CÂTEVA CUVINTE DESPRE SITUAȚIA FOSTEI REPUBLICI SOCIALISTE SOVIETICE MOLDOVENEȘTI

Să punem măcar un bemol, zic, obositorului republican-moldovenism victorios ce a ajuns să ne dea lecții de politică internă și externă, ba chiar și de democrație!

Deocamdată să lăsăm democrația la o parte, căci ea este în reflux peste tot în Occident (America, Europa), de vreme ce anulăm (și noi și ei) alegeri, candidați și tratăm, pe cât de interesat, pe atât de decerebrat, pe cei ce gândesc diferit ca „agenții Rusiei“, exact ca pe vremea lui Stalin. Să vorbim deci în termeni real-politici.

Statul numit Republica Moldova are o populație egală cu Gaza și, la fel ca aceasta înainte de purificare etnică și genocid, trăiește în principal din ajutoarele occidentale (masiv din România). Fără acest ajutor s-ar fi prăbușit demult, căci cu vinul și produsele sale agricole are o economie ce o împiedică să iasă din subdezvoltare. Astfel, „opțiunea europeană“ reprezintă, în context, direcția benefică pentru ea. Sau cel puțin așa îi pare. Numai că lucrurile sunt mai complicate în realitate.

Deși a fost luată sub pulpana UE și controlul NATO, republica în discuție rămâne în zona gri a politicii regionale: nu are nici o umbrelă de securitate, iar situarea sa pe un punct de conflict al Occidentului cu Rusia reprezintă o direcție periculoasă și perdantă pe termen mediu și lung.

Cu un procent mare de minorități etnice dispuse în Nord, în Sud și în Transnistria, Republica Moldova are clivaje culturale, lingvistice și teritoriale importante greu de gestionat. Să nu mai vorbim de bazele militare rusești și de conflictul militar înghețat asociat.

În termeni realiști, singurul viitor al acestui stat ar fi neutralizarea sa, redeschiderea dialogului cu Rusia – și cu partea de societate acum criminalizată ca „pro-rusă“. Alternativele – conflictul extern și intern – sunt perdante, căci nu duc nicăieri. Mai mult, sunt rețeta-standard pentru eșec, pe care reușitele de parcurs și de palmares, în care se va epuiza curând, nu fac decât să-l acopere.

Dar o politică de deschidere internă și multiazimut în cea externă nu este în nici un fel în vederile actualului regim de la putere la Chișinău și, tocmai de aceea, estimez că vom asista în continuare la acest joc pe muchie de cuțit, ba chiar la jocul cu focul. Republica Moldova nu are nici graniță cu Rusia, nici vreo importanță strategică, fiind, pentru aceasta din urmă, cel mult un codicil la „problema ucraineană“. Factorii săi de stabilitate sunt pur conjuncturali, nu intrinseci sau legați de propria conduită zonală. Nu văd deci nici un viitor acestui stat într-un context multipolar, în care s-ar prăbuși, nici într-unul de extindere a conflictului ucrainean ori de avans al trupelor ruse către Odesa, caz în care ar fi amenințat fără posibilitatea de a putea rezista în vreun fel.

În ceea ce o privește, găsesc că România ar trebui să abandoneze susținerea necondiționată a acestei republici. Să fiu clar: nu orice formă de susținere, așa cum doresc „suveraniștii“ din Parlament. Căci nu vorbim aici nici de susținerea pentru dezvoltare, nici, cu atât mai puțin, a cetățenilor români de la fața locului, ambele în interesul nostru. Vorbim de susținerea oricărei politici de acolo doar pentru că este pro-europeană și pro-NATO. UE și NATO sunt cadre, idei regulatoare care ne ghidează, dar nu țin loc de politică.

