PLÂNSUL LUI VIȘINESCU

Un prieten ne-a semnalat ce s-a petrecut la ultima înfățișare în Procesul Vișinescu, din 27 ianuarie 2016, de la Înalta Curte de Justiție și Casație:


I-am răspuns:

Mulțumesc de semnalare, R... N-am pierdut însă nimic, poate doar o greață.
Întreg acest tablou – este vorba de procesele Vișinescu, Ficior (și, eventual, Homoștean) – sunt niște butaforii, de la instrumentarea Parchetului, și până la modul de desfășurare în instanță.
Scopul lor este dublu: să încheie povestea legată de criminalitatea comunistă și să deplaseze, concentreze răspunderile unui întreg sistem asupra câtorva persoane (care, de altfel, nu sunt chiar niște papagali).
Prin urmare, dacă ar fi să vorbim în mod serios despre justiție, ar fi trebuit să fie investigate – și inculpate ! – toate persoanele din «lanțul de comandă», fie că este vorba de închisoarea Râmnicu Sărat, luată în sine, fie de conducerea Penitenciarelor, sub a cărei comandă ea se afla.
Procurorii care au instrumentat dosarele știau foarte bine acest lucru; la rândul ei, judecătoarea Găină (din procesul Vișinescu), dacă era inocentă, ar fi trebuit să retrimită dosarul la Parchet pentru refacerea anchetei, căci chestiunea «lanțului de comandă» – și de responsabilități! – a apărut în instanță.
Prin urmare, ținta este sistemul, și persoanele care l-au compus!
Nu s-a întâmplat însă nici una, nici alta. Așa că ce am văzut a fost acea «alba-neagra» cu desecretizarea la bucată a criminalelor ordine interne ale... Internelor.
În fine, mai este un scop subsecvent aici: ca victimele și urmașii lor să fie dirijați către o fundătură – chestiunea despăgubirilor. Reamintesc, Legea 221/2009 a fost masacrată de onor Guvernul Boc (al anticomunistului Băsescu!), prin urmare, singura posibilitate de a obține despăgubiri este în cauzele care sunt trimise de Parchet, în mod discreționar, în instanță.
Și aici a fost un motiv pentru alegere. Au fost selectate cazurile în care victimele și urmașii lor sunt cei mai vocali: surorile Bărbuș (în cauza Vișinescu) și președintele AFDPR, Octav Bjoza (în cauza Ficior). De ce? C-așa-i în politică, soro!
În fine, mă voi opri, căci nu vreau să te bag complet în depresie...
*
27/01/2016, orele 17.00, la „Digi 24 Tv., să râdem cu consilierii președintelui republicii (Andrei Muraru), apropo de condamnarea lui Vișinescu:

Este un act de justiție capitală!

Consilierul prezidențial – și istoric-la-putere – a fost invitat să vorbescă în direct, la același post de televiziune, și despre același subiect (27/01/2016, orele 20.30). Am putea întreba, retoric desigur: «Pretini jurnaliști obiectiviști, dar un istoric, nu din opoziție, ci pur și simplu istoric, n-ați găsit? Ori nici nu l-ați căutat?» Căci dacă vorbim despre tabúuri de presă, procesul Vișinescu este unul. E drept, subiectul este și complicat, dar totuși...
*
În aceeași seară, la un alt post, „Realitatea Tv, discuție despre «torționarii comuniști» cu ziariști habarniști și... specialiști în comunicare politică. Evident, nici un fost deținut politic, nici un istoric, nici măcar un jurist. Invitații vorbesc, dar n-au nici o idee despre ce conțin manualele de istorie pe care le încriminează (iaca, au găsit vinovatul de serviciu!). Apoi, Valeriu Turcan vorbește despre „o adevărată industrie a deconspirărilor, cu efecte absolut minore. Ei, da, ce buni suntem cu toții – și criticați, dar mai ales critici – la teorie! În fine, de această dată nu vom mai întreba nimic, căci am epuizat întrebările retorice.
*
Vișinescu a spus-o, și a fost citat la Tv: nu are nici un regret, nu cere în nici un fel iertare victimelor. Prin urmare, n-am da doi bani pe aceste relatări de presă, care nu pot fi luate în serios, căci jurnaliștii au trecut complet pe lângă subiect. O spunem ca unii care am fost „pe teren la acest proces.
În fapt, poate confirma cineva că inculpatul a plâns în instanță, sau a fost doar un tremur, o gâtuire a vocii, ori invers, un fel de strigăt de fiară prinsă în cușcă, așa cum sugerează istoricul Elena Dragomir?
De-a lungul procesului, Vișinescu a avut momente în care și-a pierdut siguranța de sine, dar a rămas complet amoral, iar acest proces nu a avut nimic pedagogic pentru el. A rămas la ceea ce l-a ghidat toată viața: „Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-ta!
În fine, din același registru, am spune cât de filială s-a prezentat relația dintre judecătoare și inculpat, dar ne este prea greață ca să reluăm această butaforie numită proces, și tocmai de aceea am încetat să-l urmărim.
Istoricul nu mai are ce învăța de acolo.

Târgoviște, 30 ianuarie 2016.