Pentru
că realitatea este mult mai cruntă decât dezbaterile filosofic-arhivistice cu Direcția
de Informații și Protecție Internă a MI, cu Serviciul Român de Informații, cu Direcția
de Informații a Armatei (cf. http://mircea-stanescu.blogspot.com/2022/05/despre-militarizarea-arhivelor-si.html), după cum am aflat foarte recent,
începând din 2020, patru persoane din provincie, doi arhiviști (ai Arhivelor
Naționale) și doi istorici – unul dintre aceștia și membru al Comisiei „Tismăneanu“ –,
sunt anchetate de DIICOT – crima organizată și terorism! – pentru că au avut
acces, au citat, au publicat documente ștanțate cu „secret“ din
perioada comunistă (cele pe care mai sus pomeniții le distrug pe furiș), dar și
a lui Franz Josef ori Maria Tereza. Operațiunea s-a desfășurat cu tot tacâmul
de rigoare: percheziții domiciliare, ridicare de hard-uri, CD-uri, volume de
documente, fotocopii. Astfel, arhiviștii și istoricii au ajuns criminali de
Stat.
Pentru
că am tot fost întrebat: cine, ce, cum?, am să vă spun o poveste. Adevărată.
În
1985, un opozant al regimului comunist, pe nume Gheorghe Ursu, a fost arestat
pentru că ținea un jurnal în care-l făcea cu ou și cu oțet pe dictatorul
Ceaușescu. Atunci, Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului de la Paris, care a
aflat imediat, era pregătită să intervină, numai că familia s-a opus, spunând
că nu dorește „scandal“ – singurul care ar fi putut salva victima
din ghearele Securității –, mizând astfel chiar pe promisiunile Securității.
(Știu aceste lucruri chiar de la membrii Ligii, Monica Lovinescu, Virgil
Ierunca, Maria Brătianu și Paul Goma.) Urmarea a fost că arestatul murea într-un
arest din București, lichidat de doi deținuți de drept comun „în sistem Pitești“.
Indiferent
de motivele lor, nu se pune problema să pronunț vreun nume dintre cele patru,
nici să dau vreun detaliu suplimentar din cele știute: fiecare este liber să-și
aleagă propriul destin, să-și caute propriile soluții, să utilizeze
publicitatea sau să considere că îi aduce deservicii, pe scurt, să facă cum
crede că este mai bine pentru sine. Rămân totuși câteva necunoscute, pe care nu
le putem lămuri până când cazurile nu vor ajunge în instanță, dacă vor ajunge
vreodată. Relevant mi se pare însă, la acest stadiu, că în toate aceste cazuri
mesajul transmis a fost că cine nu va intra în rând, va putea fi oricând ținut sine die în anchetele DIICOT.
Bine,
până aici am înțeles lipsa de legătură a chestiunii „secretelor“ nu
doar cu intelligence-ul, ci chiar cu
inteligența, dar am ajuns la o situație halucinantă prin care suntem proiectați
nu în anii 1980, ci direct în anii 1950 – mai lipsesc doar „duba neagră“ și
bătaia la tălpi!
Ca
să fim expliciți: Arhivele Naționale sunt pline de astfel de documente, care în
mod curent merg la Sala de Studiu, sunt folosite pentru cererile ce au în
vedere drepturile cetățenilor. Vizate sunt în primul rând cele ale comunismului,
dar și altele, pe scurt: tot ceea ce este ștanțat cu „secret“,
indiferent de emițător și perioadă.
Prima
consecință este că prin impunerea acestei viziuni a „serviciilor“
asupra arhivelor, arhivistul își pierde statutul și devine o simplă anexă a
acestora: autonomia, capacitatea sa de analiză, responsabilitatea față de
cetățean în calitate de funcționar public sunt dintr-o dată anulate. Cea de-a
doua consecință este că istoria care se va mai putea scrie în urma acestui mod
de a proceda, ce combină distrugerea cu restricția, nu va mai fi una
verosimilă, ci convenabilă, edulcorată, calpă, irealistă, de paradă.
Pentru
că această viziune pare deja să triumfe fără nici o opoziție notabilă din
partea celor interesați, de-acum înainte va exista un modus operandi: tot ceea ce dorești să distrugi, toate urmele pe
care vrei să le ștergi vor fi ștampilate cu „secret“.
Prin
urmare, stimați tovarăși, pentru a face o treabă temeinică, haideți să închidem
toate aceste arhive până la Burebista și Deceneu. Mai mult, propun să nu ne
oprim aici, ci să-i internăm în lagăre pe toți cei ce le ating, pentru a arăta
astfel că orice urmă de rațiune ne-a părăsit și că am luat-o complet razna. Căci
numai noi putem să-l facem fericit pe inenarabilul Putin, de să ne râdă și
curcile!
Suntem în război cu Memoria și Istoria țării noastre. Să
nu ne lăsăm până ce nu va rămâne piatră pe piatră!
București, 23 mai
2022.
 |
| Emil Botta în filmul Reconstituirea |
București, 23 mai
2022.
