Horia Crinu
s-a născut pe 20 noiembrie 1920 în comuna Stănești, județul Muscel, ca fiu al
lui Constantin și al Mariei, primul de profesie învățător, iar cea de-a doua
casnică (în iunie 1950 tatăl era pensionar, iar mama decedată), de
naționalitate și cetățenie române și origine socială mic-burgheză. Mai avea doi
frați mai mici. Averea părinților consta în 2 ha de pământ și o casă cu 4
camere.
În 1942 a fost
admis la Școala de ofițeri, apoi selectat de Marele Stat Major pentru a fi
trimis la o Școală de ofițeri din Germania, unde a rămas până în 1944. La
absolvire, a fost avansat la gradul de locotenent și a făcut parte din
Regimentul 2 Vânători București. Explicabil, cunoștea limba germană, deși la un
nivel relativ[1].
În dosarul său
de la MStM, constituit în perioada studiilor militare chiar de către
autoritățile germane, era caracterizat astfel:
Caracter direct,
drept, serios. Bun camarad, cu tact față de superiori, aprobă
național-socialismul, dovedește participare activă și atenție. În calitate de
comandant de grupă, a dat dovadă de fermitate în fața dușmanului. Foarte
conștiincios și zelos în serviciu. Posedă bune cunoștințe, pe care nu le
valorifică pe deplin din cauza dificultăților lingvistice. Foarte activ din
punct de vedere spiritual. Se autodepășește. Foarte interesat din punct de
vedere artistic, cântă bine. Rezistență fizică, în pofida aspectului firav[2].
La părți tari
este notat: „foarte conștiincios, foarte disponibil, simț marcant al onoarei“, iar la părți slabe: „nu iese în evidență“. Evaluarea generală era „medie“, pe o scală cu patru
valori (excepțional, peste medie, medie, sub medie). Este de remarcat discrepanța dintre potențial
și rezultate, de altfel explicabilă: nu avea nimic de demonstrat germanilor.
Începând din
1944, Crinu a fost student la Facultatea de Medicină din București. Nu era
căsătorit. Cu privire la politică, documentele studiate îl indică ba „legionar“, ba „apolitic“;
în plus, membru al Uniunii Naționale a Studenților din România (organizația de
comunizare a studenților).
A fost arestat
pe 30 iulie 1948, pe când era student în anul IV, împreună cu grupul de la
Medicină. Inclus în „lotul“ condus de Aristotel
Popescu, a fost inculpat de Tribunalul Militar București pentru „crimă de
organizare și participare la organizațiuni de tip fascist, politice și
paramilitare“ (pe baza art. 209, partea a III-a Cod Penal) și pentru „crimă de
complot în scop de răzvrătire“ (conform art. 227 combinat cu art. 210 Cod
Penal), toate combinate cu art. 101, 103 și 457 din Codul Justiției Militare și
cu Decretele Lege nr. 856 și 1108/1938.
Dosarele sale nu conțin ancheta de la Securitate, ci doar declarația sa din instanță, datată 31 ianuarie 1949, pe care o reproducem:
Pe la sf[ârșitul] lunei febr. 1948 am cunoscut pe frații Perceli, Suflea și
Rădulescu[,] colegi de ai mei. Când i-am cunoscut n’am știut că sunt legionari,
fapt ce am știut [aflat] la arestare și mai precis la arătarea mea la anchetă.
La plecarea dela facultate ne plimbam prin Gr[ădina]. Botanică și se poate să
fi fost și cu grupul lor. Eu mergeam în gr. Botanică ca să mă recreez. Le
spuneam întâmplări de pe front, chestiuni profesionale, fără a discuta
chestiuni legionare. Cotizații a cerut o dată Rădulescu motivând pentru cursuri
– n’am dat nici-un ban. La anchetă am aflat scopul banilor. Este drept că ei
voiau să mă provoace la discuții politice dar eu n’am discutat. Între
cunoscuții mei sunt și alții, dar la anchetă mi s’a cerut relații numai de cei
de mai sus. Tata este invalid din răsb[oiul]. 1916–1918 și bolnav de
tuberculoză. N’am fost niciodată legionar, dar [iar] doctrina lor n’o cunosc,
cred că urmăresc ceiace au vrut și în trecut, adică răsturnarea tuturor
regimurilor. Mama e moartă. La arestare am lăsat acasă 2 frați minori. M’am
prezentat de bună voe la cercetări.
