Mircea Stanescu: PROCESUL PAUL GOMA VS. „ANTISEMITIZATORII” (2006-2013)

Cu un preambul de Valerian Stan

În cursul anului 2006, scriitorul în exil a iniţiat un proces civil vizând încetarea campaniei de denigrare (în special prin incriminarea ca „antisemit” şi „negaţionist”) la care era supus, sistematic, de mai mulţi ani, de către un număr de intelectuali importanţi. Împreună cu istoricul Mircea Stănescu şi avocata Eugenia Crângariu am redactat Cererea de chemare în judecată (redată mai jos), care avea să se constituie, împreună cu un set de acte consistent în 24 de exemplare, în dosarul nr 13596/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. În cursul anului 2008, Judecătoria Sectorului 1 a decis respingerea acţiunii (după ce în prealabil a ridicat un număr greu suportabil de obstacole „procedurale”, în legătură mai ales cu citarea pârâţilor având domiciliul în străinătate – între altele, traducerea Cererii de chemare în judecată în limba ţării în care aceştia îşi aveau domiciliul, deşi era de largă notorietate că fiecare dintre ei era vorbitor de limbă română şi, cu toţii, îşi scriseseră în această limbă textele pentru care fuseseră chemaţi în judecată).

Obstacole încă şi mai greu de trecut, de cam acelaşi gen, a ridicat judecarea Apelului la Tribunalul Bucureşti (Apelul, redactat de asemenea împreună cu istoricul Mircea Stănescu şi avocata Eugenia Crângariu, este postat după Cererea de chemare în judecată). Astfel, a trebuit să treacă nu mai puţin de un an şi patru luni ca să fie stabilit primul termen de judecată în şedinţă publică. Îndeplinirea „procedurilor” a presupus şi în această fază un număr de cheltuieli tot mai mari (cu traducerile pentru realizarea procedurii de citare a pârâţilor cu domiciliul în străinătate, cheltuieli poştale „Prioripost”, multiplicarea actelor din dosar etc) – în condiţiile în care scriitorului în exil nu-i fusese încuviinţată cererea de asistenţă juridică nici măcar în legătură cu citarea calomniatorilor săi cu domiciliul în străinătate. Toate aceste cheltuieli au putut fi acoperite tot mai greu de scriitorul în exil şi susţinătorii săi – fapt care, între altele, a făcut ca de la înregistrarea Cererii de chemare în judecată şi până la primul termen al primei căi de atac, 3 mai 2010, să treacă mai bine de patru ani.

Obstacole numeroase, niciodată sancţionate, au ridicat chiar grefierii instanţelor de judecată – „neglijenţe” în procedura de citare, în ţinerea în ordine a dosarului etc. Perioade lungi de timp, publicaţii având calitatea de pârât (de exemplu, revista Timpul, ziarul Cotidianul) s-au sustras, şicanator, procedurii de citare, schimbându-şi adresa la care fuseseră citate în cadrul procedurilor de la instanţa de fond, fără ca instanţa de recurs să dispună măsurile care se impuneau.

La 11 septembrie 2013, în condiţiile în care, începând cu luna februarie 2011, Paul Goma nu şi-a mai putut susţine cât de cât eficient cauza, Tribunalul Bucureşti a respins apelul (soluţie ce avea să devină irevocabilă ca urmare a imposibilităţii scriitorului de a mai introduce recurs).

Cu privire la acest proces şi la „soluţionarea” lui am scris un număr de articole care pot fi găsite şi pe pagina de Publicistică a web-site-ului meu:

- „Paul Goma antisemit”: un lot select, mai 2006 (http://www.valerianstan.ro/a493-paul-goma-antisemit-un-lot-select-.html);

- Procesul Goma: deruta pârâtilor, text în două părţi, august 2007 (http://www.valerianstan.ro/a557-procesul-goma-deruta-paratilor-i.html și http://www.valerianstan.ro/a558-procesul-goma-deruta-paratilor-ii.html);

- Procesul Goma: deruta magistraţilor?, text în două părţi, aprilie-mai 2010 (http://www.valerianstan.ro/a681-procesul-goma-deruta-magistratilor-i.html și http://www.valerianstan.ro/a682-procesul-goma-deruta-magistratilor-ii.html).

Articolele din 2007 şi 2010 sunt relevante mai ales cu privire la „apărarea” deplorabilă pe care calomniatorii lui Paul Goma – dar, încă şi mai grav, instanţele – au înţeles s-o construiască în raport cu cererea legitimă a scriitorului exilat de a se pune capăt campaniei de denigrare a sa. Calomniatorii lui Paul Goma nu au ezitat să se apere inclusiv prin invocarea falsificată a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia libertăţii de exprimare. Dar faptul cel mai grav a fost că instanţele de judecată au preluat practic integral apărarea frauduloasă a denigratorilor, foarte influenţi, ai lui Paul Goma.

Incriminarea lui Paul Goma ca „antisemit” şi „negaţionist” – prin presă, prin declaraţii publice ori chiar prin documente asumate ca oficiale de către Statul Român („Raportul Wiesel asupra Holocaustului din Romania”) – nu au fost urmate niciodată de vreo sesizare a autorităţilor judiciare. Iar acest fapt se explică prin aceea că denigratorii scriitorului în exil au avut, cu toţii, reprezentarea clară că, în raport cu textele de lege care definesc şi sancţionează asemenea atitudini, acuzaţiile lor s-ar fi dovedit a fi nimic mai mult decât nişte calomnii.

Caracterizarea sistematică drept „antisemit” şi „negaţionist” l-a expus în schimb pe Paul Goma desconsiderării, dispreţului şi oprobriului public, afectându-i în mod grav, de-a lungul multor ani, prestigiul, şi drepturile legale şi interesele legitime. În aceste condiţii, la capătul acestui proces instrumentat în mod ruşinos de cele două instanţe de judecată întrebarea care va rămâne pentru totdeauna este mai ales aceasta: Cum poate să fie logic să se afirme, astfel cum au făcut-o judecătorii din acest dosar, că o persoană care a fost acuzată prin numeroasele articole şi alte materiale denigratoare de comiterea unor fapte atât de grave nu a suferit niciun prejudiciu moral, nu i-au fost afectate în vreun fel prestigiul, onoarea şi dreptul la imagine?

