la români «prin demascare şi auto-analiză». Lucrarea i-a fost publicată în 2008, completând imaginea manipulatoare oferită de volumul din 1995 de la Editura Vremea, unde s-au publicat texte scrise de deţinuţi în timpul torturilor pentru «reeducare». Cu informaţii din dosarul reeducării «tip Piteşti» Mircea Stănescu si-a probat acuzaţiile, fără a mai aduce vreo altă dovadă.” (loc. cit.)
Am să trec peste tonul superior, de certitudine absolută, inacceptabil nici măcar la cercetătorii avizaţi în studierea subiectului, marcând doar că autoarea încurcă ediţiile cărţilor mele, nu le indică titlurile, le rezumă abuziv şi evită clasicul procedeu al citării pentru a-şi proba spusele. Am să indic însă doar câteva persoane care s-au pronunţat asupra valorii istorice a studiilor mele: Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca (cel pe care autoarea îl citează în eseul său!), Paul Goma, Dan C. Mihăilescu, Vladimir Tismăneanu sau Dan Culcer (dovadă că un text al meu despre reeducare a fost reţinut de D-sa între documentele pe care le-a încredinţat spre păstrare Institutului pentru Memoria Exilului Românesc – cf. inventarului accesibil pe Internet!).

În fine, am să mă opresc asupra lucrurilor cu adevărat grave spuse de eseistă în textul său, prea scurt în raport cu cantitatea de falsuri conţinute.

Prima este aceea că aş găsi vinovaţi printre victimele comunismului, eludând adevăratul vinovat în cazul reeducării – Alexandru Nicolschi. Afirmaţia este complet aiurea. În cartea mea Procesele reeducării (1952-1960), Fundaţia Culturală „Memoria” – Filiala Argeş, 2008, în partea sa finală, sunt indicaţi adevăraţii vinovaţi (între care şi cel pomenit de eseistă). Ei încep cu Gheorghiu-Dej, liderul Partidului, membrii Secretariatului şi Biroului Politic, şi continuă cu conducerea Securităţii (Nicolschi era nr. 2, nr. 1 fiind Gheorghe Pintilie!), conducerea Securităţii Închisorilor şi ofiţerii din penitenciare. Şi acolo mă opresc! Nu există nicio acuză la adresa deţinuţilor, chiar cei mai implicaţi în acţiune, opţiune intepretativă pe care o explic şi pe care cititorii interesaţi (dar cititori veritabili!) o pot regăsi cu uşurinţă.

Pornind de la cele spuse deja, îi invit însă pe cititori să mediteze asupra specificului reeducării: cel în care fostele victime ale reeducării s-au situat adesea, în timpul detenţiei dar şi după, nu de partea foştilor colegi de suferinţă, ci de partea agenţilor răului. Voi mai spune că Dl. Radu Ciuceanu „victima” studiilor mele istorice, a intentat procese de calomnie nu doar mie, ci şi foştilor săi colegi de suferinţă – Constantin Ticu Dumitrescu, Şerban Rădulescu-Zoner, Aristide Ionescu ori editorului şi publicistului Constantin Heneragiu, cu ultimii trei motivul constituindu-l natura relaţiilor D-sale cu Securitatea în timpul şi după detenţie.

Autoarea sfârşeşte prin a numi demersul meu – intelectual şi istoric – „îndeletnicire cripto-comunistă” şi rezultatul: „imagine manipulatoare”. Afirmaţiile ar avea darul de a-mi smulge un zâmbet, dacă n-ar fi atât de grave. Pe lângă persoanele care s-au pronunţat asupra caracterului studiilor mele, indicate mai sus, voi mai spune că tocmai din pricina „criptocomunismului” meu Fundaţia Culturală „Memoria” – Filiala Argeş, instituţia care anual organizează Simpozionul „Reeducarea prin tortură”, a fost cea care mi-a solicitat să scriu cartea Procesele reeducării (1952-1960). În mod identic, tot pentru „criptocomunismul” meu, Constantin Ticu Dumitrescu mi-a scris, în ultimele sale luni de viaţă, cuvântul înainte la recenta carte Reeducarea în România comunistă (1945-1952), Polirom, 2010. Apoi, cât de „manipulatoare” îmi sunt cărţile şi studiile, poate fi probat prin cele cca. 100 de interviuri de profunzime pe care le-am realizat cu subiecţi ai reeducării şi, mai ales, prin cuvântul dat victimelor cu fiecare prilej.

În fine, pretinsa avocată a victimelor reeducării atinge apogeul atunci când mă numeşte „calomniator”. Cititorii vor înţelege singuri că a numi astfel pe cineva, după ce două instanţe de judecată s-au pronunţat în speţa în cauză (în care Radu Ciuceanu îmi cerea, pentru repararea onoarei sale, 5000 de Euro!), este foarte riscant din punct de vedere juridic şi descalificant moral. Ei vor înţelege în acelaşi timp şi că a vorbi fără să cunoşti subiectul aflat în discuţie – care începe cu citirea şi citarea pure şi simple! – nu onorează pe emiţător şi aduce deservicii profunde memoriei victimelor şi istoriei reeducării. Şi aceasta prin practicarea unui demers amatoristic în care acuzele aduse persoanei şi scrierilor mele nu sunt altceva decât reflexul în oglindă al emiţătorului.


Stimate Domnule Dan Culcer,
Sperând că veţi publica reacţia mea, vă asigur de sentimentele mele cele mai bune,
Mircea Stănescu.

