 |
| © 2015 Mircea Stănescu |
1.
Emoția colectivă
Românii
sunt capabili de aşa ceva, s-a văzut de-a lungul istoriei – dacă ar fi să indicăm
doar două momente relativ recente: Cutremurul din 1977 şi Revoluția –, o vedem,
cei care intrăm în saloanele spitalelor zilelor noastre: apropierea, solidaritatea
dintre oamenii aflați în durere, în necaz sunt reale, te izbesc, nu e nevoie să
întinzi mâna după ele.
Prin
urmare, la acest nivel, Românii sunt asemeni tuturor oamenilor.
Deci
nu emoția ne lipseşte, la fel cum problema nu se reduce nici la cantitate: mai
multă emoție[1]. Alte blocaje, alte tare ne țin pe loc ...
Avem
o nevoie – care în acelaşi timp este şi o datorie, o obligație – ca în momente
ca acestea capitalul de emoție, de suferință să nu-l irosim, ci sa-l folosim ca
ferment pentru soluții, în fine, pentru progres.
2. «Sistemul»
Este personajul cel mai detestat al manifestațiilor care
au urmat «doliului național». Iar faptul se întâmplă pentru că tragedia a scos brusc
la suprafață faliile din societatea românească, problemele ei cronicizate care se
regăsesc toate în concentrația «Colectiv»[2].
Astfel,
în Piața Universității am văzut o Polifonie, iar nu o Poliloghie, căci toate
sloganurile şi mesajele de acolo au un numitor comun, și aceasta în ciuda traducerilor,
interpretărilor, profețiilor făcute de «analişti», «consultanți politici», «oengisti»,
«vedete Tv» şi alți «oameni de bine».
Există
mai multe generații pe care Piața le agregă, însă faptul decisiv este că ea îşi
păstrează memoria, cea care îi dă identitate, în ciuda a ceea ce se crede în
mod curent[3]. Astfel, se regăsesc teme centrale precum: dosarele Revoluției, lustrația
(«punctul 8 din Proclamația de la Timişoara») sau sloganurile «Pieței
Universității» (1990) și Alianței Civice a anilor 1990. Iată o scurtă colecție:
a.) «Nițule, în cine ai tras / Redeschide
dosarul Revoluția / Ești unul dintre profitori / Urmezi / România a fost
infestată 35 ani cu sindromul roșu de Moscova / Sechelele persistă și azi – mai
ales în rândul guvernanților există un singur leac / 1 Ascultați zilnic 12 ore Paraziții / 2 Urmăriți zilnic la
ora 23 pe Radu Banciu / Dacă nu vă lecuiți singurul leac sută la sută e verde
de Paris»
b.1.) «Adoptarea legii lustrației / Sprijin pentru
producătorii români / Vreau să se găsească măcar un vinovat pentru „Revoluție“»
b.2.) «Aplicarea / 1 Legii lustrației / 2 Punctului
8 din Proclamația dela Timișoara / 3 Reducerea nr. parlamentarilor dela 600 cum
a fost deja votat și nerespectat de actuali tovarăși / Actuali pe care îi
invităm să plece cât mai repede»
b.3.) «Anticipate / Punctul 8 de la Timișoara»
b.4.) «Reactualizăm pct. 8 de la Timișoara»
c.) «Fără comuniști și membri de partide»
d.) «Împreună reușim / Piața Universității e
locul unde trebuie să fim»[4]
Se
vede acum mai bine: acest sistem politic şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul.
Avem
o inflație de politicieni, dar nici un om de Stat pentru a întemeia o Nouă
Republică. Împotriva acestora şi a năravurilor lor se revoltă oamenii din Piață.
Şi pe cine să urmeze ei? Prin urmare, temerea este că nu vom face decât să cârpim
în continuare.
Care
sunt caracteristicile Protestului «Colectiv»?