Ar trebui deci să ne întrebăm de ce o facem? Care este interesul nostru? Apoi ce beneficii – și costuri – ne aduce nouă integrarea în UE a acestei Foste Republici Sovietice Socialiste Moldovenești (cum ar trebui să se numească dacă dorește să intre în UE, nu Moldova, nici Republica Moldova), fostă parte a teritoriului României? Integrare la care nu ne opunem, dar de ce ar trebui să o încurajăm, mai mult, să o sprijinim – și nu doar declarativ, ci și financiar? Estimările (căci cifrele reale sunt clasificate) spun că sprijinul nostru pentru Ucraina și Republica Moldova reprezintă, cumulat, cca 3,5% din PIB. Putem susține acest procent în condițiile crizei noastre economice structurale? Mă îndoiesc. Acestea sunt întrebările-cheie la care ar trebui să răspundem dacă am avea o politică externă. Ceea ce nu avem, cel puțin deocamdată, doar clișee și locuri comune. Și dacă nu avem, este trist să vezi cum politica externă ți-o fac nu doar entități mai puternice, ci chiar cele nesemnificative politic, gen Republica Moldova. Iar dacă tot vorbim de cine și al cui agent este, să fii agentul SUA, al Israelului (precum holocaustiștii) mai e cum mai e, dar să fii agentul Republicii Moldova sună ridicol!

Să revenim la înțelegerea realității și să gândim strategic, așa cum acest stat al nostru, România, a făcut-o încă de la întemeierea sa. Este greu? Se pare că da.

 

București, 1 octombrie 2025.

 

PREȘEDINTELE ȘI REALITATEA

Dat fiind că a fost beneficiarul anulării alegerilor, în materie de politică internă nu este de așteptat ca Președintele să evolueze în vreun fel. De aici suita de ficțiuni legate de interferența rusă, în nici un fel probată: dacă exista vreo probă, aceasta ar fi fost pusă pe masă!

Anchetele, procesele lui Georgescu, care verosimil nu vor ține în justiție (ceea ce nu înseamnă însă că nu va fi condamnat), au ca scop să-l țină ocupat pe acesta și să sleiască mișcarea populară zisă „suveranistă“. Cu ce efecte, vom vedea, căci populația este și va rămâne „suveranistă“: ce-o interesează cu adevărat este propria situație, nu a altora. În tot cazul, acesta este un punct de blocaj pentru Președinte.

În materie de politică externă există o evoluție: faptul că am trecut de la mantra propagandei noastre legată de marșul victorios al noii Armate Roșii până la Paris și Londra, la realistele constatări că Rusia nu poate (și nici nu vrea) să atace NATO și probabilitatea foarte redusă a extinderii războiului dincolo de granițele Ucrainei, este un mare progres. Povestea cu drona (cel mai probabil o provocare ucraineană) este o absurditate a noastră, în conjuncție cu cele ale polonezilor, cu rol de a ține SUA implicate în Europa prin agitarea pericolului rusesc. Ceea ce nu se va întâmpla însă: Trump a ieșit deja din povestea ucraineană plasând responsabilitatea pe umerii noștri, ai Europenilor, dar furnizând în continuare arme pe care noi le vom plăti; pentru a nu fi acuzat de dezastrul de pe câmpul de luptă ce va urma.

Exceptând solidaritatea declarativă colectivă, nici un cuvânt despre susținerea Ucrainei, fapt ce arată că toată lumea, inclusiv Președintele, înțelege că acest război este pierdut, iar NATO și UE se îndreaptă spre o înfrângere strategică greu de gestionat.

Și legat de Republica Moldova înregistrăm o schimbare: Președintele înțelege probabil că acest stat este situat pe un punct de conflict cu Rusia și că ambalarea la temă nu face bine țării noastre ci, din contră, o face prizonieră susținerii necondiționate. Ceea ce, în materie de politică externă, reprezintă o eroare fatală: să faci politica României înseamnă să urmărești interesul național, adică „Romania first“ – nici al Ucrainei, nici al Republicii Moldova, nici al oricui altcuiva. Deci să fii „suveranist“. Să nu mai vorbim despre faptul că, în ciuda masivului ajutor occidental (și al României), situația internă și prestația acestui stat pe scena internațională sunt un dezastru și că, indiferent de rezultatul alegerilor, nu se vor schimba.

 

București, 26 septembrie 2025.

 

ISTORIA ȘI GENOCIDUL DIN GAZA

Lobby-ul israelian de la noi (holocaustiștii) ne spune că legionarii și antonescienii au ajuns în Gaza, unde fac purificare etnică și genocid.