20 februarie 2010

Încadrat de către redacţie la rubrica „Polemici”: 
http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=911

SCRISORI PRIMITE (208-2013)



despre securitate
De la: [...]@isc-we.ro
Trimis: 22 iulie 2008 16:44:03
Către: mirceastanescu@hotmail.com
Domnule Stanescu,
Am descoperit recent articolul dvs. publicat in "Asymetria" nr. 8-9, mai 2003, in "Timpul", Iasi, si in "Vremea national-crestina", iunie 2003. In paragraful intitulat "CNSAS". faceti un inventar al incalcarilor legii de organizare si al drepturilor omului de catre "gruparea Onisoru-Gheorghe", corecte si din punctul meu de vedere in cea mai mare parte. Dar, prin omisiune sau rastalmacire faceti si grave erori. Astfel, va opriti la acuzatia de neverificare a lui Ion Iliescu si a lui C.V.Tudor, fara sa adaugati ca ar fi trebuit verificati toti tortionarii in viata si asta inaintea informatorilor. Atunci cand faceti referire la subsemnatul, imi permit sa spun ca din ignoranta, apreciati ca schimbarea incadrarii mele (in necolaborator al securitatii) s-a facut din motive obscure. Ati citit dvs. notele mele? Acolo unde, la intrebarile care mi se puneau raspundeam sistematic "nu stiu", nu cunosc", nu am auzit" etc. Stiti dvs. de ce tocmai unii erau supusi incercarilor de racolare unele reusite, altele nu? Pentru ca acestia incepeau sa prezinte interes pentru securitate si aceasta trecea la santaj. Eu unul, dupa ce ca aveam si gura "sloboda" la serviciu in ceea ce-l privea pe "conducatorul iubit", imediat dupa ce am facut niste tentative nereusite de a ma transfera la ARCOM si ISPIF, printre putinele intreprinderi prin care se mai putea pleca la lucru in strainatate, chiar daca, in general era vorba despre tari arabe, am fost contactat de un maior de securitate direct la serviciu, invitat fiind in biroul directorului general, care "intamplator" era absent. Daca am semnat un asa-zis angajament, am facut-o la dictare, nestiind exact ce se urmareste. La final m-am dumirit, am semnat ca sa nu fiu chemat "in alta parte", asa cum mi-a spus securistul, dar stiam ce aveam de facut. Si am facut exact ceea ce am aratat mai sus: "nu stiu" s.a.m.d. Asa ca ar fi de dorit ca atunci cand se fac afirmatii care pot cicatriza sufleteste pe cineva sa se faca si o documentare cat mai completa. Pentru ca, tot pe internet am descoperit si o lucrare de disertatie pentru masterat la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala (UB) de 62 de pagini, care, facand referire la acelasi caz, nici macar nu catadicseste sa arate ca a fost schimbata incadrarea, lasand sa se inteleaga ca am fost colaborator al securitatii. Acesta este inca un exemplu, si mai grav, de distorsionare a realitatii (ca sa nu-i spun minciuna) prin omisiune. Cred ca, asa cum a procedat si "Evenimentul zilei" din jurul date de 4 iunie 2000, onoarea v-ar obliga, fie si acum, sa faceti cuvenita precizare si rectificare.

RE: despre securitate
De la: mirceastanescu@hotmail.com
Trimis: 22 iulie 2008 19:03:49
Către: [...]@isc-we.ro
Stimate Domnule D[...] M[...],
Multumesc de reactia Dvs. la cele scrise de mine.
Presupun ca va referiti la articolul meu intitulat: „Pagubele colaterale” ale războiului din Irak şi „aspectele colaterale” ale distrugerii CNSAS. Textul respectiv este, in prima sa parte, un rezumat al unui studiu de mai mare intindere, pe care il regasiti tot pe blogul meu, intitulat: Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi problema moştenirii comunismului in care, daca veti avea timpul necesar si curiozitatea, veti regasi ponderea care trebuie acordata de catre CNSAS, conform legii, in verificarea calitatii de agent/colaborator a persoanelor investigate. (Cea pe care o deplangeti ca nu exista!) Tocmai pentru ca nu ati citit acel studiu, care este o analiza in extenso a activitatii CNSAS, faceti si contrasensul care urmeaza.
Cu privire la fondul imputarii pe care mi-o faceti: "obscuritatea" despre care este vorba in context nu afirm ca ar apartine biografiei sau dosarului Dvs., ci insusi modului de analiza al Colegiului CNSAS din acel moment.
Repet si pentru Dvs. sensul celor spuse de mine in studiul de care va vorbesc: calitatea de "colaborator" al Securitatii nu este un fleac: ea trebuie demonstrata cu probe. Iar odata ce ai dat un asemenea "verdict" intr-un prim moment, este cel putin "obscur" (ati observat, desigur, ce moderat am fost in exprimare!) sa revii intr-un al doilea moment cu un verdict la polul opus. Aceasta inseamna ca trebuie sa justifici si sa asumi public schimbarea de incadrare, care poate sa insemne - logic si practic - fie ca s-a produs o gafa monumentala in aprecierea calitatii persoanei investigate, fie ca altele au fost motivele schimbarii de incadrare al membrilor Colegiului (de pilda: nu-l dai "pe-al meu", nu-l dau "pe-al tau"!).
In fine, in munca mea de istoric mi-am fixat un principiu, de care m-am tinut: sa nu vorbesc despre cazuri (ca cel al Dvs.) pe care nu le cunosc indeaproape (adica pe baza de probe: documente ale Securitatii coroborate cu declaratiile persoanei in discutie). Tocmai pentru ca scopul studiilor mele nu este altul decat aflarea adevarului.
Acestea fiind zise, sper sa fi disipat aparenta obscuritate a pasajului la care faceti trimitere, care nu provine, dupa cum am spus, decat din prea grabita Dvs. lectura. Lectura care, desigur, nu are nicio legatura cu onoarea mea, la fel cum asertiunea mea nu avea vreuna cu a Domniei Voastre.
Toate cele bune,
Mircea Stanescu