Pe 1 februarie,
pentru primul cap de acuzare este condamnat la 3 ani închisoare corecțională, 2
ani interdicție corecțională și 2.000 lei cheltuieli de judecată[3].
Transferat la închisoarea
Pitești, după începerea reeducării prin tortură, petrecută pe 25 noiembrie 1949,
își face demascarea. În documentele cercetate nu am găsit nici o mențiune cu
privire la el, semn că în acea închisoare nu a excelat în nici un fel, nici în
sensul rezistenței, nici al aderenței la programul de reeducare[4].
Pe 6 iunie 1950 este transferat
la închisoarea Gherla, alături de primul grup de 80–90 de deținuți trecuți prin
demascări la Pitești, în vederea extinderii acțiunii[5]. Pe 9 iunie, Horia Crinu este repartizat,
alături de alţi 19 deţinuţi, la camera
de detenţie 102, unde comitetul de demascare și reeducare a fost compus
din Vasile Pușcașu (ca şef), Vasile Andronache, Gheorghe Teuţan, Gavrilă
Vătămanu şi Iosif V. Iosif (membri). Comitetul a continuat demascările, iar
unii dintre deţinuţi, precum Gheorghe Otea, George Cuşa şi Victor Cicherschi,
apoi aproape toţi deţinuţii din cameră, au dat informaţiile cerute. În paralel,
alţi deţinuţi participau la discuţii cu privire la modul în care priveau
reeducarea, cu acelaşi scop de a-i face să declare informațiile ascunse „din
afară“.
Pe 13 noiembrie, Alexandru Popa, șeful grupului reeducaților, a transferat la camera de detenţie 101 pe
Ion Voin şi alţi reeducaţi, pentru a constitui o nouă cameră de demascare.
Între aceștia – alături de Gheorghe Lungu, Nicolae Păduraru, Gheorghe Burcu,
Sever Pinţa, Petre Ţăranu, Ioan Regman, Gheorghe Ionescu (zis Gigi), Mihai
Niţulescu, Octavian Botez, Silvestru Nanu, Iosif Găvăgină şi Macovei Pop – a
fost și Horia Crinu. Întrucât de la declanșarea demascărilor pe scară largă din
închisoare, petrecută pe 15 septembrie 1950, muriseră mai mulți deținuți, Popa
le-a cerut să încetinească ritmul bătăilor şi să folosească în special torturile
ce aveau ca scop epuizarea fizică şi psihică. Voin a fost numit şef al
comitetului de demascare, iar membri au fost Petre Ţăranu, Horia Crinu şi
Gheorghe Lungu.
Crinu a fost membru al comitetului o perioadă scurtă, căci în cursul
aceleiași luni a fost transferat la camera de detenție 104.
După moartea lui Garofil Dimciu, petrecută pe 12 decembrie 1950 la camera
101, toţi deţinuţii – cu excepția lui Gheorghe C. Popescu şi a lui Gheorghe
Lungu – au fost transferaţi în alte camere de detenţie. Apoi au fost aduşi
reeducaţi precum Ion Voin, Petre Ţăranu, Ioan Regman, Gheorghe (Gigi) Ionescu
şi alţii, între aceștia fiind și Horia Crinu. Comitetul a fost format din Ion
Voin (şef) şi Petre Ţăranu (membru), restul celor indicaţi urmând să-i ajute.
Pentru a fi trecuţi prin demascare, au fost transferaţi Pavel Trancă şi Nicolae
Păduraru.
Pe 2 mai 1951,
Crinu a fost transferat la camera 103, iar de acolo nu mai deținem informații
despre traseul său celular din acea închisoare[6]. Caracter serios și
metodic, a fost la fel și în demascări, dar nu a mers atât de departe încât
calea să fie fără de întoarcere.
Pe 18
septembrie este trimis la un centru de triere (nenumit, în fapt, închisoarea
Jilava), unde i se face o radioscopie pulmonară, iar pe 28 septembrie este
internat la penitenciarul spital de la Văcărești cu diagnosticul „infiltrat
activ parahilar stâng“[7]. Dat fiind că la chiar data internării în spital trebuia
să se elibereze, și pentru că, în ciuda activității descrise, nu era considerat
reeducat, a mai primit o condamnare de 12 luni prin Decizia MAI (în fapt, a
Securității) nr. 377/1951.
