În
condițiile în care anul acesta România a preluat președinția Alianței
Internaționale pentru Memoria Holocaustului, în perioada 23–26 mai 2016 la
București a avut loc reuniunea sa plenară.
Cu
acel prilej a fost adoptată o definiție politică de lucru („nelegală“) cu privire la antisemitism.
Pentru că nu există o traducere oficială a documentului, vom cita originalul în
limba engleză:
Antisemitism is a
certain perception of Jews, which may be expressed as hatred toward Jews.
Rhetorical and physical manifestations of antisemitism are directed toward
Jewish or non-Jewish individuals and/or their property, toward Jewish community
institutions and religious facilities.
Îngrijorătoare
nu este atât definiția, ci „ghidul de lucru“, prin care sunt date exemple și, în special, adagiul
orwellian: „but are not limited to“.
Iar acolo au fost inserate, între altele, trimiteri la Statul Israel de tipul:
Manifestations
might include the targeting of the state of Israel, conceived as a Jewish
collectivity.
Apoi, este
introdusă o nuanță importantă, pentru a fi atenuată la rândul ei:
However, criticism of
Israel similar to that leveled against any other country cannot be regarded as
antisemitic.
Și
în continuare:
Accusing the Jews as a
people, or Israel as a state, of inventing or exaggerating the Holocaust.
Denying the Jewish
people their right to self-determination, e.g., by claiming that the existence
of a State of Israel is a racist endeavor.
Accusing Jewish
citizens of being more loyal to Israel, or to the alleged priorities of Jews
worldwide, than to the interests of their own nations.
Drawing comparisons of
contemporary Israeli policy to that of the Nazis[1].
Prin
urmare, documentul este marcat de grija de a menaja Statul Israel de critica
legitimă cu privire la instrumentalizarea Șoahului și tratamentul inuman
aplicat palestinienilor în Teritoriile Ocupate, și prin respingerea oricărei
comparații cu situații istorice sau actuale similare. Or toate acestea sunt
considerate forme de antisemitism.
În
fapt, Klaus Iohannis anunțase încă din timpul vizitei sale în Israel (martie
2016) că:
România
va trata în modul cel mai responsabil cu putință și cu mare onoare această
sarcină, pentru îndeplinirea căreia vom coopera îndeaproape cu Israelul[2].
Pe
7 iulie a.c., Președintele a primit o delegație a Comitetului Evreiesc American
(American Jewish Comitee – AJC), o
influentă organizație specializată în instrumentalizarea holocaustului și lobby pentru Statul Israel, condusă de
David Harris și rabinul Andrew Backer.
Iată
declarația de presă publicată cu acel prilej:
Partea română a
reiterat ideea că România are nevoie de o structură educațională
instituționalizată care să furnizeze cursuri
de pregătire pe tema Holocaustului şi combaterea antisemitismului, xenofobiei,
rasismului (subl. n.) pentru funcționari, oameni politici, diplomați,
precum şi pentru personalul din instituţiile publice. O astfel de formulă
educaţională va contribui semnificativ în procesul de anihilare a formelor
incipiente de ură, discriminare, violenţă[3].
După
cum am văzut cu alt prilej, România are ambiția să devină un centru regional de
combatere a „antisemitismului, discriminării și xenofobiei“, în parteneriat cu SUA, dar
în principal cu Israelul, fapt care arată că aceste chestiuni sunt integrate
(practic, menținute) viziunii sale strategice și de securitate, fiind
considerate chestiuni de politică externă[4].
În
fapt, această nouă „pregătire politico-ideologică“ a cadrelor a început deja.
Spre
exemplu, Institutul Național al Magistraturii (INM) a introdus în programul de
formare continuă a judecătorilor și procurorilor pe anul 2016 tema „Combaterea
fascismului, rasismului, xenofobiei și a cultului persoanelor vinovate de
săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii“, pentru a fi abordată în parteneriat cu
Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de coordonator național al
președinției române a International
Holocaust Rememberence Alliance – IHRA. Scopul declarat este „realizarea
unei analize
și înțelegeri profunde“
(sic!) a legislației române în
domeniu, prin „formatori ai Institutului Naţional al Magistraturii și/sau de
specialiști străini în materie“[5].