Re: despre securitate
De la: [...]@isc-we.ro
Trimis: 23 iulie 2008 10:42:41
Către: mirceastanescu@hotmail.com
Stimate Domnule Mircea Stanescu,
Va multumesc, la randul meu, pentru promptitudinea reactiei dvs. la "reactia" mea. Chiar daca nu am calitatea dvs. de istoric (sunt master in economie si doctorand in inginerie), cred ca va pot explica de ce CNSAS a trecut, in aparenta brusc (de fapt in urma unei reanalizari a comisiei), de la o incadrare la alta. Problema este a criteriilor luate in considerare. In cazul meu, in prima faza, fiind prima actiune a CNSAS de deconspirare, presati fiind si de termenul inceperii alegerilor locale din anul 2000, aceasta a avut un singur criteriu: care din candidatii la alegerile pentru Primaria Capitalei a semnat un angajament cu securitatea si atat, fara sa se mai uite si ce contin dosarele. La sesizarea mea, evident ca mi-au consultat dosarul si s-au lamurit. Mesajul verbal pe care mi l-a transmis comisia, prin intermediul d-lui Secasiu, reconfirmat ulterior si de dl. Onisoru (caruia i-am reprosat nedezmintirea si publica), inainte de a-l primi si in scris, a fost: "nu, d-le M[...], cu dvs. nu e nicio problema". Sigur ca raspunsul meu a fost: "Pai, daca nu e nicio problema, atunci cum ati putut sa transmiteti mediei asemenea concluzie (chiar daca s-a facut precizarea ca, ulterior, "a refuzat sa colaboreze"), care preluata cu doua zile inainte de scrutinul electoral, de catre toate presa centrala scrisa, video si audio, m-a socat atat pe mine cat si pe familia si pe prietenii mei apropiati, care cunosteau bine ce conceptii aveam si inainte si dupa 1989". Si ca sa va demostrez cat relativism exista in judecarea de catre unii a acestor situatii, am sa va descriu sau am sa va reamintesc (in cuvintele mele) cum discutau despre subiect, intr-o seara imediat urmatoare, la emisiunea lui Marius Tuca de la Antena 1, gazda si cu invitatii sai, "formatori de opinie", Mircea Dinescu si Cristian Tudor Popescu: Marius Tuca (spre surpriza mea, singurul observator corect) - "Daca asta (n.a.- subsemnatul) s-a tot mutat si cu serviciul, de cateva ori, si cu locuinta, in timp ce securitatea il tot aborda, este clar ca fugea de ei in incercarea de a evita alte intalniri". Mircea Dinescu (cu o parere contrara comisiei din care facea parte): "Domn'e, daca asta a semnat, e clar ca a colaborat" (dixit). Cristian Tudor Popescu - "Eu cred ca s-a intamplat asa: asta a venit la securitate sa-si ofere serviciile, dupa care a venit acasa, si tot gandindu-se el asa, a avut mustrari de constiinta si a refuzat sa mai colaboreze". Dupa cum vedeti, desi erau numai trei participanti la acea masa rotunda, existau tot atatea judecati diferite: una "alba", alta "neagra" si a treia, combinata.
In ceea ce priveste termenul de "obscuritate" pe care l-ati folosit in articolul la care m-am referit (asa cum corect ati presupus), eu am inteles ca acesta a fost utilizat exclusiv cu privire la modul de analiza al CNSAS-ului si nu explicit la biografia mea, dar, ganditi-va, ca oricine poate interpreta ca putand fi si o referire implicita la dosarul meu.
Va multumesc pentru informarea privind studiul de pe blogul dvs., pe care sunt curios sa-l citesc.
Cu stima,
D[...] M[...]

