 |
| Sursa: MAE |
Vineri 20 ianuarie 2017, ministrul român de
externe s-a întâlnit cu ambasadorul SUA la București. Cu acel prilej el a
comunicat public următoarele:
„A fost o discuție care, din punctul meu de
vedere, a pornit de la un punct foarte clar și anume că România este un stat
suveran, un stat aliat al Statelor Unite ale Americii și un stat partener al
SUA“, a afirmat ministrul român de Externe la sediul MAE.
El a subliniat importanța parteneriatului
bilateral România-SUA.
„Din punctul nostru de vedere, al
guvernului actual, continuarea și dezvoltarea parteneriatului strategic cu SUA
este una din prioritățile pe care ni le-am asumat și vom face tot ceea ce stă
în puterile noastre pentru ca acest parteneriat să se dezvolte, să se extindă,
fiind vorba despre cel mai important partener pe care îl avem pe plan
internațional“, a spus ministrul de Externe.
Totodată, a adăugat șeful diplomației
române, mesajele importante trebuie transmise direct, între instituții.
„În același timp am făcut și o referire la
faptul că nu este normal ca atunci când există anumite teme de interes pentru
relațiile noastre bilaterale, acestea să ne fie aduse la cunoștință prin
intermediul presei. L-am asigurat pe domnul ambasador că sunt capabil să
înțeleg și atunci când mi se vorbește foarte direct și sperăm ca pe viitor
asemenea lucruri să nu se mai întâmple“, a afirmat Teodor Meleșcanu.
El a adăugat că discuțiile nu au avut drept
subiect cazuri specifice.
„M-am referit și la faptul că atunci când
există lucruri de comunicat, ele trebuie comunicate în mod instituțional (...)
și nu prin intermediul presei. Nu am discutat nimic despre temele concrete, a
fost o discuție de principiu, care cred eu că a lămurit foarte clar modul în
care guvernul nostru vede colaborarea cu Statele Unite și cu toate ambasadele
care sunt prezente la București“, a mai spus Meleșcanu.
Raporturile româno–americane descrise au
debutat timid în perioada Constantinescu (1996–2000), însă americanii nu l-au
luat în serios pe „primul președinte democrat al României postcomuniste“, știind bine că nu controla situația cu
adevărat. Ele au continuat solid și pe o direcție constant ascendentă începând
cu guvernarea Iliescu–Năstase, fiind asumate de toți cei care s-au perindat de
atunci pe culoarele puterii de la București, și nimeni n-a mișcat în noul
front.
Ce nu ne spune actualul ministru de externe
despre conduita americanilor – comunicatele publice, rapoartele Departamentului
de Stat și întâlnirile bilaterale – este că ea a reflectat raportul de forțe
dintre cele două State, pe scurt, de „servitute voluntară“ a României față de singura superputere de
după Războiul Rece. De ce s-a întâmplat aceasta? Pentru că, pe lângă
securizarea frontierelor, elitei politice de la București situația i-a
convenit, americanii fiind cea mai bună carte de vizită externă și garanția că își
va păstra privilegiile în politica internă. Iar SUA au făcut ceea ce li se
reproșează acum nu doar pentru că își permiteau, ci și pentru că... li s-a
permis.
Axa București–Washington–Londra a fost mai
degrabă o ficțiune, o dorință a României, decât o realitate, căci cine este
România, comparată cu SUA, cu Marea Britanie, ca să le stea alături? La fel,
„parteneriatul strategic“ dintre România și SUA a fost un vis românesc. Pe de altă parte, autoritățile
române nu puteau numi propria realitate – un Stat aflat în orbita hegemoniei
americane – căci, respectând diferențele, similaritățile cu alte perioade
istorice – otomană, sovietică – erau mult prea frapante.
Ce vrea deci să spună „gestul de neamestec-în-treburile-interne-independență-și-suveranitate“ al lui Meleșcanu?
În primul rând, înțelegerea situației că
americanii de sub Trump se vor dezinteresa de Europa, în general și de România,
în special. SUA au cu totul alte ținte decât aceea de a încercui Rusia,
obiectiv la care a renunțat în finalul celui de-al doilea mandat însuși Obama,
fapt care a generat mari frustrări la București, foarte angajat în propaganda
antirusă, în momentul în care s-a trezit că a fost lăsat singur în offside.
În vara anului trecut, Iohannis, prin
grupul dimprejurul său, a arătat că a înțeles noua realitate, târziu după ce
Obama făcuse cotitura din politica sa externă, iar asupra Casei Albe se profila
figura lui Trump. Președintele Republicii s-a apropiat de nucleul dur al UE,
fără să poată declara însă oficial decesul unei Axe deja moarte și al unui
parteneriat fără strategie, iar autoritățile române au rămas captive vechilor
politici și democraților americani, luând dorințele drept realitate și mizând
greșit pe victoria doamnei Clinton.
Ținta americanilor nu mai este deci Rusia, o
putere medie cu grave probleme economice care nu poate concura SUA nici măcr
militar și care, în ciuda reușitelor în materie de politică externă și a
frisoanelor pe care le dă Statelor din preajma zonei sale de influență –
Polonia, Țările Baltice, România – nu are nici interesul, nici capacitatea de a
duce un conflict acolo. Principalul adeversar al SUA este China, iar cel mai
puternic om al planetei nu este Putin, nici măcar Trump, ci... Xi Jinping.
 |
| Sursa: pagina de Facebook a președintelui PSD |
Dincolo de retorica patriotică, ce vrea
deci să spună gestul de revoltă al lui Meleșcanu? Că autoritățile române își
șterg picioarele pe ambasadorul Klemm, care i-a umilit, și pe democrații
americani, care au pierdut puterea la ei acasă, lăsându-le la mila sorții?
Improbabil, căci ar fi o tactică greșită și un afront pe care noua
administrație de la Washington nu l-ar tolera. Ci că noul guvern de la
București înțelege noua realitate, dorește rediscutarea liniei de conduită în
relațiile bilaterale – cel puțin cea publică – și că în epoca lui money talks este gata să vorbească
aceeași limbă.
În această perspectivă, vizita în SUA a
liderului PSD și a prim-ministrului său apare în clivaj cu gestul ministrului
de externe, așa cum jurăminele de fidelitate sunt complet opuse angajamentelor
punctuale, practice. Oare să nu se fi consultat între ei? Sau ultima reacție este
însăși concluzia voiajului american al lui Dragnea și Grindeanu? Apoi, s-a
consultat oare Meleșcanu cu Iohannis, principalul agent al politicii externe? Încă,
dacă România își dorește un reset parțial
al raporturilor cu SUA, este sigură că va putea menține o anume „linie roșie“? Va putea face același lucru și în ce
privește alte State membre ale UE, în special Germania și Franța, ca să nu mai
vorbim de Rusia și, mai ales, de Israel? Greu de spus în acest moment...
Desigur, autoritățile române sunt și ele la
început în noua eră a relațiilor internaționale, iar contradicțiile sunt de
înțeles, oricare ar fi explicația lor. Însă ar fi cazul, credem, să învețe din
greșelile trecutului, care ne spun că orientarea în cooperarea internațională
spre un singur azimut este păguboasă pe termen mediu și lung, căci elimină
spațiul de manevră. Iar dacă facem recurs la lozinci din istoria noastră, ele
se rezumă nu doar la „prin noi înșine“, ci și la politica „celor două fiare
încinse-n foc“.
Târgoviște,
22 ianuarie 2017.
