SIMPOZIONUL „REEDUCĂRII”, PITEȘTI 2013

În perioada 27-29 septembrie a.c. a avut loc la Pitești cel de-al XIII-lea Simpozion internațional „Experimentul Pitești – reeducarea prin tortură”.

Ca în fiecare an, deschiderea a avut loc în Sala de Festivități a Primăriei, prin grija comitetului de organizare condus de Dl. Ilie Popa, Prof. Dr. la Universitatea Pitești, președinte al Fundației Culturale „Memoria” – Filiala Argeș, și în prezența reprezentanților autorităților locale.

A fost ținut un moment de reculegere în memoria lui Aristide Ionescu, fost deținut politic trecut prin „demascări” la închisoarea Gherla, inițiatorul și sufletul simpozionului, plecat dintre noi la începutul anului. (Cf.: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2013/01/in-memoria-lui-aristide-ionescu.html)

Din partea Asociației Foșilor Deținuți Politici din România a participat Dl. Octav Bjoza, președintele organizației, care a prezentat decorația primită de asociație pe data de 10 septembrie a.c. din partea Majestății Sale Regele Mihai, intitlulată „Nihil Sine Deo”. Este singura decorație primită de către foștii deținuți politici, dat fiind că statul român, prin președinții săi, nu au considerat că victimele temnițelor comuniste merită o asemenea onoare.

Dl. Octav Bjoza ©Mircea Stănescu

Dl. Bjoza a adăugat că, atunci când sunt în opoziție, politicienii români îi copleșesc pe foștii deținuți politici cu declarații de iubire și promisiuni, pentru ca odată ajunși la putere să-i uite complet. Nici actualul președinte nu face excepție de la această tristă regulă, dat fiind că refuză sistematic să primească pe reprezentanții victimelor, în ciuda apelurilor repetate ale acestora.

Dl. Sergiu Rizescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România – Filiala Argeş, fost deputat în Parlamentul României, a precizat că demersurile făcute de foștii deținuți politici pe lângă președintele în funcție, de a institui o decorație a statului român care să omagieze eroii luptei anticomuniste, au eșuat întrucât instituția prezidențială dorea instituirea unei decorații a „luptei împotriva totalitarismului”, sintagmă care acestora nu le spune nimic.

Din partea Fundației ICAR a participat D-na Dr. Camelia Doru, directorul organizației. Fundația, care din 1992 sprijină victimele comunismului cu medicamente și asistență psihologică, consideră că nu este niciodată prea târziu pentru a clarifica responsabilitățile persoanelor implicate în represiunea comunistă, și susține ferm demersurile juridice de anchetare și inculpare a vinovaților. Totodată, mesajul său vizează recentul proiect al Ministerului Justiției de reducere a pensiilor torționarilor: „Protestăm vehement împotriva DIVERSIUNII CINICE [subl. n.] privind compensațiile cuvenite victimelor care să provină din pensiile torționarilor” și indică drumul firesc de urmat: „Scăderea pensiilor torționarilor la nivel minim trebuie să facă parte dintr-un pachet de măsuri care să desființeze recompensele consistente și privilegiile de orice fel pe care aceștia le-au primit și le primesc în mod permanent ca răsplată pentru crimele împotriva umanității pe care le-au comis.” În fine, Fundația, care cunoaște foarte bine situația grea a foștilor deținuți politici, adaugă: „Cerem Parlamentului României să revadă legea 221/2009 astfel încât statul român să poată ieși din ambiguitatea în care se află și [să poată] acorda compensații celor pe care i-a persecutat. / Refuzăm ca noi și copiii noștri să devenim părtași la perpetuarea nedreptăților din perioada comunistă. Sunt datorii care nu vor putea fi plătite niciodată, așa cum sunt datorii care se pot și trebuie plătite ACUM [subl. în text].” (Cf.: http://www.icarfoundation.ro/mesaj-icar-la-simpozion-international-fenomenul-pitesti/)

D-na Valentina Sturza  ©Mircea Stănescu

În fine, D-na Simona Gyr-Popa (fiica poetului Radu Gyr) a evocat, alături de soțul D-Sale, personalitatea marelui poet al temnițelor comuniste.

Printre invitați au fost:

D-na Valentina Sturza, președinte al Asociației Foștilor Deportaţi şi Deținuți Politici din Basarabia;

Dl. Boris Vasiliev, fost deportat din Basarabia (autorul mărturiei Stalin mi-a furat copilăria, Chișinău, Editura Baștina-Radog, 2010);

Dl. Ștefan Urâtu, președintele Comitetului Helsinki din Basarabia (fost deținut politic în Transnistria, membru al „grupului Ilie Ilașcu”);

Dl. Mihai Neagu, reprezentantul Centrului Cultural Român din Freiburg im Breisgau;

Dl. Anatol Petrencu, Dr. în istorie, Basarabia;

Dl. Gheorghe Cușa, singurul supraviețuitor al „demascării”/„reeducării” de la Pitești și Gherla care a fost prezent.