Cererea de chemare în judecată

DOMNULE PRESEDINTE,

Subsemnatul Paul GOMA, domiciliat in Paris [...], chem in judecata urmatorii parati:

I.– ADMINISTRATIA PREZIDENTIALA, cu sediul in Palatul Cotroceni, str. Geniului,

nr.1 – 3, sector. 5, cod.060116, Bucuresti;

II.– ANDREESCU Gabriel, la Centrul de Studii Internationale, Str. Nicolae Tonitza, nr. 8, sector 3, cod. 704012, Bucureşti;

III.– Editura Polirom Iaşi, cu sediul in B- dul Copou nr. 4, cod. 700506, judetul Iasi;

IV.– Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, cu sediul in str. Sf. Vineri, 9-11, sector. 3, cod 030202, Bucureşti;

V.– FLORIAN Alexandru, la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, cu sediul in Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 176, cod 030134, sector. 3, Bucuresti;

VI.– GÂRBEA Horia, la Uniunea Scriitorilor din România, Calea Victoriei, nr. 115, sector. 1, cod. 10071, Bucureşti;

VII.– GHEORGHIU Mihai Dinu, la Centre de sociologie européenne, Maison des Sciences de l'Homme 54, boulevard Raspail 75270, Paris cedex, 06 Franta;

VIII.– IOANID Radu, la United States Holocaust Memorial Museum, 100 Raoul Wallenberg Place, SW Washington, DC 20024-2126 USA;

IX.– LASZLO Alexandru, [...];

X.– LEFTER Ion Bogdan, [...];

XI.– MANOLESCU Nicolae, la Uniunea Scriitorilor din România, Calea Victoriei, nr. 115, sector. 1, cod. 10071, Bucureşti;

XII.– MARIAN Boris, la revista „Realitatea evreiască”, str. Popa Nan, nr. 70, cod. 024078, Bucureşti;

XIII.– MIHĂIEŞ Mircea, la Uniunea Scriitorilor din România, Calea Victoriei, nr. 115, cod. 10071, sector. 1, Bucureşti;

XIV.– MUŞAT Carmen, la Revista „Observator cultural”, cu sediul in str. Constantin Daniel, nr.11, et.2, cod. 010631, sector 1, Bucureşti;

XV.– OIŞTEANU, Andrei, [...];

XVI.– Revista „22”, cu sediul in Calea Victoriei nr. 120, cod. 010093, sector 1, Bucuresti;

XVII.– Revista „Observator Cultural”, cu sediul in strada Belgrad nr. 3, cod. 011804, sector. 1, Bucuresti;

XVIII.– Revista „Realitatea evreiască”, publicaţie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, str. Popa Nan, nr. 70, cod. 024078, Bucuresti;

XIX.– Revista „Timpul”, cu sediul in B-dul Carol I, nr. 3 – 5, Casa Conachi, cod. 700506, judetul Iasi;

XX.– SHAFIR Michael, la Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai, str. Emmanuel de Martonne nr. 1, cod. 400090, Cluj-Napoca;

XXI.– TOTOK William, [...];

XXII.– VIANU Ion, [...];

XXIII.– WIESEL Elie, la United States Holocaust Memorial Museum, 100 Raoul Wallenberg Place, SW Washington, DC 20024-2126;

XXIV.– Ziarul „Cotidianul”, cu sediul in Bdul Carol I nr.34 – 36, cod. 020922, sector. 2, Bucuresti,

pentru ca instanta de judecata, pe baza probelor care se vor administra, sa dispuna:

- OBLIGAREA PARATILOR SA INCETEZE ACTIUNILE PRIN CARE SE ADUCE ATINGERE DREPTULUI MEU LA ONOARE SI REPUTATIE;

- OBLIGAREA PARATILOR SA PUBLICE O DEZMINTIRE A RESPECTIVELOR AFIRMATII, IN NUMARUL IMEDIAT URMATOR DATEI RAMANERII DEFINITIVE A HOTARARII DIN PREZENTA CAUZA, IN ZIARELE / REVISTELE IN CARE AU APARUT AFIRMATIILE DEFAIMATOARE SAU, ATUNCI CAND AU APARUT INTR-O CARTE, INTR-UN ZIAR NATIONAL DE LARGA CIRCULATIE;

- OBLIGAREA PARATILOR SA-MI PLATEASCA FIECARE SUMA DE 10 RON, CU TITLU DE DAUNE MORALE.

MOTIVELE ACTIUNII:

Subsemnatul, am fost vreme indelungata si sunt si in prezent tinta unei campanii sustinute care vizeaza denigrarea mea, sub caracterizarea falsa de „antisemit” si izolarea mea de societatea romaneasca si de publicul din Romania.

Sunt cunoscut atat in tara, cat si peste hotarele ei, ca disident fata de regimul comunist totalitar, caruia m-am impotrivit prin atitudinea mea, prin opiniile mele exprimate chiar si in „epoca de aur”, cand inca ma aflam in tara, ca si acum, cand traiesc in exil (sunt recunoscut in calitate de refugiat politic si traiesc in Franta) si prin scrierile mele, in care am criticat dur regimul amintit, dezvoltand in acelasi timp o prezentare a evenimentelor acelei perioade, bazata pe surse de documentare obiective, istorice.

Pentru atitudinea mea constanta, caracterizata prin lipsa concesiilor fata de adevarul istoric si printr-o critica activa la adresa reprezentantilor de ieri si de azi ai regimului comunist din Romania, am platit si continui sa platesc un pret dureros, exprimat inclusiv prin marginalizarea si prin ostracizarea mea, sub falsa categorisire de „ANTISEMIT”. Explicatia acestei stari de fapt consta in imprejurarea ca m-am referit in scrierile mele si la fenomenul denumit „holocaustul romanesc”, cu invocarea surselor istorice si documentare relevante, credibile, obiective. Pentru ca mi-am permis sa am o alta opinie decat o serie de „holocaustologi” din tara si de peste hotarele ei, asupra subiectului de mai sus, iar acestia, in impresionanta lor majoritate evrei, sunt adepti ai unei teorii absolute, pornind de la premise false si neconfirmate de surse istorice viabile, teorie cu privire la care nu permit nimanui sa-i contrazica, fie si cu argumente stiintifice, mi-am atras din partea lor o reactie virulenta si revansarda, pentru totdeauna.

