În
Școala Generală facem «portofolii». Cum anume? Le luăm de pe Internet: așa este
simplu, rapid și fără efort. Nimeni nu ne întreabă cum am procedat, nu ne descurajează,
nu ne oprește.
În
Liceu facem la fel.
În
Facultate procedăm în mod identic cu «referatele», cu Lucrarea de Licență, cu
Masterul.
Trecem
la Doctorat: de-acum procedeul este rodat, tot așa și stilul, cel care „e omul“.
Ne
mirăm apoi ipocrit de ce prolifereaza plagiatele, impostura științifică,
academică, hoția, de ce proprietatea intelectuală (deci individuală) este
furată la fel de ușor ca cea publică; în fine, de ce oamenii sunt insensibili
la această situație.
Răspunsul
este pe cât de simplu, pe atât de trist: pentru că majoritatea absolută este
complice.
Iar
majoritatea absolută este complice pentru că valorile Intelectualității sunt
praf si pulbere.
În
concluzie, dacă vrem cu adevărat să luptăm împotriva acestui flagel, măsurile
administrative și legale sunt necesare (ele există, dar nu sunt aplicate), nu însă
și suficiente.
E
nevoie, mai ales, de Educație.
Care
începe din clasele mici prin redactarea corectă, onestă a unui «portofoliu», a
unui «referat».
Apoi,
în facultate, cu cursurile, care nu trebuie să debuteze cu o avalanșă de
cunoștințe, de informații, ci cu Etica Universitară (și, conex, cu exemple de
impostură intelectuală).
Fără
aceste lucruri nu vom face decât să ne învârtim în jurul cozii, să ne afundăm.
_______________________________
* Formularea este o parafrază la lucrarea Petit traité de manipulation à l'usage des honnêtes gens, de
Robert-Vincent Joule și Jean-Léon Beauvois, Presses universitaires de Grenoble,
1987-2014.
București,
14 decembrie 2015.