Un prieten ne-a semnalat ce s-a petrecut la ultima
înfățișare în Procesul Vișinescu, din 27 ianuarie 2016, de la Înalta Curte de
Justiție și Casație:
Mircea, a început să miorlăie Vișinescu. Uite ce-am
pierdut: http://adevarul.ro/news/eveniment/tortionarul-visinescu-acuzat-crime-umanitatii-isi-afla-sentinta-definitiva-februarie-1_56a882615ab6550cb8282a20/index.html.
I-am răspuns:
Mulțumesc de semnalare, R... N-am pierdut însă
nimic, poate doar o greață.
Întreg acest tablou – este vorba de procesele
Vișinescu, Ficior (și, eventual, Homoștean) – sunt niște butaforii, de la
instrumentarea Parchetului, și până la modul de desfășurare în instanță.
Scopul lor este dublu: să încheie povestea legată
de criminalitatea comunistă și să deplaseze, concentreze răspunderile unui
întreg sistem asupra câtorva persoane (care, de altfel, nu sunt chiar niște
papagali).
Prin urmare, dacă ar fi să vorbim în mod serios despre
justiție, ar fi trebuit să fie investigate – și inculpate ! – toate persoanele
din «lanțul de comandă», fie că este vorba de închisoarea Râmnicu Sărat, luată
în sine, fie de conducerea Penitenciarelor, sub a cărei comandă ea se afla.
Procurorii care au instrumentat dosarele știau
foarte bine acest lucru; la rândul ei, judecătoarea Găină (din procesul
Vișinescu), dacă era inocentă, ar fi trebuit să retrimită dosarul la Parchet
pentru refacerea anchetei, căci chestiunea «lanțului de comandă» – și de
responsabilități! – a apărut în instanță.
Prin urmare, ținta este sistemul, și persoanele
care l-au compus!
Nu s-a întâmplat însă nici una, nici alta. Așa că
ce am văzut a fost acea «alba-neagra» cu desecretizarea la bucată a
criminalelor ordine interne ale... Internelor.
În fine, mai este un scop subsecvent aici: ca victimele
și urmașii lor să fie dirijați către o fundătură – chestiunea despăgubirilor.
Reamintesc, Legea 221/2009 a fost masacrată de onor Guvernul Boc (al
anticomunistului Băsescu!), prin urmare, singura posibilitate de a obține despăgubiri
este în cauzele care sunt trimise de Parchet, în mod discreționar, în instanță.
Și aici a fost un motiv pentru alegere. Au fost
selectate cazurile în care victimele și urmașii lor sunt cei mai vocali:
surorile Bărbuș (în cauza Vișinescu) și președintele AFDPR, Octav Bjoza (în
cauza Ficior). De ce? C-așa-i în politică, soro!
În fine, mă voi opri, căci nu vreau să te bag
complet în depresie...
*
27/01/2016,
orele 17.00, la „Digi 24“ Tv., să râdem cu
consilierii președintelui republicii (Andrei Muraru), apropo de condamnarea lui
Vișinescu:
Este
un act de justiție capitală!
Consilierul
prezidențial – și istoric-la-putere – a fost invitat să vorbescă în direct, la
același post de televiziune, și despre același subiect (27/01/2016, orele 20.30).
Am putea întreba, retoric desigur: «Pretini jurnaliști obiectiviști, dar un
istoric, nu din opoziție, ci pur și simplu istoric, n-ați găsit? Ori nici nu
l-ați căutat?» Căci dacă vorbim despre tabúuri de presă, procesul Vișinescu
este unul. E drept, subiectul este și complicat, dar totuși...
*
În
aceeași seară, la un alt post, „Realitatea Tv“,
discuție despre «torționarii comuniști» cu ziariști habarniști și...
specialiști în comunicare politică. Evident, nici un fost deținut politic, nici
un istoric, nici măcar un jurist. Invitații vorbesc,
dar n-au nici o idee despre ce conțin manualele de istorie pe care le încriminează
(iaca, au găsit vinovatul de serviciu!). Apoi, Valeriu Turcan vorbește
despre „o adevărată industrie a deconspirărilor“, cu efecte absolut
minore. Ei, da, ce buni suntem cu toții – și criticați, dar mai ales critici –
la teorie! În fine, de această dată nu vom mai întreba nimic, căci am
epuizat întrebările retorice.
*
Vișinescu a spus-o,
și a fost citat la Tv: nu are nici un regret, nu cere în nici un fel iertare
victimelor. Prin urmare, n-am da doi bani pe aceste relatări de presă, care nu
pot fi luate în serios, căci jurnaliștii au trecut complet pe lângă subiect. O
spunem ca unii care am fost „pe teren“ la acest proces.
În fapt, poate
confirma cineva că inculpatul a plâns în instanță, sau a fost doar un tremur, o
gâtuire a vocii, ori invers, un fel de strigăt de fiară prinsă în cușcă, așa
cum sugerează istoricul Elena Dragomir?
De-a lungul
procesului, Vișinescu a avut momente în care și-a pierdut siguranța de sine,
dar a rămas complet amoral, iar acest proces nu a avut nimic pedagogic pentru
el. A rămas la ceea ce l-a ghidat toată viața: „Decât să plângă mama, mai bine
să plângă mă-ta!“
În fine, din
același registru, am spune cât de filială s-a prezentat relația dintre judecătoare
și inculpat, dar ne este prea greață ca să reluăm această butaforie numită
proces, și tocmai de aceea am încetat să-l urmărim.
Istoricul nu mai
are ce învăța de acolo.
Târgoviște, 30 ianuarie 2016.
