Cer iertare prealabilă – creștinească sau ateistă, după caz –
participanților la marea-dezbatere-de-la-iazul-mic (vorba lui Paul Goma!)
despre referendumul pentru definirea căsătoriei, pentru a ridica o chestiune.
Dacă Ziua lui Goma ar fi să țină măcar trei zile, atunci ar fi cazul să
încercăm, repetitiv, să îndreptăm câteva erori și să spulberăm niște clișee:
1) Lui Goma (și familiei sale, Ana–Maria și Filip–Ieronim) nu i-a fost
retrasă cetățenia: împreună cu Dl. Valerian Stan am căutat decretul prezidențial în arhive, care nu există, și în același sens merge
și răspunsul primit de el (Goma, adică) de la Ministerul român al Justiției.
2) La plecarea din țară, Pleșiță (șeful Securității ceaușiste) nu i-a spus
că i-a retras cetățenia, ci altceva, dar nu știm dacă Goma l-a și crezut, anume
că: „Brațul Securității este lung“
(și a dovedit-o ulterior!). Familia Goma nu a fost deci expulzată, ci obligată
să se exileze, și a făcut-o în noiembrie 1977 cu pașapoarte în regulă.
3) Ceaușescu a vrut să-l „descetățenizeze“, dar nu în 1977, ci mai târziu, în februarie 1978,
alături de Vasile Paraschiv, în contextul invitării acestuia din urmă la Paris
pentru a denunța represiunea psihiatrică și a pune bazele, alături de
sindicatele franceze, de sindicate libere în spatele Cortinei de Fier.
Documentul se află în dosarul de Securitate al lui Paraschiv, decizia fusese nu
doar luată, ci și aplicată în ce-l privește pe acesta, însă s-a revenit asupra
ei în urma scandalului mediatic.
4) Actualul statut formal, legal al lui Goma nu (mai) este de „refugiat /
azilant politic“, ci de
„cetățean al Republicii Moldova cu domiciliul în străinătate“, în urma oferirii
(pe 28 iunie 2013) de către acest Stat Românesc a cetățeniei. În acest punct
Basarabenii, aceste rude sărace ale noastre, au fost, ca de multe alte ori în
istorie, la ani-lumină de Statul din dreapta Prutului.
5) Goma ar fi vrut să se întoarcă, să moară în Pământul Țării, acesta este
sensul acceptării cetățeniei basarabene, dar este blocat pe loc, geografic,
istoric și politic, căci a muta un om de 83 de ani, bătrân, bolnav, cu arhivă cu
tot și în condițiile în care soția sa a fost înmormântată recent la Paris, fără
posibilitatea de a locui și a se întreține la Chișinău, a devenit o sarcină
practic imposibilă.
Acestea sunt faptele, restul: pedagogie repetitivă.
Cred cu tărie că Istoria, Literatura Română îi vor pune
până la urmă pe Ana–Maria și Paul Goma la locul cuvenit, atunci când pasiunile
se vor stinge și personajele de prim-plan față cu
care „strică prețul pieții“
(vorba Tatianei Slama–Cazacu) se vor
retrage de pe scenă în mod natural.
Din nefericire, pentru Doamna, plecată anul trecut dintre
noi, este prea târziu. Acest model de Femeie, Soție, Mamă, ar putea deveni și
pentru feministele de la noi, lipsite nu doar de complexe ci și de ipocrizii,
un reper.
Cred apoi că nici Dl. Goma nu va apuca acele timpuri: și
pentru el este prea târziu.
În fine, simt nevoia să apăs cuvintele în fața deriziunii
noastre curente – istorice, culturale, jurnalistice – manifestată periodic prin
diverse aflări în treabă ale unor oameni lipsiți de repere valorice și de
modele care, iată, stau chiar sub nasul nostru.
La Mulți Ani, Paul Goma!
București, 3 octombrie 2018.