1)
Față de alte proteste[5], acesta nu a evoluat treptat, ci a început chiar cu
momentul său de apogeu (dat fiind tragicul eveniment şi natura emoției);
2)
În ciuda maselor mari de oameni pe care le-a adunat în primele zile, şi a
premiselor, el a tins încă de la început spre dezagregare, căci nu părea să aibă
concentrarea pe care a avut-o «Roşia Montană»;
3)
Este o mişcare fără lideri care să concentreze mesajul, semn al divorțului
dintre clasa cea mai educată şi oamenii simpli, obişnuiți: Intelighenția română
are exact aceleaşi tare pe care le are «clasa politică»;
4)
Au apărut lungi liste de revendicări, simptom al tensiunilor, al problemelor
cronice din Societate;
5)
Alternativa ar fi fost concentrarea sa în câteva idei-forță, între care
principala ne pare a fi nu lupta cu «Sistemul» – administrativ, politic,
religios (structurat în profunzime, rodat în 25 de ani de postcomunism, dacă nu
chiar de dinainte) –, ci autonomizarea Societății față de Politic, pe scurt:
depolitizarea instituțiilor;
6)
Problema primordială a României este că Politicul sufocă Societatea, paravan
pentru corupție (nu doar materială, ci şi, mai ales, morală), incompetență,
iresponsabilitate;
7)
Nu credem deci că acest sistem poate fi învins pe teren politic, cel puțin
pentru o bună perioadă de timp de aici înainte, prin urmare, țintele Societății
nu ar trebui să fie difuze;
8)
Manifestanții au o memorie vie a protestelor, a «Pieței Universității», dar nu
acelaşi lucru pare să se întâmple şi cu învățămintele, ceea ce este oarecum
explicabil: o altă generație intră în scenă, cea născută după «Revoluție». Să-şi
strige deci durerea, să-şi facă auzită vocea, şi tot va fi un câştig!
3. Piața şi Biserica (BOR, în speță)
Biserica
este văzută ca făcând parte din Sistem, şi pe bună dreptate, căci ea are exact
aceleaşi probleme, aceleași tare ca celelalte structuri oficiale.
Prin
urmare, nu credem că lozincile şi atacurile Pieței sunt nici, în primul rând,
antireligioase / anticlericale, şi nici, cu atât mai puțin, conflictual
confesionale. Desigur că ambele accente sunt prezente, dar nu acestea sunt
resorturile profunde.
În
fapt, amândouă mesajele coexistă, şi cel religios, şi cel a-religios, ceea ce
înseamnă că important nu este ceea ce le desparte, ci ceea ce le uneşte:
a.1.) «„În afara Bisericii nu există mântuire“
(Sf. Ciprian al Cartaginei)»
a.2.) «Dumnezeu există! Credeți!»
a.3.) «Sataniști sunteți voi PARLAMENTARII»
b.1.) «Taxe pentru BOR, Musulmani și Cultul
Mozaic»
b.2.) «PREOȚI. și MANELIȘTI FAC parte din
ace[e]ași categorie nici unu nu plătește i[m]pozit pe venit. De aceia nu a
venit la colectiv trebuia aduși de cineva și plătiți. Merita ... [peste
restul textului au fost așezate candele]»
b.3.) «BOR = Sutana / BOR = Satana / BOR – Є»
b.4.) «Școală laică» [cineva a adăugat] «Fără
morală?? / Fără bunul Dumnezeu?»
Nu
credem apoi că oamenii sunt manipulați, deşi manipulările există: întotdeauna
vor exista forțe care să încerce să canalizeze valul de proteste într-o
direcție ori alta, iar subiectul Biserică este, prin natura sa, privilegiat,
dată fiind natura mesajul său absolut care stă în centrul oricărei discuții,
căci oamenii au nevoie de un fundament care să transceandă efemerul acestei
lumi.
4. Preşedintele şi «societatea civilă»
Am
fost curioşi să vedem ce înțelege Preşedintele Republicii prin «societate civilă»,
pe care a convocat-o la Palat pentru discuții.
Ultimul
preşedinte, Traian Băsescu, înțelegea „GDS“ şi cam atât. Iohannis a umflat numărul
organizațiilor-paravan-pentru-politic (în fapt, prelungiri ale lui)
invitate-la-dezbateri, intrând astfel în Perestroika.