Alte
informații, mai precise, aflăm despre el din declarațiile lui Vintilă Vais
(Weiss), fost șef al Serviciului Pașapoarte, arestat și transferat în 1951 la
închisoarea Gherla de însuși ministrul adjunct de interne, Marin Jianu, într-o
operațiune tovărășească de reglare de conturi, deținut care în aceeași perioadă
a fost folosit de Securitate pentru confirmarea a ceea ce era valid din
declarațiile sale produse sub tortură, la demararea anchetelor ulterioare în
vederea proceselor reeducării și la acreditarea liniei lor politice. Trimis în
1952 pentru refacere și anchetă la închisoarea Văcărești, Vais indică nu doar
implicarea administrației în operațiune, ci livrează și o informație prețioasă
despre Crinu.
Întrebare: „Ce știți în legătură cu
ordinul administrației ca bandiții să ancheteze pe deținuți“
Răspuns: / Știu că după
constituirea organizației dela Suceava, și venirea la Pitești[,] oficialitatea
prin organele birourilor de inspecții a dat libertate grupului de legionari în
frunte cu Țurcanu Eugen de a trece la anchetarea deținuților pentru a li se
smulge acestora declarații impuse prin torturi și chinuri înfricoșătoare [subl.
cu creion roșu de către însuși Gheorghe Gheorghiu–Dej].-
Din discuțiile pe
cari le-am avut cu Andronic Laurian, Crinu Horia și alții[,] la Pitești
sprijinitorul direct din partea oficialității a fost Directorul Dumitrescu, pe
care îl știe de fapt toți deținuți că a condus oficial și a lăsat viața deținuților
pe mâna bandei legionare de acțiune a lui Țurcanu Eugen.-
Din cele ce mi-a spus
Andronic Laurian mai rețin că Țurcanu Eugen dispunea de o libertate excesivă
din partea oficialității și el era acela care primea declarațiile scrise de
deținuți și pe cari apoi le transmitea lui Dumitrescu.-
Întrebare: „De unde știți că
Dumitrescu a fost omul lui Jianu“.- „De unde știți că Țurcanu s’a văzut cu
Jianu și cu Dumitrescu la Pitești și chestiunea înapoierii dubelor dela canal
la Pitești“-
Răspuns: 1) Deținutul politic
Andronic Laurian mi-a vorbit că cu ocazia descongestionării Piteștilor și
trimiterea a o parte din deținuți, cei sănătoși la canal [Canalul Dunăre –
Marea Neagră] și Gherla iar pe cei bolnavi la Tg. Ocna[,] o dubă sau 2 dube cu
deținuți netrecuți prin acțiunea sălbatică de pretinsă reeducare a lui
Dumitrescu–Țurcanu dela Pitesti, au fost înapoiați dela Canal spre a fi băgați
în camerile de tortură.- El și mi se pare și alți deținuți printre care și
studentul Horia Crinu mi-au spus cu ocazia acestei greșeli ce se făcuse[,]
adică fuseseră trimiși cu acele dube și oameni nebăgați la tortură, a sosit
urgent la Pitești personal Ministrul Marin Jianu care a controlat sau a dirijat
(nu-mi reamintesc precis cum mi-a spus) reîntoarcerea dubei dela canal.-
2) Cu această ocazie [subl. cu cerneală
albastră] Directorul Dumitrescu a fost văzut cu Marin Jianu și cu Țurcanu Eugen
care era într’o stare de frământare[8].-
Inițial, Crinu ia
distanță față cu ordinele ofițerilor politici și ale reeducaților proeminenți,
într-o încercare de raționalizare a smulgerii informațiilor prin torturi
(separarea a ceea ce era adevărat de ceea ce era fals), un tipar căruia i s-au
supus și alți deținuți implicați în demascări la închisoarea Gherla, precum
Alexandru Mărtinuș sau Gheorghe Calciu, situație relatată în jargonul anchetei:
La Gherla, din cele