Invitații din Bucovina de Nord nu au putut ajunge (motivul fiind cât se poate de prozaic: mașina care îi aducea s-a defectat).

Dl. Boris Vasiliev ©Mircea Stănescu

În program, ca în fiecare an, a fost prevăzută vizitarea fostei închisori Pitești. Din nefericire, faptul nu a fost posibil. Proprietarul ei actual, căci clădirea a fost trecută în mâini private la începutul anilor 1990, „patronul” (termenul trebuie înțeles în sensul postcomunismului românesc!) firmei „Argecom”, Gheorghe Axinte, nu a permis intrarea participanților la simpozion în incinta fostei închisori sau a ceea ce a mai rămas din ea: este vorba despre „coada T-ului”, închisoarea având această formă, „capul T-ului” aflându-se în proprietatea unei alte firme de construcții, „Conarg”, care în a doua jumătate a anilor 1990 l-a „renovat” (a se citi: l-a distrus din punct de vedere istoric). Motivul unei asemenea reacții este o consecință a eforturilor pe care filialele Argeș ale AFDPR și Fundației Culturale „Memoria” – și în special ale neobositului fost deținut politic Aristide Ionescu – le-au depus pentru salvarea a ceea ce a mai rămas din fosta închisoare, acțiune care s-a soldat, în cele din urmă, cu clasarea clădirii ca monument istoric. Decizia Ministerului Culturii a avut ca efect interzicerea oricărei alte activități în spațiul fostei închisori, în afara celor memoriale, fapt pentru care pe firmamentul memoriei și istoriei comunismului din urbe și-a făcut apariția o nouă stea: Fundația „Sfinții Închisorilor”, condusă de nimeni alta decât fiica magnatului local, Maria Axinte. Astfel, dacă timp de 12 ani participanților la simpozion li s-a permis intrarea în fosta închisoare, ba chiar în 2012 ei au putut vizita și fosta cameră 4 Spital, celula centrală a „demascărilor”, anul acesta pătrunderea în acel spațiu al memoriei naționale și comunitare le-a fost complet interzisă. 

Victimelor comunismului și invitaților simpozionului le-a fost interzis accesul în fosta închisoare; iată însă alăturat cine deține „cheile” de la intrare, situație care ne face să ne întrebăm, neretoric: oare de ce și, mai ales, pentru cine și cu ce scop? (Cf.:

http://www.fenomenulpitesti.ro/o-sambata-in-inchisoare)

Dl. Gheorghe Cușa  ©Mircea Stănescu

Dintre mărturiile prezentate în cursul simpozionului indicăm pe cea a D-lui Gheorghe Cușa cu privire la detenția sa la închisorile Gherla și Văcărești, ori cele ale foștilor „dislocați” în Bărăgan, D-nii Țvetco Mihailov și Mircea Duzineanu.

Dintre comunicările istoricilor vom indica pe cea a lui Liviu Pleșa despre figura lui Mihail Patriciu, fost șef al Securității Cluj, cea a lui Vlad Mitric-Ciupe despre cuplul Coloman Fuchs – Iosif Steier din reeducare și, în fine, dacă ne este permis, cea a noastră cu privire la prea puțin sau deloc cunoscutul episod al „demascării” de la închisoarea Jilava din anii 1950-1951. (Programul Simpozionului este accesibil la adresa: http://www.icarfoundation.ro/wp-content/uploads/2013/09/agenda3.pdf)

Manifestarea s-a încheiat, ca în fiecare an, cu o Rezoluție care conține dezideratele participanților (a se vedea mai jos).

Dl. Prof. Dr. Ilie Popa  ©Mircea Stănescu

Iată și câteva relatări de presă asupra evenimentului:

http://ziarulargesul.ro/2627-simpozionul-experimentul-pitesti-reeducarea-prin-tortura.html

(Aserțiunea din articol, că fosta închisoare a fost vizitată de către participanții la simpozion, pare să fie o dezinformare pe cât de calificată, pe atât de crasă, dat fiind că la deschidere organizatorii au precizat motivele acestei imposibilități.)

http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=51483&Itemid=407

http://ziarulargesul.ro/19483-in-perioada-deportarii-am-fost-total-lipsiti-de-copilarie.html
http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=51405&Itemid=375
http://www.universulargesean.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1897:acum-a-ajuns-gigi-axinte-pe-lista-torionarilor-la-antena-3&catid=35:actualitate&Itemid=29/
http://adevarul.ro/locale/pitesti/tortionari-1_52532a82c7b855ff560fbe4b/index.html

http://videonews.antena3.ro/video/romania/panorama-despre-tortura-din-anii-50-experimentul-de-la-pite-ti.html

 

Notă finală: în ediția scrisă a unuia dintre ziarele din Pitești, orașul în care a debutat reeducarea violentă, și în care de 13 ani are loc acest simpozion anual, se spune, în loc de „reeducarea prin tortură”, „reeducarea prin cultură”, situație în sine sugestivă atât cu privire la nivelul presei, cât și la efectele educative avute de eveniment asupra jurnaliștilor locali. 

