Azi, 9 iulie 2015, a avut loc o altă înfățișare
în Procesul Vișinescu sau, mai bine zis, o nouă batere a apei în piuă. Ședința
a început cu circa o oră întârziere, și a fost la fel de scurtă ca cea
precedentă[1].
În discuție a fost același punct ca la
ultimele trei ședințe: desecretizarea Anexei la Instrucțiunile nr. 320 din 20 decembrie 1961, cuprinzând normele
de hrănire pentru minori, reținuţi și deținuți, însoțită de Adresa de înaintare a anexei la instrucțiunile
nr. 320 din 20 decembrie 1961, nr. 00566.403 din 23 decembrie 1961, ambele
clasificate strict secret.
Care-i situația? Aceeași și diferită. Aceeași: pentru că
documentul nu este accesibil. Diferită: pentru că, se spune, el a fost
declasificat de către Guvern, dar hotărârea nu a fost publicată în „Monitorul
Oficial“.
Astfel, povestea a luat o turnură metafizică locală: uite
documentul, nu-i documentul.
Povestea aceasta vânătorească de-a secretele – așa cum am
arătat anterior, o consecință a butaforiei numită proces – durează de prea mult
timp pentru a mai putea cineva crede că este altceva decât o acțiune
intenționată, iar asupra sensurilor ei am insistat în relatările de la
termenele trecute.
În concluzie, ea este făcută pentru a nu inspira decât
greață: oamenii să fie condiționați să se concentreze nu asupra imaginii de
ansamblu, ci asupra detaliilor nesemnificative și a procedurilor fără sens; apoi,
să se scârbească de toată această tragere de timp. Pe scurt: ați vrut un proces
de acest tip, luați-l!
NOTE
[1] Cf.
Procesul Vișinescu: înșelătorie în formă continuată, la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/06/procesul-visinescu-inselatorie-in-forma.html.
București,
9 iulie 2015.