ce mi-a spus Crinu Horia[,] rețin că Lt. m. Suceveanu [Gheorghe Sucigan]
chemându-l și pe el la discuțiile pe cari le-a avut acesta cu conducerea bandei
legionare a lui Popa Alexandru[,] le-a trasat directivele oficiale de cari
urmau să țină seama în deslănțuirea acțiunei criminale și cari directive dădeau
pe mâna acestei bande anchetarea prin tortură și schingiuiri a deținuților din
Gherla cu obligația de a se smulge și a se impune prin aceste metode declarații
mincinoase împotriva vieții de stat din R.P.R.-
Urmările
acestei conduite au fost atroce, deținutul fiind trecut prin maltratări și
izolări care l-au distrus fizic:
Menționez această
convorbire pe care am avut-o cu Crinu Horia deoarece acesta[,] refuzând
directivele lui Suceveanu și metodele bandei lui Popa Alex.[,] și-a atras
asupra sa consecințe fizice și morale înfiorătoare ce l-au dus la contractarea
unei maladii pulmonare, murind în chinuri groaznice la Văcărești.- Înainte de a
muri[,] Crinu Horia a ținut un discurs de cca. 2 ore în fața deținuților bolnavi din saloane
(cca. 30) dezvăluind și dând amănunte concrete despre adevărul asupra crimelor
dela Pitești și Gherla și insistând asupra amestecului oficialității.-
Crinu Horia – care în
prima parte a făcut parte din rândurile conducătorilor acțiunei la Pitești și
care apoi la Gherla a renunțat în fața lui Suceveanu de ași [!] mai da concursul
în aceste acțiuni criminale, fapt ce ia atras asupra sa [!] consecințe
înfiorătoare[,] murind în chinuri groaznice la Văcărești, în spovedania care a
făcut-o în fața tuturor bolnavilor dela spital a demascat fără cruțare crimele
dela Pitești și Gherla.- Cu această ocazie vorbindu-mi de amestecul
oficialității[,] el mi-a spus că Țurcanu Eugen era temut la Pitești nu numai de
deținuți ci chiar și de milițeni și personalul administrației de acolo datorită
legăturilor sale cu Directorul [Alexandru] Dumitrescu și că acesta a avut o
dată sau de 2 ori întrevederi cu Ministrul Marin Jianu, fapt ce la [!]
determinat pe Țurcanu și banda sa să lanseze legenda că pentru activitatea lor
criminală vor fi reabilitați și încadrați ofițeri de securitate.- (Vezi
declarațiile lui Andronic Laurian)
În mod categoric
declar că numele lui Marin Jianu era pe buzele tuturor deținuților veniți dela
Pitești care îl descriau și îi cunoșteau și mantaua de piele cu care era
îmbrăcat (maronie sau roșie)[,] însă indic pe Andronic Laurian și pe Crinu
Horia[,] ei fiind cei cu care eu am avut curajul să discut mai concret.-
Dovada că cele ce am
discutat cu Andronic Laurian și Crinu Horia erau chestiuni importante pentru
anchetă, în vederile mele, m’a determinat să-l sesizez despre aceștia chiar pe
Lt. [Vladimir] Filip la Văcărești printr’o declarație scrisă[,] însă acesta
după ce a stat cu Crinu Horia de vorbă vre-o 5 minute i-a spus că-l va scoate
la anchetă[,] lucru ce nu a mai făcut apoi, nici cu Andronic Laurian.- Andronic
Laurian știe că Lt. Filip[,] la propunerea mea[,] l-a chemat într-o zi pe Crinu
Horia în curtea spitalului Văcărești și despre cele discutate.-
Pe scurt, deținutul a fost lăsat
să moară, împreună cu sentimentele sale de adevăr și dreptate ce l-au reanimat.
Pe 18 mai 1952, Horia Crinu a încetat din viață, fapt transmis de căpitanul de
Securitate V. Giuglan printr-o adresă din 8 iulie trimisă Securității regionale
Pitești pentru „clasarea lucrărilor“[9].