Sigur, e o glumă proastă de-a mea, căci tocmai acesta este scopul său: să vorbim de Zelea–Codreanu și Antonescu pentru a nu vorbi despre Gaza. Să vorbești despre Gaza înseamnă că te interesează „învățămintele“, altfel este pură ipocrizie și propagandă.

În rest, dragi tovarăși și pretini, aceasta nu este istorie, chiar și, mai ales, atunci când are vreo valoare: este o utilizare mizerabilă la care un istoric adevărat n-ar trebui să se preteze. Istoricul trebuie să analizeze și să explice, iar nu să se pună în slujba genocidarilor și a suporterilor lor. Punct!

  

București, 18 septembrie 2025.

„FEȚELE UNUI MILITANT COMUNIST: GAVRIL BIRTAȘ“

Tema: Lucrarea Gavril Birtaș: Destinul unui militant comunist, București, Editura Eikon, 2025.

Organizator: Radio România Actualități.

Emisiunea: Istorica.

Realizator: George Popescu.

Data: 15 septembrie 2025, ora 21.05.

 

 

Înregistrarea audio la adresa:

https://www.romania-actualitati.ro/emisiuni/istorica/fetele-unui-militant-comunist-gavril-birtas-id216543.html.

 

București, 16 septembrie 2025.

ROMÂNIA, REPUBLICA MOLDOVA ȘI PROBLEMA GENOCIDULUI

Pe 12 septembrie a.c. a avut loc Adunarea Generală a ONU cu privire la soluția celor două state și crearea unui stat independent palestinian.

Adunarea a fost marcată de interzicerea, de către SUA, a delegaților palestinieni, o violare a Cartei ONU. Este clar că acest Stat a luat-o complet razna față cu dreptul internațional și tocmai de aceea se discută despre mutarea sediului ONU.

Rezoluția adoptată acum a fost una cu rezultate așteptate.

Aceasta are însă o semnificație pur simbolică, dat fiind că ONU este blocată de vetoul american din Consiliul de Securitate. Astfel, Adunarea poate vota sancțiuni împotriva Israelului, dar aplicarea lor, care depinde de Consiliu, este îndoielnică, iar trimiterea de trupe în Teritoriile Ocupate, și în special în Gaza, unde are loc un genocid în curs, iluzorie.

Ideea de bază a întrunirii a fost deci nu împiedicarea genocidului din Gaza, fapt imposibil, ci descurajarea Israelului și a susținătorilor săi. Dat fiind că SUA sunt principalul susținător al genocidului, nu există forțe din ansamblul puterilor care să i se opună, necum să poată interveni, astfel că purificarea etnică din Teritoriile Ocupate și genocidul din Gaza vor continua.

În context, România a votat și ea previzibil: țara noastră a recunoscut Palestina încă din 1988, o decizie situată în linia rezoluțiilor ONU și a politicii multipolare a lui Ceaușescu, de balans între cele două blocuri ale Războiului Rece. Dreptul internațional este ca matematica, astfel că România de azi nici nu avea de ales. Bine, teoretic vorbind, putea să se abțină sau chiar să facă invers, dar, în ciuda tuturor problemelor interne și externe, țara noastră nu a decăzut într-un asemenea hal!

 O mențiune asupra conduitei Republicii Moldova, această catastrofă care își va crea și ne va crea nesfârșite probleme: ea este aliniată Israelului și SUA în speranța de a aduna sprijin de la hardliner-ii lagărului occidental împotriva Rusiei. Singurul lucru care preocupă elita aflată la putere este câștigarea alegerilor, și aceasta cu orice preț. Astfel, autoritățile de la Chișinău, care organizează în Piața Marii Adunări Naționale spectacole de comemorare a genocidului Basarabenilor înfăptuit de autoritățile sovietice, se abțin față cu genocidul și epurarea etnică a Palestinienilor. Un exercițiu de pură ipocrizie și cinism! Să adăugăm că pentru statele mici, precum această entitate, singura garanție a existenței lor, dacă există vreuna, este, pe lângă propria conduită, dreptul internațional, atât cât mai există el. Iar nu alinierea cu statele cele mai brutale ale planetei, care nici nu vor putea, nici nu vor dori să intervină în caz de dezastru.

 

București, 13 septembrie 2025.

 

LANSARE-DEZBATERE

Tema: Lucrarea Gavril Birtaș: Destinul unui militant comunist, București, Editura Eikon, 2025.