Paratii au in comun aversiunea declarata si afisata cu nonsalanta fata de pretinsii dusmani ai cauzei denumita „Holocaustul din Romania”, dusmani in categoria carora m-au aruncat, fara discernamantul necesar, fara o raportare obiectiva si realista a surselor istorice pe care se intemeiaza opiniile exprimate in scrierile mele si fara minimul respect pentru adevar si pentru persoana mea, ca om si ca scriitor.

Astfel cum onorata instanţă cunoaşte bine, acuzaţia de antisemitism şi de negare a Holocaustului adusă în prezent cuiva reprezintă una dintre cele mai grave acuzaţii posibile. Antisemitismul şi negarea crimelor comise împotriva evreilor, inclusiv pe teritoriul României, constituite o faptă determinată, o manifestare care expune pe autorul ei nu numai „dispreţului public” dar şi unei sancţiuni penale. Astfel, potrivit prevederilor art. 5 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă nr 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, promovarea ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă este sancţionată şi contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia.

Dar pentru un scriitor, pentru un filosof, pentru un om de artă sau de ştiinţă, consecinţele unor asemenea incriminări sunt încă şi mai drastice, cel mai adesea acestea însemnând o pată foarte greu de şters asupra întregii lor opere. Ne vom opri pe scurt numai asupra câtorva exemple, dintr-o mulţime care ar putea fi date. Martin Heidegger, unul din cei mai importanţi filosofi germani din secolul al XX-lea, a fost acuzat pentru „comportamentul său politic ambiguu”, în sensul în care „pe de o parte respingea concepţiile rasiale ale nazismului şi se declara împotriva arderii cărţilor <suspecte> pe teritoriul universităţii, pe de altă parte nu întreprindea nimic pentru a împiedica antisemitismul crescând, care afecta o parte din corpul didactic şi din studenţi” (perioada în care era rector al Universităţii din Freiburg). Aşa cum s-a arătat în repetate rânduri, Heidegger nu a fost înteles nici chiar de către nazişti, pentru a căror simpatie este acuzat. Naziştii înşişi îl acuzau ba de nihilism, ba că nu cunoştea bine germana, motiv pentru care scrierile sale nu puteau fi înţelese, ori că „filosofia sa este una în spirit de evreu, încâlcită”. Opera lui Richard Wagner, compozitor şi dramaturg, unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai romantismului muzical, a fost şi este şi ea umbrită de faptul că autorul a fost acuzat că a „aderat la ideile naţionaliste pangermanice”.

Printre „exemplele româneşti” poate fi amintit, între multe altele, cazul Mihai Eminescu. Opera excepţională a poetului poartă peste ani stigmatul acuzaţiilor de „naţionalism” şi „antisemitism”. Însuşi sfârşitul tragic al poetului este pus de numeroşi cercetători în legătură cu atitudinile sale politice.

În anii de după 1989, acuzaţii asemănătoare au fost aduse – îndeosebi de către reprezentanţi ai „Comunităţii Evreieşti din România”, şi fără o fundamentare cât de cât serioasă – unor intelectuali contemporani precum Gabriel Liiceanu, Dorin Tudoran sau Nicolae Manolescu. Acuzaţii aproape asemănătoare au fost aduse chiar şi unora dintre cei care au considerat că este de datoria lor să ia atitudine în faţa incriminărilor injuste aduse colegilor lor – cazul scriitorului Mircea Mihăieş. Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionesco, alţi intelectuali români de frunte, au avut şi ei parte de incriminări asemănătoare, fiecare dintre acestea fiind tot atâtea ocazii în care opera, ca si persoana lor, au avut de suportat consecinţe nefaste.

Un episod probând în modul cel mai concret urmările acuzaţiilor de antisemitism este cel din vara anului 2003, din jurul savantului român Nicolae C. Paulescu, inventatorul insulinei. Spitalul “Hôtel-Dieu”, din Paris, unde profesorul Paulescu a lucrat între anii 1891 şi 1894, pregătea dezvelirea unei plăci comemorative şi a unui bust al savantului, precum şi o ceremonie a decernării unui premiu international care să-i poarte numele. Pregătirile de la spitalul parizian au fost anulate in urma unui articol aparut in presă acuzând antisemitismul fostului profesor (articolul a fost provocat de o scrisoare de protest venită din partea unei organizatii evreiesti din Statele Unite). Festivităţile au rămas anulate, deşi numeroşi intelectuali au intervenit solicitând ca meritele ştiinţifice ale savantului român să nu fie anulate de opiniile sale politice. O poziţie publică în acest sens a prezentat inclusiv presedintele de la acea dată al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, academicianul Nicolae Cajal, care a declarat între altele: "In judecarea cazului Nicolae Paulescu este necesar sa subliniem, de la inceput, ca avem de-a face cu probleme de natura deosebita. Prima este importanta incontestabila a descoperirii insulinei pentru istoria mondiala a stiintei romanesti. Personal consider ca meritele lui Nicolae Paulescu sunt mari, sunt deosebite si trebuie relevate la valoarea lor. Pentru aceste merite l-am propus, in anul 1990, ca membru post-mortem al Academiei Romane, cand Adunarea Generala l-a si ales prin vot secret. In acest context, se impune o disociere obligatorie intre contributiile stiintifice in combaterea diabetului si optiunile personale antisemite. Daca este sau nu vinovat este o alta problema si, deci, se cuvine sa o judecam ca atare. Eu respect parerile personale ale fiecarui om si cred ca nu am voie sa leg valoarea omului de stiinta de conceptiile sale, inclusiv cele antisemite. Sunt doua probleme distincte si trebuie considerate ca atare. Nu se pot amesteca. Imi amintesc ca tatal meu, care a fost studentul lui Nicolae Paulescu, il respecta si il admira, desi stia ca era antisemit. Cand judeca valoarea sa remarcabila de profesor si om de stiinta nu-l interesa conceptia filosofica sau ideologica. Eu consider ca fiecare om are dreptul sa aiba propriile lui conceptii, indiferent daca mie imi plac sau nu”. În legătură cu acest caz este semnificativ şi faptul că acuzaţia de antisemitism a omului de ştiinţă a mers până acolo încât s-a avansat ideea că, în 1923, acestuia i-a fost refuzat premiul Nobel tocmai din cauza scrierilor sale naţionalist-ortodoxe.