Să
ne oprim asupra termenilor: Oamenii-din-Piață nu țin de nici o organizație –
aceea este deci „societatea civilă“, ceva situat între Public şi Privat, care
se poate dispensa foarte bine de înscrierea în registru.
Pe
de altă parte, aceste «oengeuri», aceste organizații-de-masă-şi-obşteşti sunt, în
bună măsură, la fel de responsabile precum Sistemul politic pentru halul în
care arată Societatea, societate pe care n-o înțeleg şi n-o reprezintă, nu-i
sunt pavăză, dar în numele căreia îşi arogă dreptul de a vorbi fără să-şi asume
vreo răspundere.
Ideea
de a invita deci la Cotroceni nomenklaturiştii «societății civile» a părut a fi
o tactică a Preşedinției: respectivii nu aveau ce să caute acolo, cum, de fapt,
nimeni nu avea ce căuta, nici măcar cei din Piață, căci ei nu au o singură
voce.
Pe
de altă parte, ca «mediator», rolul lui Iohannis ar fi fost să se facă portavocea
oamenilor din Stradă, adică să se interpună între ei și «Sistem», acesta ar fi deci
filmul; cum însă viața si politica sunt altceva, am asistat, probabil, la o
figurație de cea mai proastă factură.
Președintele
s-a întâlnit cu «reprezentanții societății civile» pe care i-a selectat el
însuși și le-a spus: „Intrați în politică!“ Dacă situația nu ar fi tragică, sub
toate aspectele ei, reacția lui Iohannis ar fi comică. Lăsând însă umorul amar
deoparte, legătura dintre „societatea civilă“ și „societatea politică“ este
cumva ca cea dintre coada vacii și ștampila Primăriei, căci până și Ceaușescu
și-a dorit păstrarea «organizațiilor de masă și obștești»[6].
La
aceeaşi întâlnire de la Cotroceni, Liviu Mihaiu, unul dintre invitați, a
formulat în mod justificat cererea „depolitizării instituțiilor“, iar acum se
așteaptă ca Președintele Republicii „să o preia și să o ducă înspre partidele
politice“[7].
În
fine, s-a înțeles care a fost scopul întrevederii: ca Iohannis să folosească «Protestul
Colectiv» pentru a forța o soluție politică, interpunând organizațiile civice
între el și Stradă, pe de o parte, și între el și Partide, pe de altă parte.
5. «Societatea civilă organizată»
O nouă
fantomă bântuie România!
O
cunoaştem de multă vreme: ca să vorbim doar de ultimele evenimente, ea a stat
bine ascunsă în timpul scandalului „legii holocaustului“ din vară, n-a scos o
vorbuliță tocmai ca să nu-și piardă subvențiile americane, europene, deși unii
dintre membrii ei sunt istorici, ba chiar scriu și cărți. Ce, era proastă, să
fie acuzată de «fascism», de «legionarism»? Mai mult, mai grav, tot unii dintre
ai ei s-au raliat „curentului antifascist“ propagat de „societatea politică“ prin canalele cele mai ... „executive“!
Într-un
text „de lemn“ de ultimă oră[8], ea papagalicește securistic, vorbind despre
„fosta Securitate“, și ne asigură repetat că n-are vocația reprezentării, un
truc manipulativ prin care intenționează să abată atenția de la faptul că
vorbește nepermis în numele Pieței.
Apropo,
marii uitați de la întâlnirea «societății civile» cu Preşedintele sunt foştii
deținuți politici, pe care i-a ignorat atât «oengimea» Patriei (fiecare se uită
doar în farfuria proprie, se propune pe sine), cât şi anticomunistul consilier selector
Andrei Muraru. Cât despre Preşedinte, el era prea ocupat[9]. Și pentru că aşa nu se mai poate, s-o
luăm altfel: când deținuții politici rezistau … civil sub bocancii celor ca Goiciu, sub pumnii unui Vişinescu,
sub pedepsele altora ca Ficior, toți intelighenții aceştia unde erau? Cum am
văzut deja, «Strada», «Piața» mai au memorie (pentru cât timp, însă?),
nu şi organizațiile civice, nici instituția Preşedintelui.