Re: despre securitate‏
De la: [...]@isc-we.ro
Trimis: 23 iulie 2008 15:51:46
Către: mirceastanescu@hotmail.com
Domnule Stanescu,
Revin din nou, pentru ca am citit paragraful care ma priveste din studiul dvs. de pe blog, pe care mi l-ati indicat. Imi pare rau ca, in pofida afirmatiilor dvs. din care rezulta ca n-am inteles eu bine, constat ca sensul celor afirmate de dvs. in acel articol publicat la Iasi, l-am inteles perfect. Dvs. apreciati ca CNSAS nu a facut o ilegalitate cand a facut asa-zisa deconspirare ci atunci cand a facut rectificarea, in urma argumentelor mele "patetice", fara sa tineti cont de chiar prevederile "Legii Ticu". Nu domnule istoric, nu erau patetice, erau bazate pe fapte reale. Aveti contra-argumente ca faptele descrise de mine n-ar fi reale? Ca istoric mai ales, cred ca se impune sa va bazati strict pe documente si nu pe supozitii. In ceea ce priveste sustinerea dvs. precum ca daca exista asa-zisul angajament, repet, scris la dictare, cu sabia lui Damocles deasupra capului, nici nu mai conteaza daca exista sau nu note informative, aceasta vine in contradictie cu chiar prevederile legii, in care se arata ca devine culpabil cel care a adus atingere demnitatii sau libertatii altei persoane, ceea ce in cazul meu a fost exclus, atata timp cat eu niciodata "nu stiam nimic". Ba chiar imi asumam un mare risc pretinzand ca nu cunosc lucruri care erau de notorietate la nivelul intreprinderii unde lucram (de exemplu, ca sa ma refer la un fleac, caci in acest fel a inceput: "Cunoasteti ca face cineva bisnita in intreprindere?". Iar eu, care eram clientul cel mai fidel al pachetelor de la ruda din occident a unei colege, raspundeam ca "nu cunosc, habar n-am"). Privitor la faptul ca as fi avut nevoie de adeverinta CNSAS-ului pentru a nu fi inculpat pentru declaratie mincinoasa, pe langa faptul ca nu imi faceam nici cea mai mica problema in acest sens, ba chiar ma gandeam sa actionez eu in judecata institutia (renuntand pentru ca cotidianul cu cel mai mare tiraj de atunci, "Evenimentul zilei" a dat o dezmintire, inca din titlul articolului: "M[...] P[...] nu a fost informator al securitatii"), v-as intreba, cati din cei deconspirati ca adevarati informatori, dovediti cu documente, au intrat sub incidenta justitiei pentru declaratie micinoasa?
Daca ati fi fost mai documentat, ati fi stiut ca eu am avut in primul rand dosar de urmarit, dosar pe care l-am vazut la CNSAS nu ca urmare a cererii mele, care zacea probabil printr-un sertar, ci profitand de apropirea pe care o am si in prezent de Radu Campeanu, acestuia dandu-i-se usor curs solicitarii de a-si vedea dosarul. Am venit impreuna la sediul institutiei si dl. Onisoru s-a vazut nevoit sa mi-l puna si pe al meu la dispozitie. Fiind doua volume, nu l-am putut parcurge pe tot in aproximativ doua ore, dar am vazut unele turnatorii mascate de numele de cod, care pur si simplu mi-au starnit rasul (i le-am aratat si d-lui Campeanu). Securitatea era interesata si de faptul ca "uneori, veneam acasa cu unele domnisoare, dintre care unele ramaneau peste noapte". Chestie de siguranta nationala! Am facut atunci (cred ca prin anul 2004) si o cerere de deconspirare a numelui real al turnatorilor, la care nu am primit raspuns nici in ziua de azi.
Si inca ceva: partidul pentru care am candidat atunci la Primaria Municipiului Bucuresti se numea Partidul Liberal Monarhist din Romania - PLMR, nu Partidul Monarhist. De asemenea, pentru stiinta dvs., in toamna aceluiasi an (2000), am candidat pe pozitia 1 din lista pentru CDR 2000, la Camera Deputatilor, in judetul Giurgiu (conform unui protocol, PLMR transformandu-se in PNL Traditional, care, dupa alegeri a fuzionat cu PNL-Campeanu, azi fuzionat la randul lui cu PNL). Si atunci am dat o declaratie identica.
De aceea, imi permit sa va spun ca daca ati abordat in vastul si documentatul dvs. material, pentru care va felicit, si un subiect care privea persoana mea, atunci trebuia sa aveti o documentatie completa privitor si la acesta si pe urma sa va exprimati opinia. Nu doresc sa va dau lectii, dar eu la institutia statului in care lucrez, desi sunt inginer, sau poate tocmai de aceea, asa procedez.
Cu stima,
D[...] M[...]

RE: despre securitate‏
Trimis: 23 iulie 2008 19:45:51
Către: [...]@isc-web.ro
Domnule M[...],
Realmente, nu inteleg ce-mi reprosati.
Ca nu cunosc cazul Dvs.? Nu aveam de unde - nu v-am vazut dosarul, la fel cum nu am vorbit nici cu Dvs. in prealabil.
Repet - pentru ultima oara: cele doua studii ale mele privesc activitatea CNSAS, nu cazul Dvs. El face insa parte dintr-o cazuistica a activitatii institutiei in discutie, asa cum a aparut in presa. Si vizeaza nu lamurirea situatiei daca Domnia Voastra a colaborat sau nu cu Securitatea, ci analiza curenta pe care o face institutia in discutie.
Informatiile care subantind analiza mea sunt luate din presa vremii (inclusiv desmintirea de care vorbiti) si sunt citate si interpretate de mine cu buna credinta - fapt care cred ca este vizibil chiar si pentru partile cele mai interesate.
Imi reprosati apoi sustinerea privitoare la semnatarii de angajamente cu Securitatea care, in optica mea, ar trebui incadrati drept colaboratori ai Securitatii? Regret ca nu suntem de aceeasi opinie, dar tocmai acesta este farmecul discret al libertatii. Si al istoriei, ca disciplina.
Regret apoi ca, in calitate de istoric, nu va pot da nici un certificat de buna purtare, la fel cum nu va pot da niciunul de colaborare cu Securitatea. Nu aceasta este menirea mea, ci: de a face o analiza.
In fine, va multumesc pentru informatia transmisa, ca si pentru acest schimb.
Salutari cordiale,
Mircea Stanescu.