În mod asemănător tuturor cazurilor de acest gen, opera scriitorului Paul Goma poartă şi ea povara – în această situaţie complet injustă – a acuzaţiilor care i-au fost aduse. Astfel cum se poate observa inclusiv din Bio-bibliografia autorului, depusă la dosarul cauzei, Paul Goma este un scriitor cu o recunoaştere internaţională foarte largă, a cărui operă a fost şi este publicată mai ales la edituri din străinătate. (Invitat recent în România de către Uniunea Scriitorilor, scriitorul Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, l-a indicat pe Paul Goma drept singurul scriitor român în viaţă a cărui operă îi este cunoscută.) Editurile din România ezită să-l publice pe Paul Goma din cauza acuzaţiilor de antisemitism care i-au fost aduse pe nedrept.

Destituirea de facto a scriitorului Liviu Ioan Stoiciu din Direcţia revistei „Viaţa românească”, ca urmare a publicării unui text cu pretins caracter antisemit, este extrem de semnificativă sub acest aspect. Faptul că revista „Viaţa românească” este o publicaţie a Uniunii Scriitorilor din România (USR) iar măsura a fost dispusă de conducerea instituţiei scriitorilor români – de catre presedintele USR, Nicolae Manolescu – este de asemenea foarte semnificativ sub aspectul consecinţelor pe care le au asupra operei scriitorului acuzaţiile injuste care îi sunt aduse. În condiţiile în care asemenea acuzaţii sunt făcute de conducerea USR, in frunte cu presedintele ei, Nicolae Manolescu, este uşor de presupus că editurile din ţară vor ezita să publice un autor purtând un asemenea stigmat.

În cazul concret al revistei „Viaţa românească”, astfel cum s-a apreciat şi în „Protestul” din 11 septembrie 2005 al celor 200 de intelectuali români (depus la dosarul cauzei), există date care arată că măsura conducerii USR a fost impusă de alte raţiuni decât cele de principiu, adică cele ţinând de "antisemitismul" lui Paul Goma. Este stiut ca Paul Goma a fost exclus din Uniunea Scriitorilor in aprilie 1977, in plina teroare comunista, inclusiv prin votul actualului presedinte al USR, dl. Nicolae Manolescu. Paul Goma este nu numai o amintire neplacuta pentru presedintele scriitorilor romani, ci si un critic sever al atitudinii acestuia in plan moral si politic, de dupa 1990, dar şi al altor intelectuali români contemporani. Paul Goma a deplâns în repetate rânduri inclusiv faptul că intelectualii români, în special scriitorii, nu au făcut nici cel mai simplu gest de solidarizare cu lupta sa împotriva regimului comunist (nu numai că nu au făcut nici un asemenea gest, dar au mai şi votat pentru excluderea sa din Uniunea Scriitorilor). Sub acest ultim aspect, ne apare ca destul de probabil că o parte a intelectualilor amintiţi folosesc „antisemitismul” lui Paul Goma tocmai ca un pretext pentru decredibilizarea şi marginalizarea sa, pentru minimalizarea scrierilor sale. Sau, pentru obtinerea unor beneficii, precum postul de ambasador la UNESCO, ca in cazul lui Nicolae Manolescu, o persoana care apare in Raportul Wiesel-Iliescu la capitolul „negatorilor Holocaustului”, alaturi de Paul Goma (pp. 368, 382--383).

În alte condiţii decât cele evocate aici, un scriitor de valoarea lui Paul Goma (şi cu statutul moral al acestuia) ar fi publicat în propria ţară nu din iniţiativa sa, ci a editurilor. Or, aşa cum rezultă inclusiv din Bio-bibliografia autorului, editurile din ţară îl evită sistematic – iar, uneori, atunci când se mai întâmplă ca vreuna să-l „publice” îl cenzurează ori îi dau cărţile la topit.

Prin repetatele publicari ale unor acuzatii foarte grave la adresa mea – ca negationist – pornind de la ideea ca nu recunosc „Holocaustul” din Romania, in sensul perceput de acestia, detractorii mei m-au stigmatizat in ochii opiniei publice, ca „antisemit”, folosindu-se de influenta lor extraordinara (lista paratilor este graitoare sub aspectul notorietatii paratilor, ca persoane publice), astfel incat chiar un gest absolut firesc, publicarea scrierilor mele intr-o revista culturala, cum este „Viata Romaneasca”, a determinat represalii imediate, de o mare duritate, impotriva redactorului sef adjunct al publicatiei respective.

Sustinerile pentru care inteleg sa-i actionez in justitie pe parati sunt urmatoarele:

I.– Administratia Prezidentiala, pentru publicarea pe site-ul sau, in cadrul raportului Comisiei Wiesel-Iliescu, a urmatorului pasaj – parte integranta a textului respectiv:

„În scrierile a trei figuri importante ale exilului românesc se găsesc formule care intră în tipologia comparaţiilor trivializante. Este vorba de PAUL GOMA (s. M. – Paul Goma), Monica Lovinescu şi Dorin Tudoran.