Revenind,
Piața nu are nevoie de asemenea purtători de mesaj – e suficient doar să o
asculți cu atenție –, și cu atât mai puțin de traducători, de colportori, de
reformulatori interesați. Nu contestăm rolul acestor «oengeuri», deși ele
seamănă destul de mult cu «organizațiile de masă și obștești» ceaușiste, însă
rolul lor nu este să umple golul dintre Putere și Individ, ci să-l apere pe cel
din urmă. Restul este trăncăneală ...
6. Ce ne lipseşte?
N-avem
Energii, ci doar Pulsiuni!
N-avem
Intelectualitate, ci doar Intelighenție (un grup social parazit care se
substituie vocilor Societății)!
N-avem
Oameni-de-Stat (măcar unul singur), ci doar Politruci Afaceriști!
Vrem
„să facem totul“, căci Totul este de făcut!
Suntem
însă în curul gol – scuzați cuvântul „gol“! –, complet nepregătiți pentru
Sarcina care ne stă în față!
Diagnosticul
a fost pus de către cei atenți la evoluția (ar trebui poate să spunem
involuția!) societății noastre, precum psiholingvista Tatiana Slama-Cazacu, încă
de la începutul anilor 2000:
Totul
se reflectă în limbaj, mascat sau nu – trebuie să înveţe oricine să observe
limbajul, comunicarea (despre care se vorbeşte azi mult la noi, dar adesea a
devenit clişeu de limbă de lemn, şi nu întotdeauna specialişti adevăraţi scriu
despre ea, ţin cursuri etc.). Dar să se depisteze ce se ascunde de fapt sub
cuvinte. În primul rând, aş semnala intenţiile ascunse, realităţile incluse ca
sechele în concepte, în atitudini, acţiuni
distorsionând potenţialele noi realităţi, care s-ar opune vechilor practici. De
pildă, de imposibil „egalitarism“ în sensul comunist, sau de „democraţie“ cu
sens deturnat – ca „bun plac“, libertinaj, incultură, încălcare a legilor,
„autonomii“ întoarse pe dos, acum, răsturnare a valorilor – ca să izbucnească
aceea a „banilor“, a „puterii“ (politice, prin licitaţii frauduloase, prin
„afaceri“ – multe, veroase; prin şantaje – frica „veche“, acum de dezvăluiri;
prin corupţie – care poate oferi „putere“!; prin anihilarea „legăturii cu
ţara“, cu „pământul“). Că sunt de vină numai „vechii“ exponenţi şi urmaşii
educaţiei primite şi, mai ales, acceptate, ori intervin şi greşeli ale unor
oameni politici, „formatori de opinie“, educatori etc. de bună credinţă, însă
care nu au fost suficient de informaţi, avizaţi, contează, din păcate, ceea ce
constatăm – realităţi alarmante, drept cauze şi efecte. Adică, în primul rând, sintetic spus: sistemul de valori este complet
răsturnat, iar mentalitatea este funciar dezorientată, în loc să constituie
primul obiectiv, adică să fie ameliorată sau chiar complet modificată (prin
reforma generală a educaţiei, prin oamenii politici, prin reprezentanţii
puterilor executivă, judecătorească, legislativă, şi prin aceia autoproclamaţi
ai „societăţii civile“, prin media ş.a.). Dar, atentă la contextul actual, eu
observ (oare numai eu?!), cunoscând relativ bine „istoria contemporană“, având
memorie, că nu doar bântuie peste tot, ci chiar domină fantome ale trecutului,
în acest prezent dezorientat, care parcă alunecă, „dinamic“, pe un povârniş
care poate duce spre fatala prăbuşire [subl. n.].[10]
7. Umorul involuntar
În
genere, umorul nu ne lipseşte, ci ne prisoseşte, căci Românii simt instinctiv
că „trebuie să-ți păstrezi umorul în fața nebuniei sistemului“ (Terry Gilliam),
iar cel involuntar este cu atât mai prezent.
