CARTEA NEAGRĂ A COMUNISMULUI

Este vorba de ediția a II-a, după cea din 1998.
Pentru că noi, Românii, avem memorie scurtă, iar dacă asculți pe unul, pe altul, ai impresia că trăim în realități paralele, am să rezum rapid chestiunea: prima ediție a cărții s-a epuizat repede, iar timp de... 25 de ani o a doua nu a mai fost publicată pentru că, după caz, toată lumea s-a opus ori a ezitat. Editura Humanitas, cea care a editat-o, Academia Sighet, cea care a coordonat-o, iar alți sinucigași nu s-au mai găsit. Motivul? Atacul din partea susținătorilor celeilalte „memorii a totalitarismului“, Șoahul. Iată de ce cartea a fost redusă cumva la tăcere. Courtois a înțeles resorturile acțiunii și le-a articulat spunând: „Atâta vreme cât se vorbește despre Comunism, nu se mai vorbește despre Holocaust“.
Azi, la a doua ediție, toată lumea a părut să fie în pace și prietenie. Și iată de ce:
Lucrarea este cumva o altă carte, căci a fost văduvită de Introducerea primei ediții (care era flamboaiantă), iar autorului i s-a concedat o Postfață în care rememorează ce a declanșat proiectul de debut.
Apoi, Addenda de atunci a fost înlocuită cu un studiu colectiv despre sistemul represiv comunist din România, pregătit în vederea fantomaticei ediții a II-a a Cărții negre, coordonat de Romulus Rusan și publicat separat în 2010. Această lucrare este acum adnotată (introduse note suplimentare) de Dorin Dobrincu, care mută accentele, schimbă perspectivele.
Îl prețuiesc pe Dorin, ca istoric și ca om, și tocmai de aceea o spun pe șleau: acest procedeu nu este în regulă din punct de vedere științific. Eventualele chestiuni legale nu mă interesează, însă eu, ca autor, n-aș fi fost de acord în ruptul capului să fiu adnotat de un terț; de asemenea, aș fi refuzat să adnotez pe alții. Este bine și frumos ca fiecare să spunem ce avem de spus, apoi să intrăm în dialog – dacă putem dialoga. Ar fi deci de aflat de ce autorii acelui text, care, cu excepția bietului Rusan, plecat dintre noi, sunt bine-mersi (D. Deletant, Șt. Marițiu, Gh. Onișoru, M. Oprea, R. Portocală și S. Tănase), nu l-au adus ei la zi, dacă se voia adus la zi. Au fost întrebați și s-au declarat de acord? A fost un ukaz sau ce? – ca să nu dăm în fandacsie!
În fine, lansarea de azi s-a desfășurat în același ton bizar: autorul a fost la fel de flancat, încadrat precum în carte, iar PR-ul editurii l-a plasat oportun în contextul războiului Rusia–Ucraina. Nu vreau deloc să spun că dl. Courtois ar fi o bătrânică ajutată să treacă strada – este co-editorul unei lucrări recente numite Cartea neagră a lui Vladimir Putin – dar faptul explică de ce toată lumea l-a reevaluat în mod subit. Sunt mefient față de orice discurs științific integrat unui mesaj militant, chiar și/mai ales dacă este vorba de unul veritabil, ca în cazul de față. Mai mult însă n-am să spun...
P.S: Anexa fotografică realizată de Dorin este excelentă, iar ținuta cărții impecabilă (așa aș dori să arate și următoarea mea carte!).
Una peste alta, mă bucur pentru Stèphane Courtois, pe care îl cunosc din 1999.
Au revoir, Monsieur, et mes hommages !

București, 20 noiembrie 2024.