Paul Goma, unul dintre puţinii disidenţi anticomunişti din România, exilat de la sfârşitul anilor ’70 la Paris, a scris în ultimii ani mai multe texte în care reclamă recunoaşterea „Holocaustului roşu” împotriva poporului român, comis şi cu contribuţia evreilor. Ideea de bază a ultimei sale cărţi, Săptămâna roşie, reeditată şi foarte mediatizată în România, este următoarea: „Holocaustul roşu pus la cale şi de ei [de evrei] a început pentru noi, românii, cu un an mai devreme decât al lor: la 28 iunie 1940 – şi nu s-a încheiat nici azi”. Goma susţine că, după cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord Uniunii Sovietice, evreii, adulţi dar şi copii, au comis, cu ordin de la sovietici, dar şi din „ură de rasă”, „ură de român”, nenumărate acte de agresiune şi umilire împotriva Armatei române. Astfel de acte au venit „dinspre aproape toţi evreii aflaţi în Basarabia şi în Bucovina de Nord în acea Săptămână Roşie, înspre toţi românii” (p. 171). Goma recunoaşte, explicit şi repetat, responsabilitatea României şi „culpa comunităţii” pentru „abominabilul pogrom” de la Iaşi, pentru deportările în Transnistria (p. 20, 240, 248, 319), dar afirmă că atrocităţile au fost exclusiv rezultatul răzbunării, în condiţii de război, pentru crimele comise de evrei (p. 18, 21, 190). Aceasta ar fi explicaţia – „adevărul interzis vreme de o jumătate de secol” (p. 256) – pentru reacţia violentă a românilor, şi nu politica regimului Antonescu, despre care Goma nu pomeneşte, sau antisemitismul din România, a cărui existenţă o neagă. Exilatul român cere „veşnică recunoştinţă” pentru Antonescu, „Mareşalul dezrobitor” (p. 244). Aproape la fiecare pagină, Goma glosează pe tema culpei evreilor, care ar fi adus comunismul (mai multe pagini sunt umplute cu liste de evrei comunişti), ar fi monopolizat suferinţa, făcând din contabilitatea cadavrelor o afacere (p. 10, 115, 183-199) şi ar fi comis crime care au „întunecat-însângerat întreg secolul al 20-lea”. Scriitorul român cere condamnarea evreilor, aceşti „călăi nepedepsiţi” (p. 186-187), prin organizarea unui „Nürnberg II” (p. 95, 170, 217, 274).

Aşa cum se poate observa, CARTEA LUI GOMA ILUSTREAZA TOATE FORMELE DE TRIVIALIZARE PRIN COMPARATIE (ACCENTUL CAZAND PE COMPARATIA DEFLECTIVA). PE ANSAMBLU, INSA, ACEASTA ESTE MAI MULT DECAT ATAT: CONSTITUIE O VERITABILA SINTEZA A NEGATIONISMULUI SI ANTISEMITISMULUI, CUM RAR SE POATE GASI IN LITERATURA DE LIMBA ROMANA (s. M. – Paul Goma).

Pe de altă parte, trebuie spus că Paul Goma se remarcă prin radicalitate, nu prin originalitate. În diferite combinaţii, idei similare au circulat şi înainte în mediile de dreapta din România şi exil.» (Raportul Comisiei, pp. 380-381)

II.– ANDREESCU Gabriel, pentru sustinerile din urmatoarele publicatii :

a) Revista „Observator cultural”, nr. 156, 18-24 februarie 2003, text intitulat „Negare, trivializare şi comparaţie”:

«SHAFIR SPUNE LA UN MOMENT DAT CA „DREPTUL LA MEMORIE AL ISTORICULUI GOMA“, care reprezinta, pentru multi romani, un Soljenitin al Romaniei, AR FI „MAI PUTIN RESPECTABIL“. ARE TOATA LEGITIMITATEA SA O FACA CIND GOMA CALIFICA POGROMURILE ANTIEVREIESTI CA FORME DE AUTOAPARARE ALE ROMANILOR [subl. N. – P. Goma].»

b) Ziarul „Ziua”, din 17 septembrie 2005, text intitulat „Teme deontologice la Uniunea Scriitorilor”:

«Dintre cazurile enumerate in studiu – printre care negarea Holocaustului, declaratii privind caracterul periculos ori mizerabil al evreilor s.a. -, una singura se aplica fara dubii, dupa opinia mea, lui GOMA: ACUZAREA EVREILOR, CA POPOR, PENTRU CRIMELE, REALE SAU IMAGINARE, DATORATE UNOR EVREI SAU UNOR GRUPURI DE EVREI; ARGUMENTAREA HOLOCAUSTULUI, CHIAR DACA NU SCUZAREA LUI, PRIN COMPORTAMENTUL COMUNITATII EVREIESTI.

Poti sa nu urasti evreii – si, sincer, nu cred ca Goma o face, in ciuda infierbantarii cu care se exprima -, dar POTI SA DEBITEZI TOT FELUL DE LUCRURI DESPRE EVREI CARE NASC RETINERE SAU CHIAR OSTILITATE FATA DE ACESTIA. SCRIERILE SALE „BASARABIA” SI „SAPTAMANA ROSIE...” SUNT PLINE DE STEREOTIPURI. ESTE MOTIVUL PENTRU CARE LE-AM TRATAT DREPT EXEMPLE DE DISCURS ANTISEMIT [subl. N. – P. Goma] [...]

In sfarsit, daca avem in vedere un cod deontologic al Uniunii Scriitorilor si legitimarea lui prin INTERZICEREA TEXTELOR CU NUANTE ANTISEMITE ALE LUI GOMA [subl. N. – P. Goma] […]».

c) Ziarul „Averea”, din 19 septembrie 2005, articol semnat de Ara Şeptilici, intitulat „Dezbatere. Cum se foloseşte politica de rasism. Antisemitismul, parte din ADN-ul condiţiei umane”:

«TEXTELE LUI PAUL GOMA (CHIAR SI „BASARABIA”) AU ACCENTE ANTISEMITE, ESTE DE PARERE GABRIEL ANDREESCU [subl. N. – P. Goma], participant la simpozionul organizat de PER.»

III.– Editura Polirom Iaşi pentru publicarea, in cadrul raportului Comisiei Wiesel-Iliescu, a pasajului de la pp. 380-381 – parte integranta a textului respectiv.

