CAZUL URSU vs. SECURIȘTII. CUM AM AJUNS AICI?

După decizia din acest proces, prin care inculpații au fost achitați definitiv, a fost publicată și motivarea sa[1].

Din câte ne dăm seama la o primă vedere, este vorba despre o acțiune prost condusă de la un capăt la altul.

Că luăm de bun sau nu ce au spus magistrații, concluziile sunt devastatoare:

– Faptele au fost greșit încadrate la „crime împotriva umanității (conform legislației de la data săvârșirii lor);

– Procurorii au lăsat faptele să se prescrie (pentru a fi judecate conform aceluiași criteriu de mai sus);

– Rechizitoriul este preponderent o analiză istorico-pedagogică și subțire la nivel de probatoriu;

– Completul ÎCCJ a fost unul „bun, spre deosebire de alternativele (realismul ar trebui avut în vedere întotdeauna în analiză: judecătorii sunt produsul unei școli și funcționează într-un context dat).

Pe scurt, un deznodământ trist, dar cumva previzibil, logic. Fapt pe care reprezentanții victimei l-au prevăzut încă de acum o lună, când au început să agite opinia publică[2].

Deci cine-i responsabil de această situație? Și la ce folosește agitația care a urmat?

Am spus, repetăm: așteptăm și noi o lectură juridică neutră și competentă cu privire la ansamblul cazului Ursu (care nu se rezumă la motivarea ÎCCJ, ci are în vedere toate aspectele: rechizitoriul procurorului, hotărârea primei instanțe și modul în care au avut loc înfățișările, probele, modul lor de administrare, sofistica tipică proceselor). Dar ne este teamă că vom aștepta cu toții mult și bine: amalgamul, lălăiala, lamentațiile contraproductive, delirul vor continua o vreme, până când se vor stinge cu totul, fără să putem înțelege unde am greșit și ce-i de făcut în continuare[3]. Tocmai pentru că Dreptul nu este istorie, nici sinonim cu Dreptatea. Pe scurt, într-un proces penal ar trebui evaluate și cântărite probe, nu este locul în care se confruntă viziuni istorice diferite, nici memorii concurente. Pentru corectitudine, ar fi de spus că în scurtul răstimp au fost publicate analize juridice care consideră că faptele au fost bine încadrate de acuzare și se concentrează pe maniera greșită de evaluare a judecătorilor ÎCCJ sau împart responsabilitatea acestora cu Parchetul[4]. Din contră, altele indică multiplele probleme legate de încadrarea juridică și posibilitatea condamnării, acum, a faptelor[5].

Toate acestea au un sens dacă mai dorește cineva vreo continuare sau este un moment-alibi pentru toate incompetențele, inconsistențele, lașitățile și lenea noastre proverbiale?

Să lăsăm deoparte pichetarea ÎCCJ, căci este profund neserioasă!

Pe de altă parte, credem că, în loc să aducă Istoria (și istoria) la Tribunal, Istoricul ar trebui să se ocupe de chestiuni arhivistic-istorice precum cele de mai jos:

 

i-am cerut [Andrei Ursu lui Eduard Hellvig – n.n.] inclusiv o anchetă internă în cadrul SRI a celor care au falsificat dosarul de urmărire informativă a tatălui meu: dosarul Udrea, dovedit de CNSAS că a fost falsificat grosier în anii ’90 (în decembrie 1984, Securitatea i-a deschis dosar de urmărire lui Gheorghe Ursu cu indicativul Udrea – n.r.). Şeful arhivelor fostei Securităţi, ajunse toate la SRI, era un fost securist, care lucrase în arhive şi până în ’89, şi a rămas bine-merci în SRI şi după ’89 şi care a ajuns decanul Facultăţii de Informaţii din cadrul Academiei SRI. E vorba de cel care e prezentat la unele televiziuni ca „istoric al serviciilor secrete, Cristian Troncotă, ajuns general în SRI. Ei bine, acest Cristian Troncotă are semnătura pe dosarul falsificat Udrea al tatălui meu. Cei de la CNSAS au dovedit negru pe alb, filă cu filă, cum filele pe microfilm sunt diferite de cele pe hârtie. Au inserat în 7 volume alte file. Falsificarea acestui dosar s-a făcut în cadrul SRI, dovedit, clar. Nu putea să fie dinainte[6].

