O PREMIERĂ MONDIALĂ, DEMNĂ DE „DEMOCRAȚIA ORIGINALĂ“

Ca unul care săptămâna aceasta aveam programare la Sala de studiu a CNSAS – și săptămâna viitoare – am înțeles că „protestul spontan al acesteia, „de la 9.00 la 15.00 – nu e nici o glumă! –, se prelungește până la Anul, după sărbători.

Cum n-am reușit să înțeleg cercul pătrat care este protestul spontan de la 9.00 la 15.00 ce durează până la Anul și La Mulți Ani, ce nu este conflict de muncă (administrația îl susține), mă întreb doar où sont le grèves d’antan ?

Așa că aștept și eu, precum vrabia-mălaiul-visat, ca „unul câte unul să nu mai plece, Securitatea să nu mai învingă, Democrația să câștige, iar oamenii să-și primească salariile mărite. Căci oricum nu se va schimba nimic, dar măcar vom putea astfel trece mai departe.

(7 decembrie 2023)

 

Încă un cuvânt despre greva – pardon, protestul! dela CNSAS – și închei.

Pe scurt, „angajaţii C.N.S.A.S., prin intermediul organizaţiilor sindicale, cât şi de conducerea C.N.S.A.S. au „întreprins demersuri începând cu 2018, adică după intrarea în vigoare a Legii salarizării unice nr. 153/2017. Ce-au făcut toți aceștia până atunci? Au dormit în bocanci, ce altceva să facă?!

Oricine lucrează în administrația centrală știe că rolul angajaților unei instituții, în țara noastră, cu prilejul schimbărilor legislative ce îi privesc, este să-și susțină revendicările legitime, prin șefii de departamente (Resurse Umane, Juridic) și conducere (Președinte). Și peste tot unde este cazul: la Guvern, în comisiile din Parlament. Fără asta, ura și la gară!

Astfel, situația de acum, cu protestul-care-nu-e-grevă, devine inteligibilă: în holul CNSAS, unde angajații „protestează, este un elefant pe care toată lumea se străduiește să nu-l observe. Fiind la originea problemei, administrația tolerează intolerabila situație din punct de vedere legal.

Rezultatul este cel deja descris: angajaților protestiști li se dă voie, din motive administrativ-politice de decompresie, să se comporte ca niște mici caralii. Pe seama cui? A cetățenilor, desigur.

Din fericire pentru ei, România nu mai are presă, căci ar fi fost masacrați. Din fericire pentru cetățeni, această nesimțire morală numită protest nu are nici un debușeu, nici un viitor, așa că à bon entendeur după sărbători – dar fără salut !

(9 decembrie 2023)

 

București, 17 decembrie 2023.