IV.– Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, in solidar cu Revista „Realitatea evreiască”, pentru articolul denigrator anonim publicat in Revista „Realitatea evreiască”, nr.236 (1036), 1 – 15 septembrie 2005; in solidar cu revista amintita si cu Boris MARIAN, pentru articolul „Din presa culturala. Septembrie 2005”; in solidar cu revista amintita si cu Alexandru FLORIAN, pentru:

a) Ziarul „Gândul”, din 3 septembrie 2005, declaraţie a lui Gârbea Horia:

«COMUNITATEA EVREIASCĂ DIN ROMÂNIA A REACŢIONAT FOARTE DUR. DACĂ EI S-AU SESIZAT, ÎNSEAMNĂ CĂ AFIRMAŢIILE SUNT GRAVE [subl. N. – P. Goma]».

V.– FLORIAN Alexandru:

a) Textul intitulat: „Antisemitism şi politică”, publicat în 2003 pe site-ul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, la adresa: http://www.romanianjewish.org/ro/index_fcer2_01.html:

«Antisemitismul dur pe care îl reprezinta în politica PRM si C.V.Tudor, aveam sa îl regasesc în ANTISEMITISMUL CULTURAL AL LUI PAUL GOMA (subl. N. – Paul Goma). Paradoxal, pentru traiectoriile sociale si politice radical diferite pe care le-au parcurs cei doi în perioada comunista, PAUL GOMA PUBLICA ÎN DOUA NUMERE DIN REVISTA VATRA, UN TEXT DE UN ANTISEMITISM TOT ATÎT DE FEROCE, PLIN DE URA CA SI DISCURSURILE VADIMISTE (subl. N. – Paul Goma).

Desigur, s-ar putea face comentarii privind patronii revistei. Ea este o revista de cultura, editata de Uniunea Scriitorilor, dar si de Consiliul judetean Mures cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor. Cu alte cuvinte, institutii ale statului si o asociatie profesionala gireaza, fie si de la distanta, mesaje ce contravin flagrant Ordonantei de urgenta privind combaterea antisemitismului, a negarii Holocaustului sau promovarea cultului persoanelor condamnate pentru crime împotriva umanitatii. Probabil ca raspunsul cel mai la îndemana ar fi, în aceasta situatie, ca numai autorul este raspunzator de ideile, opiniile sau mesajele comunicate. În fapt, însa, un text nu vede lumina tiparului fara asentimentul conducerii oricarei edituri sau publicatii. Asentimentul poate avea multiple explicatii, dar în fata unui TEXT CONTROVERSAT, CE TRANSMITE MESAJE NASCUTE DIN URA, ÎNDREPTATE ÎMPOTRIVA UMANISMULUI, RAMANE DOMINANTA NEGATIVA, IRECONCILIABILA CU VALORILE SPIRITULUI DEMOCRATIC (subl. N. – Paul Goma).

VATRA A PUBLICAT ÎN NR. 3-4 SI 5-6/2002 UN TEXT PUTERNIC ANTISEMIT, BASARABIA SI „PROBLEMA” (subl. N. – Paul Goma). Mesajele lui Goma din acest articol fluviu se regasesc si în romanul sau Basarabia, publicat în acest an la Bucuresti de Editura Jurnalul literar. FRAGMENTE DIN ACEST VOLUM, INCLUSIV CELE CU CONOTATII ANTISEMITE (subl. N. – Paul Goma), au fost preluate în suplimentul Aldine al cotidianului România libera din 5 octombrie 2002. FARA A MAI TRECE ÎN REVISTA MESAJELE ANTISEMITE DIN TEXTUL SELECTAT DE COTIDIAN, NU POT SA NU REMARC MANIERA ASEMANATOARE, LA VADIM SI LA GOMA, ÎN CARE RELATEAZA DESPRE ELIE WIESEL (subl. N. – Paul Goma).

PAUL GOMA SE DOVEDESTE A FI UN NEGATIONIST RADICAL (subl. N. – Paul Goma). El nu ia în seama „falsitatea, idiotenia termenului «antisemit», cand semiti sunt si maltezii si berberii si arabii si, cine ar crede, azi, în Israel: palestinienii!” (Vatra, nr.3-4/2002, p.35). Consecvent, autorul, fara urma de îndoiala carteziana, afla cauza pogromurilor împotriva evreilor, la care s-a dedat regimul Antonescu, în asa zisele crime ale evreilor din Basarabia împotriva armatei române, o data cu retragerea administratiei românesti în iunie 1940. Cu alte cuvinte, vara lui 1941 este razbunarea românilor pentru vara 1940. ASEMENEA LOGICII VADIMISTE, EVREII SUNT VINOVATI DE HOLOCAUST (subl. Autorului, re-subl. N. – Paul Goma). „Ce s-a putut întampla în doar o saptamana: 28 iunie – 2 iulie 1940, de înnebunisera Românii, de turbasera Românii, cerand, promitand – ei, Românii – razbunare pe Evrei, potrivit legii Talionului cea care cere: «Ochi pentru Ochi si Dinte pentru Dinte»? Care sa fi fost Ochiul-prim (în timp)? Dar, primul, cronologic, Dinte?” (idem., p.34)

CARACTERIZARILE NEGATIVE, PROFUND TRIVIALE LA ADRESA EVREILOR, ADEVARATE SARJE DE ANTISEMITISM INTERBELIC (subl. N. – Paul Goma), abunda în cele 2 articole din revista de la Tîrgu-Mures. Astfel, evreii care nu recunosc ca ei au fost cauza prima a pogromurilor „ignora cu o superioritate de rasa inadmisibila (si analfabeta – oare fac asta numai din analfabetism?, ei, Oameni ai Cartii?) adevarul cronologic, istoric, acela care spune...agresiunea Evreilor în timpul evacuarii militarilor si civililor români din teritoriile cedate a semnificat Ochiul – prim, iar ce s-a întamplat, dupa un an de zile – inadmisibil, reprobabil, criminal – a fost, vai, un raspuns la agresiune, „Ochiul” scos pentru Ochiul scos- a fost razbunarea Românului pe Evreu” (idem.,p.35). În Mein Kampf, Hitler l-a omagiat pe Schopenhauer tocmai pentru ca „i-a numit pe evrei «maestri ai minciunii». Cine nu recunoaste acest fapt sau nu vrea sa-l creada, scria Hitler, nu va putea nicicand sa contribuie la victoria adevarului” (în Pierre-Andre Taguieff, La nouvelle judeophobie, Paris, 2002, p.123). PESTE TIMP, PRIN GRIJA LUI HITLER, SPIRITUL LUI SCHOPENHAUER VINE SI SE SINCRONIZEAZA CU P. GOMA (subl. N. – Paul Goma).