Dosarul din care am citat mai sus
poartă pe supracopertă mențiunea „Anchetă privind pe CRINU HORIA“, iar pe coperta interioară, la emitent, este notat:
„Direcția Lagăre de Muncă“ din Direcția Generală de profil a Ministerului de
Interne, fapt care arată că la origine este vorba despre un dosar de
penitenciar transformat pe parcurs într-unul de anchetă a Securității. Practic,
aceasta înseamnă că dosarul de origine a fost destructurat și folosit în interes
operativ, încă de la Văcărești, dar și mai târziu, fapt motivat de agitația
deținutului cu privire la atrocitățile petrecute în demascări și la
responsabilitatea cadrelor regimului comunist. Pe 16 august 1963, dosarul a
fost reclasat la Secția „C“ (Evidența Operativă) a Securității regionale Argeș,
cu motivarea că a fost „complet exploatat“. Între alte documente rămase din
dosarul său de penitenciar regăsim, pe lângă actele de deces, o adresă a
Direcției Generale a Penitenciarelor – Direcția Îndrumări și Pază către Postul
de miliție din localitatea de origine, nedatată, dar verosimil din aceeași
perioadă cu decesul, care sună astfel:
Puneți în vedere familiei Crinu
C. Horia din Acea Comună că Internatul Crinu C. Horia, a decedat suferind de
Tuberculosă pulmonară conform actului de verificarea morții Nr. 507[.]
Comunicarea familiei veți face
verbal ci nu scris[.]
Luați legătură cu Sfatul popular
Popular [!] pentru a fi șters din evidență.
Slt. ss. indescifrabil[10].
Lt. Vladimir Filip, indicat de Vais, este unul dintre anchetatorii din
dosarul reeducării și, faptul că a refuzat să stea de vorbă cu Crinu, se
explică prin aceea că avea nevoie de declarații conforme cu linia imprimată
anchetei în curs, nu de stabilirea adevărului. Totodată, este de spus că
tratamentul medical de la închisoarea-spital Văcărești era aprobat nu de medic,
ci de ofițerul politic – în acest caz de anchetator –, care decidea cine moare
și cine trăiește, fapt care, în starea în care se găsea deținutul, era
echivalent cu o condamnare la moarte. Ceea ce s-a și întâmplat.
Tipologic, acest caz face parte
dintre deținuții care au murit după încetarea demascărilor, factorii combinați
fiind tratamentul din timpul acțiunii, revenirea sa din acea atmosferă și
refuzul de a se supune scenariului anchetei ce viza inculparea țapilor
ispășitori[11].
Dosarele sale de la Securitate, pe care le-am citat, nu conțin nici o
fotografie, prin urmare, acest mort al reeducării rămâne fără chip.
NOTE
[1] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 133 916 (Horia Crinu).
[2] Fișă de evaluare, în limba germană, 31/05/1944, ACNSAS,
Fond Informativ, dosar nr. 436 490 (Horia Crinu), f. 10 r-v. Mulțumesc lui Nicolae Damaschin pentru
traducerea documentului.
[3] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 829 (Grupul Aristotel Popescu), vol. 3; cf. și fișa sa matricolă penală de pe site-ul IICCMER (consultată pe
10/10/2021).
[4] Mircea
Stănescu, Reeducarea în România comunistă (1945–1952). Aiud, Suceava,
Pitești, Brașov, vol. I, Editura Polirom, Iași, 2010, passim.
[5] Pentru relatarea ce urmează, vezi Mircea Stănescu, Reeducarea în România comunistă (1948–1955). Târgșor, Gherla,
Editura Polirom, 2010, pp. 60-62, 188, 194.
[6] M.
Stănescu, Reeducarea în România comunistă (1948–1955). Târgșor, Gherla, vol. II, Editura Polirom, Iași,
2010, passim.
[7] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 133 916 (Horia Crinu), ff. 2, 5.
[8] Cf. aici și în continuare, Mircea Stănescu (editor), Documentele reeducării, vol. II, Bacău, Editura Vicovia, 2018, pp.
375, 387, 390.
[9] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 133 916 (Horia Crinu), f. 3.
[10] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 829 (Grupul Aristotel Popescu), vol. 10, ff.
257-263, 298-304; ortografia aparține documentului.
[11] Pentru analiza morților din demascări, vezi M. Stănescu, „Asupra numărului
morților din reeducarea de tip Pitești. O reevaluare“, în Comunicări prezentate la Simpozionul
Experimentul Piteşti, PERT’07, 5–7 octombrie 2007, Fundaţia Culturală Memoria,
Filiala Argeş, Piteşti, 2008, și la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.com/2008/09/asupra-numrului-morilor-din-reeducarea_18.html.
București, 30 mai 2023.
Comunicare prezentată la Simpozionul Experimentul Piteşti, PERT’22, 30 septembrie – 2 octombrie 2022, Fundaţia Culturală Memoria, Filiala Argeş, Piteşti, 2023, pp. 93-99.