---------------------------------------------------------------------------------------------
referitor la petre pandrea
De la: W. [...]@yahoo.com
Trimis: 3 februarie 2010 13:07:13
Către: mirceastanescu@hotmail.com
Salut! sunt A[...] L[...], am 23 de ani si sunt jurnalist. Am o nelamurire foarte mare in ceea ce priveste legatura Ancai Pandrea, actrita si totodata sotia actorului Iurie Darie, cu scriitorul Petre Pandrea. Locuiesc in Bals, orasul in care s-a nascut scriitorul si pe aici toata lumea e in pom. (dar nu in Pomul Vietii). Exceptand-o pe bibliotecara din oras, toata lumea (incluzand profesorii de romana)- crede ca Anca Pandrea este fiica scriitorului. eu insa cred altceva si cred ca tu esti in stare sa imi spui adevarul. Nu de alta, dar sunt si in ultimul an la facultate si mi-am ales tema ¬Gazetaria lui Petre Pandrea¬, iar o astfel de greseala ar fi devastatoare. Astept un e-mail atunci cand vei avea timp. multumesc!

---------------------------------------------------------------------------------------------
De la: Daniella Ludvig
Către: Mircea Stanescu
Data: 7 decembrie 2012, 18:49
via Facebook
Stimate Mircea Stanescu! Citesc cu mult interes cartea Dvs. "Reeducarea in Romania comunista" vol. III., despre detinutii de la Canalul Dunare - Marea Neagra. Tema ma intereseza, deoarece sint regizorul unui film documentar de o ora (prezentat la postul de televiziune DUNA in aprilie 2011) despre un fost detinut clujean, contele Teleki Ernő (in acte ar putea sa apara sub numele de Ernest Teleki). Cind am inceput stringerea documentelor pt. film (in 2009), n-am gasit aproape nici un de document din perioada de la Canal, si nici din partea istoricilor cunoscuti de mine nu am primit ajutor in acest sens. A fost o "pata alba" tema abordata de Dvs. Din documentele personale ale conteluii Ernő Teleki reiese ca de la data de 28 februarie 1952 si pina la 16 martie 1953 a lucrat ca retinut la U.M. a Ministerului de Interne, dupa cum urmeaza:
1. la CERNAVODA: 1 martie 1952 - 15 noiembrie 1952
2. la COASTA GALAS: 16 noiembrie 1952 - 16 martie 1953.
De la Canal a fost tarnsportat la Macin, unde a avut domiciliu fortat pina in august 1955, dupa care s-a reintors la Cluj, unde a murit in anul 1980.
M-ar interesa foarte mult daca nu cumva a-ti intilnit numele lui Ernő Teleki in documentele studiate de Dvs. Va felicit pentru efortul Dvs. pus in vederea realizarii acestui vast documentar pe care il rasfoiesc cu multa curiozitate.
Cu stima si respect: Daniella Ludvig

De la: Mircea Stanescu
Către: Daniella Ludvig
Data: 9 decembrie 2012, 13:19
via Facebook
Sărut-mâna, mulţumesc de urări!
Din păcate nu i-am întâlnit numele, altfel l-aş fi reţinut.
Totuşi, el apare în fişele de încarcerare publicate pe site-ul IICCMER, la adresa:
Mircea Stănescu.

De la: Daniella Ludvig
Către: Mircea Stanescu
Data: 10 decembrie 2012, 18:57
via Facebook
Multumesc pt. amabilitate, pt. fisa de incarcerare. Da, despre el este vorba. De la CNSAS am primit dosarele de urmarire. Sint foarte utile, din pacate le-am obtinut dupa realizarea filmului. Asa, am un nou motiv sa ma apuc de continuarea, adica partea a doua a filmului. Mult succes in munca, si va urez sarbatori fericite. Daniella Ludvig

De la: Mircea Stanescu
Către: Daniella Ludvig
Data: 11 decembrie 2012, 14:20
via Facebook
Succes, de asemenea!
Aceleaşi urări,
Mircea Stănescu.
P.S.: În ceea ce mi-aţi scris m-a intrigat următoarea propoziţie: ”nici din partea istoricilor cunoscuti de mine nu am primit ajutor in acest sens”. Trist...

De la: Daniella Ludvig
Către: Mircea Stanescu
Data: 13 decembrie 2012, 10:08
via Facebook
La cine am apelat, nimeni nu m-a indrumat la DVS (ulterior mare pacat!) Am totusi o intrebare: ce reprezinta denumirea de "detinut administrativ"? Interesant, in fisa de incarcerare la rubrica starea civila Ernest Teleki apare ca casatorit, dar dupa informatiile mele, el nu a fost niciodata casatorit. Unde pot sa gasesc acte in aceasta privinta? La Arhivele Statului in afara de aceasta fisa de incarcerare oare exista si alte documente referitoare la Teleki? Multumesc in prealabil pt. ajutor!
Daniella Ludvig

De la: Mircea Stanescu
Către: Ludvig Daniella
Data: 13 decembrie 2012, 22:41
via Facebook
Problema n-ar fi că nu ați fost îndrumată către mine, ci că nu ați găsit niciun interlocutor printre istorici.
"Deținuții administrativi" erau persoanele condamnate prin ”decizie administrativă”, adică fară să fie judecați și condamnați în urma unui proces în Justiție, fie el oricât de abuziv, ci printr-un act administrativ (de aici denumirea!) al Ministerului de Interne și/sau Securității. Erau practic niște liste semnate de către comisiile Organelor Terorii, prin care persoanele pentru care nu erau suficiente probe pentru a fi arestate, încarcerate și condamnate erau internate în inchisori sau lagăre de muncă printr-un simplu ordin scris. Listele în cauză erau redactate în prealabil de către Securitățile regionale, și ele erau umplute cu burghezi, moșieri, intelectuali suspecți și alte categorii de indezirabili Noului Regim.
Actele de stare civilă se păstrează la Arhivele județene – Cluj, pentru omul Dvs.
Este foarte posibil ca un necăsătorit să se fi declarat inversul, știut fiind că în acest mod putea să primească pachet (în lipsa altor membri ai familiei, căci doar de la familie erau permise pachetele). Or, în lagăr, supraviețuirea depindea în cea mai mare măsura de acele pachete...
Succes,
Mircea Stănescu.

