ÎN MEMORIA LUI GHEORGHE (GELU) GHEORGHIU (1922-2019)

Luni, 22 iulie a.c. a încetat din viaţă Gheorghe (Gelu) Gheorghiu. Decesul a avut loc după o spitalizare îndelungată cauzată de un atac cerebral.
Fost deţinut politic, a trecut prin „demascările violente de la închisorile Pitești și Gherla, unde a fost unul dintre puținii rezistenți (nu a «turnat» și nu a bătut pe nimeni).
A jucat un rol extrem de important și ulterior, în perioada de „revenire a celor trecuţi prin „demascări și „reeducări, căci spre deosebire de alți deținuți trecuți prin aceeași experiență și-a revenit mai repede și a înțeles nevoia lor psihologică de a-și reface personalitatea zdrențuită. Cu memoria sa bună, dublată de un talent nativ de povestitor, în camera de detenție de la Gherla unde se găsea povestea diverse întâmplări, dar şi romane poliţiste, cu un asemenea talent, încât ascultătorii aveau sentimentul că prin faţa ochilor li se derulează un film, motiv pentru care acţiunea se numea «Cinematograful lui Gelu».
A fost apoi martor al apărării în cel de-al doilea mare proces al reeducării, din 1954–1957. În acel proces, în fapt o butaforie, Gheorghe Calciu (viitorul preot) și Iosif V. Iosif s-au luptat cu curaj, iar faptul că victimele inculpate pentru a acoperi adevărații responsabili (decidenții și executanții regimului comunist) au scăpat cu viață, i se datorează și lui, prin mărturia curajoasă și demnă.
L-am cunoscut îndeaproape, i-am fost – îndrăznesc să spun ceea ce-mi spunea el mie, în ciuda diferenței de vârstă și a întregii sale experiențe: prieten.
A fost un om bun, blând, care în ciuda experienței limită prin care trecuse, pulsa de viață, iar zâmbetul nu l-a părăsit niciodată. El este dovada vie că valorile umane perene pot supraviețui celor mai atroce experiențe și că dacă justiția terestră se lasă de cele mai multe ori așteptată, viața își ia propria revanșă asupra răului.
Sunt mândru că l-am cunoscut!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
La revedere, Gelu Gheorghiu!

Bucureşti, 23 iulie 2019.