PAUL GOMA NU NUMAI CA REIA SLOGANURILE NEGATIONISTILOR, REALIZAND O NOUA APROPIERE DE MESAJUL LUI VADIM, DAR AJUNGE SA PREIA SI TEME DIN ANTISEMITISMUL ACTUAL, CEL AL FUNDAMENTALISMULUI ISLAMIC (subl. N. – Paul Goma), incriminand pe israelieni drept criminalii palestinienilor. „Le este greu, foarte greu Evreilor, instalati de doua milenii în statutul de victima, în cultura unicului genocid: Shoah, sa admita adevarul istoric cel care spune: genocid se declina, din nefericire la plural. Impunerea monopolului asupra suferintelor de pe urma persecutiilor carora ei le-au fost victime în urma cu peste o jumatate de secol, totodata negand, relativizand, interzicand sa se vorbeasca de alte lichidari în masa, de alte victime inocente, de alte comunitati martirizate decat a lor – dovedeste insolenta, nesimtire etica si, paradoxal: lipsa de inteligenta. Dar mai ales le este greu Evreilor sa admita ca si ei au fost calai pentru alte comunitati- si continua a fi, azi, în Palestina” (Vatra nr.5-6/2002, p.37). TEXTUL LUI PAUL GOMA APARTINE, PRIN MESAJ SI EXPRESIE, ANTISEMITISMULUI RADICAL. NU CRED SA MAI EXISTE ÎN PRODUCTIA ELITEI CULTURALE ROMÂNE POSTCOMUNISTE SCRIERI CE AR PUTEA SA SE ASOCIEZE CU URA NEOSTOITA A FOSTULUI DISIDENT (subl. N. – Paul Goma).

LA ACESTE MANIFESTARI ANTISEMITE, A CAROR NOCIVITATE E GREU SA NU FIE SURPRINSA DE ORICE OM CU BUN SIMT (subl. N. – Paul Goma), reactiile civice sau ale institutiilor publice au fost firave. [...] Fara sa deosebeasca între ANTISEMITISMUL RADICAL, CEL PROFESAT DE Gh. Buzatu, I. Coja, C.V. Tudor, P. GOMA (subl. N. – Paul Goma) sau I.C. Dragan si antisemitismul de centru (mainstream), autorul mai ca îl învinovateste pe G. Voicu pentru usurinta cu care se exprima cel dintîi.»

b) pentru semnarea Raportului Comisiei Wiesel, pp. 380-381.

VI.– GÂRBEA Horia

a) În calitate de membru al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România, pentru Comunicatul de presă al Conducerii USR datat 31 august 2005, reprodus în ziarul „Gardianul”, din 2 septembrie 2005, şi în ziarul „Gândul”, din 3 septembrie 2005:

«În Viaţa româneasca», nr. 6-7 iunie, a fost permisă de către redacţie APARIŢIA UNUI TEXT CU CONŢINUT ANTISEMIT. ESTE VORBA DESPRE FRAGMENTE DIN JURNALUL 2005 AL LUI PAUL GOMA [subl. M. – P. Goma].»

b) Pentru declaratia din Ziarul „Gardianul”, 2 septembrie 2005 :

«REDACŢIA ESTE VINOVATĂ DE NEGLIJENŢĂ [subl. N. – P. Goma]».

«Se va stabili CINE ESTE DE VINA PENTRU PUBLICAREA TEXTULUI [subl. N. – P. Goma] si s-ar putea decide inlocuirea conducerii».

c) Pentru declaratia din Ziarul „Gândul”, din 3 septembrie 2005:

«COMUNITATEA EVREIASCĂ DIN ROMÂNIA A REACŢIONAT FOARTE DUR. DACĂ EI S-AU SESIZAT, ÎNSEAMNĂ CĂ AFIRMAŢIILE SUNT GRAVE [subl. N. – P. Goma]».

d) În calitate de membru al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România, pentru Comunicatul de presă al Conducerii USR datat 8 septembrie 2005, reprodus în 9 septembrie 2005 de Agenţia de presă Mediafax, şi în ziarele: „Ziua”, în grupajul: „Judecată la Uniunea Scriitorilor”; „Gardianul”, din 10 septembrie 2005, în grupajul: „Uniunea Scriitorilor l-a «executat» pe Liviu Ioan Stoiciu, de la revista «Viaţa românească»”:

«Comunicat din partea Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor

În şedinţa din 8 septembrie 2005, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România a luat în discuţie numeroase aspecte curente ale activităţii acestei organizaţii. Printre ele s-a aflat şi situaţia creată de APARIŢIA ÎN REVISTA VIAŢA ROMÂNEASCĂ, NR.6-7 DIN 2005 A UNUI TEXT CU CARACTER ANTISEMIT [subl. N. – P. Goma] care a generat vii proteste şi a determinat redactarea unui comunicat prin care conducerea Uniunii îşi exprima regretul faţă de publicarea acestuia. [...]

Comitetul Director al USR atrage atenţia opiniei publice că în comunicatul său CONDUCEREA USR NU A INCRIMINAT NICI O PERSOANA, NU A CALOMNIAT PE NIMENI, CI DOAR A MANIFESTAT INGRIJORAREA FIREASCA FATA DE APARITIA UNUI TEXT CARE PROPAGA IDEI ANTISEMITE [subl. N. – P. Goma] într-un periodic aflat sub egida USR.»

e) In calitatea mai sus enuntata, pentru Comunicatul al Conducerii USR din 5 septembrie 2005, reprodus de ziarul „Gardianul” din 6 septembrie 2005:

«din succintele extrase din JURNALUL LUI GOMA, retinute in „Gardianul”, rezulta ca AUTORUL este anticomunist si foarte critic la adresa confratilor, nicidecum ca ESTE ANTISEMIT, ORI, IN DEFINITIV, COMUNICATUL USR NU AVEA IN VEDERE DECAT ANTISEMITISMUL [subl. N. – P. Goma]».

f) Pentru interviul acordat postului Radio România, in septembrie 2005:

«Important este că UNIUNEA SCRIITORILOR [...] SE OPUNE ORICĂRUI EXTREMISM. NU SE POATE CA ÎNTR-O REVISTĂ A UNIUNII SCRIITORILOR SĂ APARĂ ASTFEL DE ATACURI, şi noi, Comitetul Director ne-am manifestat deosebita îngrijorare şi dorim ca lucrul acesta să nu se repete [subl. N. – P. Goma].»