De la: Daniella Ludvig
Către: Mircea Stanescu
Data: 15 decembrie 2012, 21:42
via Facebook
Multumesc pt. raspuns si explicatie. S-ar putea sa aveti dreptate, si intradevar a aparut ca si casatorit numai pt. a putea primi colete. Dupa un an de internare la canal, a fost trimis la Macin pt. o perioada nedeterminata, unde a avut domiciliu fortat. Oare domiciliul fortat a fost tot o "decizie administrativa"? De la Macin s-au pastrat mai multe scrisori scrise de el catre o prietena din Cluj, din care reiese ca nici la Macin nu a avut o viata usoara. Unchiul lui fiind fostul primministru al Ungariei, contele Pál Teleki, a fost persecutat de securitate pina la sfirsitul vietii. Fiind un om f. cult, cu mare afinitate spre arte, suferintele si crizele deportarii le-a pus pe hirtie prin desene stranii, care inca urmeaza sa fie descifrate. Altii au scris jurnale sau memoaruri, Ernő Teleki nu a vrut sa se complice in asa fel, el a desenat. O mare parte din aceste desene sint pastrate la Galeria Nationala Maghiara din Budapesta. Va trimit a mica "gustare" din aceste desene venite din iad. Am si un articol (in limba maghiara) despre Ernő Teleki si fartele lui geaman Andor, care a aparut in revista istorica BBC History din luna august 2012. Daca va intereseaza pot sa-l trimit. Salutari si noapte buna. Daniella Ludvig



















De la: Mircea Stanescu
Către: Daniella Ludvig
Data: 17 decembrie 2012, 11:27
via Facebook
Pedeapsa cu domiciliul forţat (zis „obligatoriu”) se făcea în acelaşi mod ca şi internarea în lagăre (zise „unităţi de muncă”). Spre deosebire de condamnarea prin Tribunal, pedepsele erau nu în ani, ci în luni, pe perioadă determinată (de la 6 la 60), însă cu posibilitate de prelungire (nedeterminată).
La acest capitol, românii au fost mai „moderaţi” decât sovieticii, care dădeau decizii de internări administrative, în Gulag, „în eternitate”.
Interesantă, deduc, biografia omului Dvs. – păcat însă că nu citesc în maghiară!
Salutări,
Mircea Stănescu.
---------------------------------------------------------------------------------------------
Date: Sat, 29 Dec 2012 01:24:43 -0800
From: […]@yahoo.com
Subject: mesaj din Slatina Olt
To: mirceastanescu@hotmail.com
Buna ziua,
Ma numesc E[…] V[…] profesor Colegiul National ”Ion Minulescu” Slatina, presedinte de onoare al Asociatiei de Tineret Ecotim din cadrul Colegiului si va contactez pentru ca am descoperit preocuparile dumneavoastra privind crimele comunismului.
Bunicul meu din partea mamei ION CIOLAN din localitatea CALINESTI RADOMIRESTI OLT a fost ridicat si dus la Gherla in perioada anilor 50.Prea multe nu stiu  despre caz dar stiu ca mama a facut infart cand eu eram studenta din cauza acestei suferinte! Acum vreau sa profit de faptul ca nepotul meu S[…] N[…] este primar in comuna Radomiresti si vreau sa fac cercetari de ce corpul neinsufletit al bunicului meu nu a fost adus in localitate.
Mentionez ca atuci cand am ajuns in zona localitatii Gherla in urma cu 2 ani  am avut o traire neobisnuita! In plina vara cu o vreme linistita,  aducand vorba de bunicul meu, in masina fiind ,s-a iscat o mica tornada de pe trotuar trecand peste masina condusa de sot.
Am fost preocupata de multe alte lucruri si nu am avut timp sa ma ocup de istoria bunicului meu.As dori ca in 2013 sa am timp!
Multumesc pentru indrasneala mea de a va deranja cu acest mail!
Sarbatori fericite si tot respectul pentru evolutia dumneavoastra stiintifica!
Impreuna cu elevii colegiului mi-as dori sa avem intalniri cu oameni ca dumneavoastra!
Cu respect!
Prof.V[…] E[…]
Tl 0729XXXXXX