După
atâta tensiune, credem că ar fi util să ne destindem cu Traian Băsescu, ultima
piuliță de la «Axa Bucureşti–Londra–Washington», redevenit șef de partid, care
a avut și el o reacție în context. Poporul român o face întotdeauna la
priveghi, aşa că ne-o vom permite şi noi. Ex-prezidentele are cuvântul:
M-a
surprins intervenția ambasadorului SUA. Numai nu a spus să rămânem în Piață. [...]
/ Pot fi și politici în care aliații vor să te vadă slab, ca să le mănânci din
palmă, să te folosească. În timpul meu,
nu au îndrăznit să facă astfel de politici [subl. n.].[11]
Şi
încă una, de-a dreptul «antiamericană», şi tot cu Băsescu:
Ambasadorul
[SUA la Bucureşti – n. n.] spune „stați în
stradă să destabilizăm şi România[,] că nu ne ajunge [sic!] Republica Moldova şi
Ucraina“ [subl. n.].[12]
Am
plâns destul, aşa că nu ne mai rămâne decât să ne crăcănăm de râs cu considerațiile
geopolitice ale celui care timp de zece ani ne-a fost Preşedinte. Abia aşteptăm
să citim Arhivele Cotrocenilor, parcă le şi vedem: pentru cine are umor,
distracția provocată va fi indicibilă!
Asemeni
întregului sistem al instituțiilor, el este nu doar corupt, grevat de nepăsare,
de iresponsabilitate, ci de-a dreptul ...
bolnav.
O
spunem din experiență, ca unii care am umblat şi continuăm să umblăm prin
spitalele Patriei, în calitate de „aparținător“ (aşa se numește în limbaj
administrativ cel care se îngrijește de bolnavii proprii).
Aici
vom introduce însă o nuanță importantă, pentru a indica corect situația, la fel
ca şi ambivalența sentimentelor pe care le generează «contextul situațional»: în
ciuda celor descrise, «sistemul» este făcut din oameni, prin urmare, există şanse
bune să scapi cu viață; depinde însa de modul în care le foloseşti. Este şi
cazul bolnavilor tratați în urma tragicului eveniment de la «clubul Colectiv».
9. Oameni sau Sistem?
Cătălin
Tolontan are cuvântul:
Regulile sînt, așadar, întoarse pe dos. Iar
oamenii nu rezistă, indiferent cît de tari ar fi. În sisteme strîmbe, oamenii
încearcă să se descurce. Supraviețuiesc și, eventual, fac gesturi de frondă, ca
atunci cînd vorbesc cu presa. […]
Nu oamenii sînt de vină, sistemele trebuie
îmbunătățite unde e cazul[13].
Problema
pusă astfel este de tip: «Ce-a fost mai-nainte, oul sau găina?»
Categoriile
– morale, juridice, administrative – de «vină», «responsabilitate» nu pot fi
atribuite niciodată sistemelor, ci doar persoanelor: indivizi, fie ei luați
separat ori colectiv.
De
acord, sistemele exercită o presiune puternică asupra indivizilor. Problema
este însă natura acestei presiuni, de ce se produce ea, cu ce scop, iar dacă este
negativă, trebuie diminuată și, pe cât posibil, eliminată.
Sistemele
sunt făcute de oameni şi din oameni, prin urmare, ele pot fi desfăcute tot de
oameni şi cu oameni, iar a crede altfel este echivalent cu a le gira, cu a cauționa
starea de fapt.
Iată
care este problema, în termenii pompierilor înșiși citați de autor:
1)
„Cînd o unitate de pompieri e condusă de un om care n-a trecut în viața sa prin
fum la intervenție se petrec lucruri anormale. Asta înseamnă politizare.“[14] Iar
efectele asupra profesiei, a organizării unei instituții, a oamenilor și a
practicilor sunt letale.
2)
„Hai s-o spunem pe aia dreaptă! Nu amenzile ne interesau. Pe vremea lui [Stelian]
Duduș [şef, până în 2015, al ISU Bucureşti – n. n.], ori aduceai sponsorizări, ori erai incompetent.“[15] Aceasta
înseamnă corupție și iresponsabilitate, care, după cum s-a văzut, sunt
criminale.
10. «Guvernul de tehnocrați»
Așa
ceva nu există: fiind Guvern, el face prin definiție politici, care sunt supuse
controlului «factorilor politici».