Organizator: Casa de Cultură „Friedrich Schiller“.

Data: 9 septembrie 2025.

Înregistrare video la adresa:

 

București, 9 septembrie 2025.

PREȘEDINTELE ȘI POLITICA SA EXTERNĂ

Președintele Dan este conștient că noi nu avem nici o direcție, viziune, strategie – nici în plan intern, nici, mai ales, extern. Tonul general al mesajului său este realist, la fel și temele pe care se concentrează: securitate, economie și românii din afara frontierelor.

Instinctele sale sunt deci bune. Problema care se pune este cum să-ți faci o strategie, cu ce oameni și, mai ales, cum să o pui în aplicare.

Cu privire la posibilități, situația este... albastră. Dan este prizonier la Cotroceni. În momentul în care ajunge acolo, căci tocmai de aceea, terenul este deja amenajat: consilieri numiți, premier desemnat, ba chiar și contractele de achiziții de armament semnate (nota de plată pentru păstrarea statu-quo-ului). Apoi, el este încadrat îndeaproape cu euro-atlantiști, securiști, holocaustiști (lobby-ul israelian), oengiști și alte personaje a căror ocupație de bază este să mențină ceva ce nu se mai poate menține: situația de fapt – și propriile scaune!

Matematic vorbind, Președintele este în căutarea, în structurarea propriei baze de putere politică. Și asta face, căci nu are de ales dacă vrea să facă ceva. Și arată că vrea. Teoretic are timp, căci are cinci ani în față. Numai că timpul nu așteaptă, de vreme ce economia noastră, care este fragilă, grevată de diverse deficite, se poate prăbuși rapid, înaintea celei europene, de care este dependentă. La fel și în plan extern: NATO este deja de domeniul trecutului (un „pacient în stare terminală“, după cum o numesc analiștii militari veritabili), frontul din Ucraina în disoluție, în timp ce UE nu are nici o viziune realistă asupra economiei, ci doar un delir războinic: diplomația este moartă, iar singurul său program economic îl reprezintă ReArm Europe.

Prin urmare, este nevoie de o schimbare completă de perspectivă: să ieșim – treptat, cel puțin în parte – din mersul cu cârdul și să gândim realitatea, de asemenea propriile interese, cu capetele din dotare. (Remarc aici că termenul folosit de președinte – probabil o greșeală de redactare – este nu „reflecție“, ci cel kantian: „reflexie“!)

În economie ar trebui să ne întoarcem la manufactură, adică: să reîncepem să producem ceva.

Război hibrid (orice ar însemna asta) există mai degrabă ca amenințare în interiorul zonei occidentale (anularea alegerilor, influența diverselor lobby-uri), decât ca pericol extern (ruși, chinezi, iranieni sau nord-coreeni).

Nu știu cât înțelege Dan din toate acestea, nu știu nici cu cine se consultă, dar, în tot cazul, chiar dacă înțelege, nu le poate spune. Cel puțin în acest moment. Prin urmare, nu este deloc de mirare că discursul său arată liniștitor, previzibil, predictibil, ca o colecție de clișee. (Mai mult, considerațiile sale despre Ucraina și Republica Moldova, luate ad literam, sunt pure aberații: această zonă ar trebui neutralizată, după modelul Finlandei, Austriei, pentru a deveni sigură – și pentru ea, și pentru noi.) Sigur însă înțelege că lumea în care trăim este din ce în ce mai multipolară și că trebuie să fii realist, deschis, cooperativ, pragmatic.

Dar dincolo de înțelegere, în situația sa, dacă vrei să schimbi ceva în discurs trebuie să pornești de la realități, iar nu invers. Astfel, în acest sens sunt bucuros că enervează deja diverși hardliners interesați al căror scop nu sunt analiza, explicația, găsirea soluțiilor, ci de a ține captivă agenda publică. Sper ca Președintele să poată continua să scoată din minți pe aceștia.

În concluzie, noi nu avem nici o politică externă, și Președintele nici atât. El înțelege însă acest lucru, iar aceasta este prima condiție: să recunoști realitatea. Ce va fi, vom vedea. Îi urez succes – și nouă de asemenea!

 

București, 27 august 2025.