După
ce am citit cele mai năstrușnice amintiri-despre-viitor ale casandrelor
(trans)naționale în legătură cu revelația recentelor alegeri parlamenare,
partidul AUR – în genere, etichete-invective cu rol de incantație, nu de
explicație –, voi spune la rându-mi câteva cuvinte.
Alianța
pentru Unitatea Românilor (AUR) reprezintă, pe de o parte, un curent al
societății agregat din eșecul Referendumului pentru definirea familei din
octombrie 2018 și, pe de altă parte, este o contrareacție la captarea Revoltei
generaționale din 2016 (la care înșiși liderii AUR au participat) de către o
direcție secularist militantă (agregată de Uniunea Salvați România).
Surpriza
recentelor alegeri vine tocmai din ignorarea efectului psihologic de umilire pe
care un sector al societății (în limitele sale maxime de circa 20%, dar în descreștere), între care
este de inclus și Biserica Ortodoxă Română – numit în bătaie de joc, cu
etichete mai degrabă puerile decât infamante, „talibani ortodocși“,
„pupători de moaște“ ori altele asemenea – l-a resimțit ca pe
un afront. Lui i s-a adăugat o parte din cei afectați de restricțiile impuse în
condiții de pandemie, iar sloganul partidului indică această eterogenitate, compusă
din tradiționaliști, patrioți, unioniști, religioși (inclusiv cei pentru care
religia reprezintă un simplu vehicul identitar), suveraniști și recent dezabuzați: Familia, națiunea, credința creștină și
libertatea.
În
acest moment avem în Parlament trei partide „tradiționale“
– PSD, PNL și UDMR – și două ale generației post-Revoluție, mai mult, născute
din același creuzet al protestului generațional – USR și AUR.
Corolar,
avem două axe de clivaj, care se suprapun:
pe de o parte, între partidele „noi“
și cele „vechi“ (generațională) și, pe de alta, între
valorile și aspirațiile radical diferite ale noilor formațiuni (de tip culture war). Cum vor evolua și cum se
vor poziționa ele față de evenimentele în curs rămâne de văzut. În trecere, de
remarcat tentația acomodării, prezentă mai ales la facțiunea PLUS, din binomul
USR–PLUS și, corolar, faptul că unul dintre liderii AUR (Claudiu Târziu) are o
filiație de dreapta, în timp ce celălalt (George Simion) este mai degrabă dezinteresat față
de clivajul dreapta/stânga, o chestiune care la un moment dat va trebui
tranșată.
Cine
spune deci că aceste alegeri nu au adus nimic nou se înșeală: au dispărut
partidele parazite („balama“), iar actuala
configurație politică din Legislativ este cu mult mai reprezentativă pentru
societate. Astfel, am parcurs, într-un fel, un ciclu complet.
În
fine, deși în acest moment nu știm cum, fața politicii autohtone se va schimba
semnificativ.
București, 8 decembrie 2020.