  

Ce este adevărat din toate acestea? Faptul ar rămâne de stabilit cu cea mai mare acuratețe posibilă.

Credem deci că în loc să facă un amalgam între istorie și drept, rolul istoricului, al arhivistului este să se întrebe (și să întrebe) care mai este starea Arhivelor Securității, ale Partidului, ale Penitenciarelor, ale Internelor, ale Armatei? Corolar, care este autenticitatea lor și cum mai stăm cu mult trâmbițata declasificare?[7] Fără acestea, nici un probatoriu din lume nu este posibil, nici o analiză istorică probă și competentă. Restul sunt, în cel mai bun caz, compuneri de amatori (care, tocmai de aceea, își merită soarta) și/sau pescuitori în ape tulburi. Dreptul și istoria sunt două narațiuni diferite, dar care comunică, și în nici un caz nu sunt interșanjabile. Să dăm ce este al fiecăreia.

Care a fost răspunsul intelighenției autohtone, al instituțiilor de istoria comunismului și păstrarea memoriei sale? Doar un exemplu revelator: IICCMER a decis să publice o petiție. Investigarea Crimelor Comunismului! Petiție! Altfel spus, Găina se ouase o mărgică. Și ne mai întrebăm cum de am ajuns aici? Să nu ne mai întrebăm: așa, și cu oameni de acest tip!

 

NOTE

[1] Cf. https://www.luju.ro/cazul-ursu-la-rece-pasajele-cheie-din-hotararile-cab-si-iccj-in-2014-dupa-aproape-30-de-ani-de-la-decesul-victimei-pentru-infractiunile-pentru-care-se-putea-dispune-tragerea-la-raspundere-de-abuz-in-serviciu-cercetare-abuziva-rele-tratamente-tortura-insti?fbclid=IwAR0xxAyGScgVKmDKpwdslbcEXHEse2wOsdkwrC06Iy3n8Rz8ykSG_i2a3v4.

[2] Cf. http://mircea-stanescu.blogspot.com/2023/07/procesul-ursu-si-mai-multe-probleme-pe.html.

[3] Iată un exemplu revelator pentru populismul istoric și memorial ce reprezintă curentul dominant: https://romania.europalibera.org/a/judec%C4%83tori-ursu-ignoranta-ticalosie-/32526354.html?fbclid=IwAR0HJtpA0N56XjnNjdoyxpab-zAKRa5KcU3zFIUIIof7MufHL8cYG8wbm1c.

[4] Cf. https://www.juridice.ro/698326/o-analiza-juridica-a-deciziei-tribunalului-suprem-al-rsr.html?fbclid=IwAR22PPa1eNluM-DZs4LxINu92HcdVlH5mQGi4GQJ0NMvuOJoaMvoyamezlI; https://www.juridice.ro/698321/cazul-ursu-restantele-si-strambatatile-actiunii-publice-din-romania.html?fbclid=IwAR22PPa1eNluM-DZs4LxINu92HcdVlH5mQGi4GQJ0NMvuOJoaMvoyamezlI.

[5] Cf. https://www.qmagazine.ro/tortionarii-disidentului-ursu-nu-au-fost-achitati-o-analiza-a-sentintei-pronuntate-de-judecatorii-valerica-voica-constantin-epure-si-alin-nicolescu-de-la-iccj/; https://defapt.ro/procurorii-au-ratat-dosarul-gheorghe-ursu/?fbclid=IwAR1ufP5ZExFb_8bPoDfZ1ram1FxxwcVwHkQGCOk39JJNeaASCSMTtNZkymY.

[6] Cf. https://www.stiripesurse.ro/fiul-lui-gheorghe-ursu-dezvaluiri-incendiare-am-fost-in-audienta-la-eduard-hellvig-cand-era-sef-al-sri_3010508.html?fbclid=IwAR3HrXQEghPpwJWK_TaDjNs0TnWlehyoS_q11a6gNtMpi3_9RcsqBeYUfNg.

[7] Cf. https://mircea-stanescu.blogspot.com/2023/03/cea-mai-opaca-arhiva-isi-deschide.html?fbclid=IwAR1v9nZy8zZ5Ey3KbukRu2PcWzWqj8vw3SAJAXsMzGla7cH0hW-XbrU5bGc.

 

București, 1 august 2023.