From: mirceastanescu@hotmail.com
To: […]@yahoo.com
Subject: RE: mesaj din Slatina Olt
Date: Sun, 30 Dec 2012 11:24:42 +0200
Bună ziua!
Mulţumesc de urări, nu mă deranjaţi câtuşi de puţin.
Înţeleg, deduc că bunicul Dvs. a murit la Gherla. Iar dacă este aşa, chestiunea care vă preocupă nu ştiu dacă are vreo „soluţie”: morţii din închisoare erau, în anii '50, îngropaţi - fără cruce, fără nume - în marginea cimitirului (nu în cel numit "Rozsa Sandor", ci într-unul mai mic, alăturat).
Vă urez însă să reuşiţi să vă faceţi timp să cercetaţi istoria bunicului Dvs. Aţi putea începe cu mintirile de familie, aţi putea continua cu arhivele (cele ale Securităţii - la CNSAS, cele Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj, unde se află arhiva închisorii).
„Impreuna cu elevii colegiului mi-as dori sa avem intalniri cu oameni ca dumneavoastra!”
(Acesta este un lucru care se poate rezolva: nu trebuie decât să formulaţi o invitaţie... formală.)
Apropo: ce predaţi la „Minulescu”?
La Mulţi Ani!
Mircea Stănescu 
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
De la:paul-daniel mircescu (pauldanielmircescu@yahoo.com)
Trimis: 14 mai 2013 14:51:17
Către: mirceastanescu@hotmail.com (mirceastanescu@hotmail.com)
Domnule Stanescu,
In urma descoperirii tarzii al articolului dvs. de acum 10 ani, din revista APADOR-CH nr. 25/2003, fiind unul din subiecti, imi permit sa ma limitez a va face unele obiectii si corectii. Spun ca ma limitez pentru ca si calomnia este prescriptibila.
Mai intai va citez paragraful in cauza:
"În urma publicării primei liste de colaboratori ai Securităţii, Colegiul a făcut, de asemenea, şi prima sa rectificare. Paul Daniel Mircescu, candidatul Partidului Monarhist, indicat ca semnatar al unui «angajament cu Securitatea, dar ulterior a refuzat colaborarea», a primit din partea Colegiului o adeverinţă care afirmă că nu a fost colaborator sau agent al Securităţii şi că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică[18]. Adeverinţa i-a fost eliberată pentru a face uz de ea, căci Mircescu, care depusese înainte de alegeri la Biroul Electoral o declaraţie de necolaborare cu Securitatea, putea fi acuzat de fals în declaraţii publice. Însă revizuirea punctului de vedere al Colegiului nu poate fi motivată legal nici prin situaţia descrisă, nici prin argumentele patetice ale fostului candidat. Angajamentul este piesa fundamentală şi sigură care atestă relaţia de colaborare a unei persoane cu securitatea, iar chestiunea existenţei sau inexistenţei notelor informative în dosare nu este deloc problematică. În plus, colaborarea cu poliţia politică este uşor de stabilit: dacă ofiţerul operativ este implicat în activităţi specifice poliţiei politice, atunci informatorul său este un colaborator al Securităţii ca poliţie politică."
Dvs. faceti aici comentarii bazate pe supozitii. Adeverinta pe care o mentionati mi-a fost eliberata, cu scuzele Colegiului transmise prin dl. Secasiu, destul de rapid, Colegiul dandu-si seama ca au facut o mare eroare. Oricine mi-ar fi citit dosarul, si membri Colegiului, in final, l-au citit, ar fi vazut clar ca am refuzat sistematic sa dau informatii despre colegii de serviciu, asa cum mi s-a cerut, ba mai mult, cu un risc pe care nu-l puteam evalua ci doar banui, pur si simplu ii dezinformam ca sa nu zic ca ii" abuream" in mod periculos. Dl. presedinte D. Onisorul a fost invitat la PNL, partidul care, prin efortul meu personal in principal, a fuzionat prin absorbtie cu Partidul Liberal Monarhist din Romania (acesta era numele corect) al carui vicepresedinte eram, si intr-o sedinta dedicata acestui subiect a recunoscut eroarea si cauza ei: un asa-zis angajament scris la dictare, ca la militie. Adeverinta am solicitat-o pentru demnitatea mea, stirea intens mediatizata, socandu-ma nu numai pe mine ci pe toti prietenii si pe cei care ma cunosteau. Stiti pe cineva care semnand fals ca n-a fost colaborator a fost condamnat definitiv si inchis? Argumentele mele n-au fost patetice. Am descris atmosfera amenintatoare de atunci despre care, se pare, cu toate stadiile dvs. de cercetare, habar nu aveti! Faptul ca dvs. considerati ca angajamentul e singura piesa fundamentala, inexistenta notelor informative neavand nicio relevanta va deconspira superficialitatea crasa si arunca mari indoieli asupra cv-ului pe care vi-l prezentati. Alta supozitie a dvs., imi pare rau, cretina: " dacă ofiţerul operativ este implicat în activităţi specifice poliţiei politice, atunci informatorul său este un colaborator al Securităţii ca poliţie politică." Adica toti cei pe care i-a contactat ofiterul erau automat colaboratori. Bravos! Ce spuneti daca va intreb: nu era cazul sa ma fi contactat si pe mine inainte de a scrie aceste alegatii, comform principiului "audiater altera pars"?
In sfarsit, eu unul va pot proba ca sunt drd ing. si master ec. As fi curios daca dvs. ati putea proba macar jumatate din stufoasa lista de studii pe care pretindeti ca le-ati absolvit si fata de care, prin superficialitatea "cercetarii" de care dati dovada, am mari indoieli.
Fara stima,
Paul-Daniel Mircescu
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
De la:C.D. [...]@yahoo.com)
Trimis: 23 mai 2013 21:35:08
Către: mirceastanescu@hotmail.com (mirceastanescu@hotmail.com)
    Stimate domnule dr. Mircea Stănescu,
    Încep acest scurt mesaj prin a vă mulțumi pentru ceea ce faceți. Știu că sună sec, dar la fel de bine știu că o să  simțiți în aceasta admirația nefardată a unui tânăr jurist interesat de crimele comunismului. Lucrez la o teză de licență cu tema ”Criminalul ideologic. Bestiile burghezo-moșierești și dușmanii poporului. Portret criminologic”, prima după știința mea din istoria Facultății de Drept din cadrul UAIC Iași. În urma unei întâlniri cu distinsul profesor Marius Oprea, am obținut promisiunea dumnealui față de umila mea persoană de a mă ajuta cu ceva informații, drept care vă redau mai jos mesajul trimis. Nu am primit nici un mesaj de la domnul Oprea, știu că își verifică rar poșta electronică, i-am trimis și un sms așa cum am convenit, deduc că e foarte ocupat și înțeleg aceasta. V-aș ruga dacă se poate să mă ajutați cu 2-3 idei față de cele trei puncte ilustrate în mesajul trimis domnului profesor Oprea, cu precădere asupra punctului ultim. Într-un alt mail am să vă expediez și planul lucrării. Vă mulțumesc anticipat pentru atenția acordată lecturii acestui mesaj, vă mulțumesc dacă mă veți putea ajuta, iar dacă nu este posibil, îmi exprim încă o dată gratitudinea față de munca depusă în acest domeniu, precum și dorința de a vă cunoaște personal, onoarea fiind desigur, de partea mea.

