Președintele Dan este conștient că noi nu avem nici o direcție, viziune, strategie – nici în plan intern, nici, mai ales, extern. Tonul general al mesajului său este realist, la fel și temele pe care se concentrează: securitate, economie și românii din afara frontierelor.
Instinctele sale sunt deci bune.
Problema care se pune este cum să-ți faci o strategie, cu ce oameni și, mai
ales, cum să o pui în aplicare.
Cu privire la posibilități, situația
este... albastră. Dan este prizonier la Cotroceni. În momentul în care ajunge
acolo, căci tocmai de aceea, terenul este deja amenajat: consilieri numiți, premier
desemnat, ba chiar și contractele de achiziții de armament semnate (nota de
plată pentru păstrarea statu-quo-ului). Apoi, el este încadrat îndeaproape
cu euro-atlantiști, securiști, holocaustiști (lobby-ul israelian), oengiști și
alte personaje a căror ocupație de bază este să mențină ceva ce nu se mai poate
menține: situația de fapt – și propriile scaune!
Matematic vorbind, Președintele
este în căutarea, în structurarea propriei baze de putere politică. Și asta
face, căci nu are de ales dacă vrea să facă ceva. Și arată că vrea. Teoretic are
timp, căci are cinci ani în față. Numai că timpul nu așteaptă, de vreme ce
economia noastră, care este fragilă, grevată de diverse deficite, se poate prăbuși rapid, înaintea celei
europene, de care este dependentă. La fel și în plan extern: NATO este deja de domeniul trecutului (un „pacient în stare terminală“,
după cum o numesc analiștii militari veritabili), frontul din Ucraina în
disoluție, în timp ce UE nu are nici o viziune realistă asupra economiei, ci doar un
delir războinic: diplomația este moartă, iar singurul său program economic îl
reprezintă ReArm Europe.
Prin urmare, este nevoie de o schimbare completă de perspectivă: să ieșim – treptat, cel puțin în parte – din mersul cu cârdul și să gândim realitatea, de asemenea propriile interese, cu capetele din dotare. (Remarc aici că termenul folosit de președinte – probabil o greșeală de redactare – este nu „reflecție“, ci cel kantian: „reflexie“!)
În economie ar trebui să ne
întoarcem la manufactură, adică: să reîncepem să producem ceva.
Război hibrid (orice ar însemna
asta) există mai degrabă ca amenințare în interiorul zonei occidentale (anularea
alegerilor, influența diverselor lobby-uri), decât ca pericol extern (ruși,
chinezi, iranieni sau nord-coreeni).
Nu știu cât înțelege Dan din toate acestea, nu știu nici cu cine se consultă, dar, în tot cazul, chiar dacă înțelege, nu le poate spune. Cel puțin în acest moment. Prin urmare, nu este deloc de mirare că discursul său arată liniștitor, previzibil, predictibil, ca o colecție de clișee. (Mai mult, considerațiile sale despre Ucraina și Republica Moldova, luate ad literam, sunt pure aberații: această zonă ar trebui neutralizată, după modelul Finlandei, Austriei, pentru a deveni sigură – și pentru ea, și pentru noi.) Sigur însă înțelege că lumea în care trăim este din ce în ce mai multipolară și că trebuie să fii realist, deschis, cooperativ, pragmatic.
Dar dincolo de înțelegere, în
situația sa, dacă vrei să schimbi ceva în discurs trebuie să pornești de la
realități, iar nu invers. Astfel, în acest sens sunt bucuros că enervează deja diverși
hardliners interesați al căror scop nu sunt analiza, explicația, găsirea soluțiilor, ci de a
ține captivă agenda publică.
Sper ca Președintele să poată continua să scoată din minți pe aceștia.
În concluzie, noi nu avem nici o
politică externă, și Președintele nici atât. El înțelege însă acest lucru, iar aceasta este prima condiție: să recunoști realitatea. Ce va fi, vom vedea. Îi
urez succes – și nouă de asemenea!
București, 27 august 2025.