Astfel,
prin Hotărârea nr. 8/28.04.2016,
Consiliul Științific al INM a aprobat „folosirea în mod excepțional“,
la conferința cu tema indicată, a următorilor „specialiști“: Adrian Mihai Cioflâncă (cercetător științific gr. III la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“, membru al Colegiului Consiliului Național
pentru Studierea Arhivelor
Securității și director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din
România), Mihai Chioveanu (profesor universitar, prodecanul Facultății de Științe Politice a
Universității din București), Felicia Waldman (conferențiar universitar, coordonatoarea masteratului de cultură și civilizație ebraică de la Universitatea din București, Facultate de Litere și a Centrului de Studii Ebraice „Goldstein Goren“), Noa Barbara Mkayton (Yad Vashem, Israel, Head of the Desk for German Speaking Countries International
School for Holocaust Studies) și Aleš Gião Hanek (Hate Crime Officer, OSCE Office for Democratic Institutions and Human Rights – ODIHR, Varșovia)[6].
Astfel, pe 9 iunie a avut loc întâlnirea programată, la care
însă Felicia Waldman nu a mai participat[7].
Trei
concluzii și mai multe întrebări:
1)
Ordinea nefirească a lucrurilor este cea indicată de Președinte în cursul
întrevederii cu liderii AJC: „studierea Holocaustului, combaterea
antisemitismului, xenofobiei, rasismului“.
Ordinea firească ar fi
următoarea: combaterea rasismului
(antisemitismului, islamofobiei, antițigănismului), a xenofobiei și studierea
exterminării evreilor, țiganilor și a criminalității comuniste, totul ca parte a educației
democratice și fără directive ori voluntarisme ideologice.
2)
Credem că cetățenii români ar merita să fie informați asupra motivelor pentru
care România remite în mod nepermis Israelului (și SUA), fie și în parte,
sarcina educației legate de Șoah și de combaterea antisemitismului și a
xenofobiei. Apoi, să li se spună de ce tema nu este una de politică internă,
legată de educația cetățenească, ci în principal de politică externă, integrată
chestiunilor strategice și de securitate. Care sunt obiectivele și care este
câștigul scontat? Sau nu este nici un câștig, iar țara noastră o face numai
pentru a fi pe plac partenerilor externi, pentru a evita astfel să fie izolată
pe plan internațional?
3) Aflăm din presă că Ioanid, șeful grupării „antifasciste“ (în text: „istoricul român
Radu Ioanid“), a predat și el la Colegiul Național de Apărare, o instituție care s-a ilustrat
prin punerea sub umbrela studiilor de securitate a imposturii academice celei
mai crase[8]. Desigur, publicația respectivă nu ne spune nici
cum, nici de ce, pentru că dacă ar cuteza și-ar da foc la valiza diplomatică. Ar fi însă „de interes
public“ ca autoritățile române să explice modul în care un istoric american specializat în holocaust ajunge să „educe pe liderii României“.
În
fine, cu cât noul program politic memorial prezidențial tinde să se contureze, cu
atât mai mult părăsește terenul realităților și basculează în ideologie. Rămâne
de văzut cum va evolua, însă date fiind antecedentele – cel comunist, dar și
cele postcomuniste – este de presupus că pe măsură ce va fi mai apăsat, mai
imperativ, va fi acompaniat de ficțiunea de rigoare, sfârșind prin a se învârti
în gol. Dar cel mai îngrijorător lucru nu este că se va dovedi inutil scopului
declarat, atâta vreme cât rasismul, antisemitismul și xenofobia nu
înregistrează cote ridicate în România, ci că va genera efecte de bumerang.
NOTE
[1]
Cf. https://www.mae.ro/node/37233;
https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_pdf/press_release_document_antisemitism.pdf.
[5]
Cf. http://www.inm-lex.ro/fisiere/d_1227/Programul%20de%20formare%20continua%202016.pdf,
subl. n.
[7] Agenda
se găsește la adresa: http://www.inm-lex.ro/displaypage.php?p=161&d=1387.
București,
12 iulie 2016.