Cu deosebită considerație,
D.C.
Iași, la 23 mai 2013

----- Forwarded Message -----
From: C.D.<[...]@yahoo.com>
To: [...]@yahoo.com>
Sent: Wednesday, May 15, 2013 6:09 PM
Subject: Teză de licență ”Criminalul ideologic”- solicitare informații

    Stimate domnule profesor,
    Vă scriu astăzi încă sub efectul scurtei dar plăcutei întâlniri de acum 4 săptămâni la Sf. Mănăstire Petru-Vodă. Vreau să vă mulțumesc acum pentru amabilitatea de a sta de vorbă cu mine și  anticipat pentru sprijinul acordat în demersul modestei mele persoane de a redacta această teză de licență în domeniul criminologiei, prima după știința mea pe această temă la Facultatea de Drept din cadrul UAIC Iași. Cele trei subcapitole la care lucrez acum se leagă de :
  1. 1.      Aparat politic. Aparat represiv. Instituția Securității Statului.  Referitor  la acesta, încă încerc să găsesc volumul Dvs. ”Bastionul cruzimii”, rămâne să verific și la Polirom dacă mai există în stoc. Am discutat cu mai mulți prieteni pasionați de subiect, dar nici unul dintre aceștia nu îl au în bibliotecă.

  1. 2.      Instrumente de politică penală. Analiză asupra normelor de drept folosite drept mijloace de represiune.  Aici voi face o analiză juridică inclusiv a faptului de a condamna politic pentru infracțiuni specifice dreptului comun, dar doream să vă cer sfatul asupra completării acestei idei.
  1. 3.      Bernard Nicolschi . Tot  ce dețin dincolo de mărturii, e un studiu al IICMER și resurse online. Am găsit pe Internet referiri la două articole publicate de Dvs. în ”Cuvântul”, dar nu și arhiva ziarului, pentru a le putea consulta. Voi mai folosi drept anexe la teză diverse fotocopii de pe documente din arhiva IICMER, disponibile online.
          Dată fiind limitarea în spațiu a tezei la 80 de pagini, tot ce va ieși probabil e un articolaș, aspect care nu corespunde viziunii mele, drept care după susținere voi lărgi aria de cercetare și voi aduce totul la exigențele cuvenite. Pentru o mai bună imagine, atașez acestui mesaj planul licenței, precum și argumentul în favoarea temei alese. Mi-am dorit aceasta pentru a deschide un drum încă aflat la început în domeniul criminologiei ca știință de contact în drept.
        Vă transmit, distins domnule profesor, alesele mele mulțumiri, precum și expresia considerației mele.
 
Al Dvs. ,
D.C.
Iași, la 14 mai 2013
From: mirceastanescu@hotmail.com
To:
[...]
Subject: RE: Teză de licență ”Criminalul ideologic”- solicitare informații
Date: Thu, 23 May 2013 22:18:07 +0300
Bună seara!
Mulțumiri pentru... mulțumirile Dvs.!
M. Oprea este, probabil, pe teren: știu că sapă la închisoarea Aiud...
Prenumele lui Nikolski (românizat Nicolschi) este ALEXANDRU (în rusește: Alexandr Sergheevici Nikolskii).
Textul de pe site-ul IICCMER este bun, deci de utilizat.
Textul lui Oprea asupra aceluiași a fost reluat în revista electronică Tiuk, la adresa : http://www.tiuk.reea.net/1/31.html
Cărțile lui Oprea le găsiți la Bibliotecă.
Despre reeducare au scris, în ordine: Dumitru Bacu, Paul Goma, Virgil Ierunca, Alin Mureșan și subsemnatul, ale căror cărți le veți găsi tot în biblioteci.

Cereți și sfaturile profesorilor din Universitate, de ex. Dorin Dobrincu, de la Istorie. căutați-l din partea mea.
Felicitări pentru tema aleasă și mult succes! 

P.S.: Dacă treceți pe la București, dați-mi un semn. 
Mircea Stănescu
 --------------------------------------------------------------------------------------------
 

Subiect: Doar o intrebare‏
De la: Focsa Daniel ([...]@yahoo.fr)
Data: 03.10.2013
Către: mirceastanescu@hotmail.com

Stimate domn Mircea Stanescu, am o nedumerire, dumneata ce facultate ai absolvit ? Stiu ca ai numeroase doctorate, dar ce facultate ai terminat ? Istoria cumva ?

Salutari,

Daniel Focsa
istoric