           
             București, 1 octombrie 2013.

CÂTEVA IDEI DESPRE NATURA PROTESTULUI DIN PIAȚA UNIVERSITĂȚII ȘI UN POSIBIL DEBUȘEU

1) Protestul din Piață este asemeni unei lupe, care focalizează în „Salvăm Roșia Montană”, dincolo de credințele, ideile, opiniile individuale sau de grup venite din profunzimile societății – și aici stă forța sa. Corolar: dacă absoarbe alte teme gen gazele-de-șist, câinii-fără-stăpân (să creadă susținătorii acelor cauze că le înțeleg revendicările!), el își va pierde vigoarea, se va slei. 

Piața Universitîții, 15 septembrie 2013

©Mircea Stănescu

2) Pe măsura trecerii timpului – și a facerii-că-plouă din partea politicienilor – mișcarea se va radicaliza (dacă nu a făcut-o deja). 

3) Protestul, la origine ne-politic (iar nu a-politic și nici, mi se pare, antipolitic), capătă deci revendicări pur politice (demisia prim-ministrului Ponta și a miniștrilor responsabili) – nu afirm că nu sunt îndreptățite. 

4) Punctul critic al unei asemenea mișcări este nu la înjghebare, ci când ea se dovedește de succes. Atunci va exista o tendință de balans politic, de împingere, din partea unora dintre actori, într-o anume direcție politică – nu spun (căci n-am de unde ști) dacă se va și întâmpla aceasta și nici dacă masa protestatarilor va accepta ideea. 

5) Din experiență, pentru că am trăit, am participat la Piața Universității anilor ’90, pot să spun că mișcările de acest tip sunt „cu orizont închis”, la fel cum sunt și încercările de a ieși din încercuire prin înființarea unui partid politic (vezi Partidul Alianței Civice). Forța lor, atâta câtă este, stă în focalizarea mai sus descrisă. 

6) Constat o anume euforie a unei părți a actorilor Protestului, euforie care pe cei ce s-au dat cu capul de pereți în Piața Universității anilor ’90 (și pe care nou-veniții mi se pare că îi persiflează!) îi îngrijorează, căci capacitatea de adaptare a celor care se numesc la noi politicieni nu trebuie în nici un fel subestimată. 

7) Mișcarea reflectă o presiune a străzii, iar nu forța comunităților, distincție, cred, fundamentală. Aceste comunități au fost pulverizate în comunism și nu s-au refăcut, „în mod natural”, nici până astăzi.

Soluția, soluțiile? Nu le am, căci nu sunt Brucan ca să profețesc-despre-trecut, însă o idee tot am:

a) întrucât deduc că asistăm la o renaștere a idealismului în societatea noastră, cred că soluția durabilă (căci tot vorbim, în limbaj mai mult sau mai puțin „de lemn”, despre „dezvoltare durabilă”!) este ca el să se reîntoarcă spre societatea însăși;

b) aceasta înseamnă că, probabil, ne putem încrede în faptul că moralitatea publică, spiritul civic pot renaște în această țară;

c) energiile acestea nebănuite, neașteptate ivite din străfundurile societății, dacă se vor îndrepta direct către politic se vor nărui, se vor izbi de zidul-care-ne-a-strivit-și-pe-noi, căci Piața Universității anilor ’90 s-a hrănit din utopia că societatea poate fi schimbată rapid și profund doar prin presiune asupra politicului și prin soluții pur politice;

d) a fi pregătiți pentru o luptă de lungă durată, în care energiile să fie dirijate către comunuitățile mici – bloc, stradă, cartier, comune, sectoare, orașe, instituții (dat fiind că este vorba despre o mișcare fundamental urbană) –, de vreme ce o societate democratică puternică ne apare astfel tocmai pentru că este democratică în structurile sale de bază;

e) în timp, soluțiile pur politice nu este cazul să fie neglijate, dat fiind faptul că politica este arta posibilului, însă presiunea aceasta comunitară este singura în măsură să schimbe profund fața politicii. 

București, 16 septembrie 2013.