Prin
urmare, «tehnocrații» sunt fie politicieni în haină tehnică (fără sau cu
carnet), fie tehnicieni costumați politic, iar dacă este afișat, apolitismul
este o dezinformare crasă.
La
gradul de politizare a instituțiilor din România, oricine își poate da seama ce
autonomie poate avea un asemenea Guvern, cât de autonome ar putea fi apoi
persoanele care îl vor compune.
«Guvernul
de tehnocrați» este un alibi, o tactică, o tragere de timp a «sistemului
politic».
Adevărul
este că Guvernul, fie el de «tehnocrați» ori «politic», nu contează în ecuația
problemei noastre: mai întâi, întrucât «clasa politică» nu se va schimba, nu va
fi primenită peste noapte; apoi, pentru că Romania are nevoie să fie guvernată,
şi va fi.
Ce
ar conta cu adevărat ar fi: declanșarea unui proces reformator general, dar,
cum am mai spus-o, nu credem că noi, Românii, avem aceste energii: ele au fost
secătuite după 45 de ani de comunism și 25 de ani de postcomunism.
În
fine, „vrabia din mână“ ar fi câteva revendicări-cheie. Apoi vom mai vedea ...
11.
Efectul pozitiv
Revolta
aceasta populară a mai schimbat figurile terne care n-au nimic de spus și se
perindă pe la Tv. Asemeni Sistemului Politic, asemeni Presei, Televiziunile au
fost forțate să răspundă presiunii venite din partea Societății. S-a întâmplat în
vară, în timpul scandalului «legii holocaustului», se întâmplă, şi mai apăsat,
acum.
Este
și acesta un câștig: toate «sistemele» au înțeles că nu se pot juca la nesfârșt
cu aspirațiile oamenilor, întrucât la un moment dat aceștia le vor remite nota
de plată.
12. Și o fabulă de final ...
Cică gurile
rele spun că Dacian Cioloș, fostul ministru al Agriculturii (al țării și al
Europei) și azi premier desemnat, este rudă cu «Vulpea» din «Pădurea Tutelară».
Prim-ministrul
interimar Sorin Câmpeanu ar fi și el „pădurar“.
Morala: dacă e
adevărat, atunci tranziția către o nouă «clasă politică» se face tot cu „horticultori“!
NOTE
[1] Pentru emoție
în sens cantitativ, cf. http://www.tolo.ro/2015/11/03/mica-intimplare-la-urgenta-si-un-mesaj-in-c/.
[2]
Urmând-o pe psiholingvista Tatiana Slama-Cazacu, folosim gilimelele frânte («»)
atunci când cităm expresii curente, consacrate, iar pe cele curente („“) atunci
când reproducem textul de autor.
[3]
Cf., în acest sens, sociologul Mircea
Kivu pe pagina sa de Facebook:
„Redeschiderea dosarului Revoluției n-ar trebui să fie una dintre revendicările
Pieței? Pentru că pe gunoi nu se pot aşeza construcții noi.“ (9/11/2015).
[4]
Aceste sloganuri și mesaje, ca și cele pe care le vom citata ulterior, au fost
colectate de noi din Piața Universității în seara zilei de 8/11/2015.
[5] Cf. despre Protestul «Roşia Montană», la
adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2013/09/cateva-idei-despre-natura-protestului.html.
[6] Pentru poziția
Preşedintelui, cf. https://www.youtube.com/watch?v=uWe2Hdi1cNw.
[7] Pentru
pozițiile ONG-urilor invitate, cf. http://www.bursa.ro/iohannis-s-a-consultat-cu-reprezentantii-societatii-civile-282664&s=print&sr=articol&id_articol=282664.html.
[8] Cf., de exemplu: http://www.stiriong.ro/actualitate/peste-35-de-onguri-adreseaza-un-apel-cat.
[9] Cf. scrisoarea adresată de preşedintele
AFDPR, Octav Bjoza, lui Klaus Iohannis, la adresa: http://afdpr.ro/informativ/3959.
[12] Ibidem.
[15] Ibidem.
Bucureşti,
10 noiembrie 2015.