Să luăm ca premisă un articol al cărui conținut, dacă nu face unanimitate, atunci prevalează.
Trecând peste propaganda de tip emoțional de acolo – care seamănă izbitor de mult cu cea sovietică, doar sensul este schimbat – ar fi de lămurit, sub formă de duș rece, că:
1) România și Republica Moldova (iar nu „Moldova“, care este o provincie românească) nu sunt „două state românești“: ultima este o „națiune civică“, după cum se definește elita sa politică, nu „o altă Românie“.
2) Republica Moldova este un
stat și, ca stat distinct ce presupun că-și dorește un viitor, ar trebui să
stea pe propriile picioare.
3) Nu se înțelege deci de ce
România ar trebui să o sprijine necondiționat, necum să trăiască în locul său.
O face din lipsa unei politici externe, dar cât va dura asta?
4) Logica raporturilor dintre
state este următoarea: ele au interese care, de multe ori, pot fi convergente
(este și cazul nostru), alteori sunt divergente. Nu există însă niciodată, dar
niciodată, o aliniere perfectă a intereselor statelor.
5) Nu există nici cel mai mic
pericol ca România să ajungă sub conducerea vreunui „regim rusesc“, pro-rus sau
cum veți dori să-i spuneți. Această înțelegere este delirantă. Există însă
pericolul ca susținerea necondiționată a Republicii Moldova să înceteze, iar
acesta este unul cât se poate de real. Căci un președinte unionist în România,
oricare ar fi acela, își va pune negreșit această problemă. Asemeni predecesorilor săi, el
va avea interesul să susțină stabilitatea republicii din stânga Prutului, dar
atât și nimic mai mult. Nici nu va dori, nici nu va putea să facă unirea cu forța, dar aceasta va
trebui să se descurce din ce în ce mai mult singură. De aici și distribuția
votului celor cu dublă cetățenie la alegerile prezidențiale din România și
multele vaiete care au urmat. Explicația situației prezente trebuie deci
căutată nu în Rusia ori în pericolul rusesc, ci în interesele și conduita
generală a Republicii Moldova și, mai ales, față de România.
6) Pericolul ca Republica Moldova
să cadă din nou sub influența Rusiei este cu adevărat real, iar explicația
ține, în primul rând, de poziția sa într-o zonă-tampon a UE, a NATO și de
jocurile de influență externă; apoi de propria conduită.
7) Sunt de acord cu două cuvinte
folosite de autor în acel articol, dar în alt sens: politica Republicii Moldova
este un „dezastru“, atât ca prestație pe scena internațională, cât și față
de România. Și ea se poate transforma în „tragedie“.
Am spus, repet: sunt foarte îngrijorat de soarta acestui stat, care are o conduită haotică. Este singurul motiv pentru care îmi și pierd vremea!
București, 8 mai 2025.