VII.– GHEORGHIU Mihai Dinu:

a) Pentru textul publicat in revista „Observator cultural”, din Bucureşti, nr. 183, 26 august – 1 septembrie 2003, text intitulat „«Cahn zis Crohmălniceanu»”:

«PAUL GOMA A PUBLICAT IN MAI MULTE RINDURI SI IN MAI MULTE LOCURI, DE EXEMPLU IN VATRA, REVISTA MACAR IN PRINCIPIU ONORABILA, TEXTE AUTOBIOGRAFICE CU CARACTER ANTISEMIT SI NEGATIONIST [subl. N. – P. Goma], care in alte tari (intre ele, cea in care este el insusi rezident) intra sub incidenta legii.

Pe nimeni altcineva din tara nu pare a-l fi deranjat REPRODUCEREA CELOR MAI JOSNICE TEZE ALE PROPAGANDEI FASCISTE DIN TIMPUL RAZBOIULUI [subl. N. – P. Goma]. [...] RINOCERIZAREA LUI PAUL GOMA PRIVESTE ISTORIA DIZIDENTEI ROMANESTI SI EA S-A PRODUS SUB INFLUENTA EMIGRATIEI NATIONALISTE, CARE I-A STIMULAT RESENTIMENTELE. GOMA, CINDVA DENUNTAT CA EVREU SI RUS („EFREMOVICI”), SI-A DESCOPERIT O VOCATIE DE ANTISEMIT PRIN CARE SE ALINIAZA CU FOSTII SAI PERSECUTORI, CARE-L ASTEAPTA ACUM NERABDATORI SA REVINA IN PATRIE [subl. N. – P. Goma].»

b) Pentru semnarea Raportului Comisiei Wiesel, pp. 380-381.

VIII.– IOANID Radu:

a) Pentru textul publicat in revista „Observator cultural”, nr. 177, 15–21 iulie 2003, text intitulat: „Paul Goma – între Belleville şi Bucureşti”, republicat în ziarul „Ziua” din 1 octombrie 2005:

«PAUL GOMA ESTE INCA O DOVADA VIE CA ANTISEMITISMUL DIN CULTURA ROMANA CONTEMPORANA NU REPREZINTA UN MONOPOL AL ANTISEMITILOR DE EXTREMA DREAPTA SAU STINGA, DE TIPUL CELOR DIN PARTIDUL ROMANIA MARE. CA SI ALTI INTELECTUALI ROMANI, GOMA APARTINE „CURENTULUI DOMINANT“ ANTISEMIT AL INTELECTUALITATII ROMANE [subl. N. – P. Goma], care nu neaga Holocaustul, dar scoate in evidenta, „in schimb“, „vina colectiva“ a evreilor cind vine vorba de comunism. […]

DUPA CUM A SCRIS RECENT ALEXANDRU FLORIAN, GOMA „NU NUMAI CA REIA SLOGANURILE NEGATIONISTILOR REALIZIND O NOUA APROPIERE DE MESAJUL LUI VADIM [TUDOR], CI AJUNGE SA PREIA SI TEME ALE ANTISEMITISMULUI ACTUAL, CEL AL FUNDAMENTALISMULUI ISLAMIC [subl. N. – P. Goma], incriminindu-i pe israelieni drept criminalii palestinienilor“. […]

E foarte graitor ca ACELASI GUVERN ROMAN care, in sfirsit, in eforturile sale de a se integra in NATO si in UE, a incercat sa se opuna tendintelor de a-l reabilita pe Antonescu si guvernul sau, A SPRIJINIT FINANCIAR (CU SAU FARA PERMISIUNEA AUTORULUI) PUBLICAREA CARTII ANTISEMITE A LUI PAUL GOMA, CARE LE INVINUIESTE PE VICTIME PENTRU SOARTA LOR TRAGICA [subl. N. – P. Goma]. In fine, este foarte graitor ca volumul lui Goma, care a fost, surprinzator, publicat partial de Vatra, a fost foarte bine primit de suplimentele culturale a doua din cele mai importante cotidiene romanesti, Adevarul si Romania libera, si ca, cu exceptia unei singure organizatii de supravietuitori ai Holocaustului, nici o voce nu s-a ridicat in Romania impotriva acestei scrieri revoltatoare. SA FIE ACEASTA DIN CAUZA ignorantei, a lasitatii sau a INFLUENTEI ANTISEMITISMULUI ASUPRA SEGMENTULUI CULTURAL DOMINANT DIN ROMANIA, DE CARE VORBEAM MAI SUS? [subl. N. – P. Goma]

De fapt, PAUL GOMA SI-A ASUMAT DOAR O PARTE A TRECUTULUI, PE CARE A DISTORSIONAT-O GRAV, IMPRASTIIND ASTFEL URA [subl. N. – P. Goma].»

b) Pentru semnarea Raportului Comisiei Wiesel, pp. 380-381.

IX.– LASZLO Alexandru:

a) Pentru textul publicat in Revista electronică Electra, la adresa www.revistaelectra.tk – nr. 1 (12)/2003, text intitulat: „Ion SOLACOLU – LASZLO Alexandru: Polemici pe Internet: Goma şi Basarabia”, editor Laszlo Alexandru, Cluj Napoca:

«Da, Goma într-adevăr se pronunţă frecvent despre Transnistria, DAR PASA ANTISEMITĂ ÎN CARE A EŞUAT ÎN ULTIMELE LUNI [subl. N. – P. Goma] nu face decît să mă întristeze. S-A GĂSIT EL, DE LA PARIS, SĂ-L ELOGIEZE ACUM PE ANTONESCU, LA UNISON CU VADIMICĂ! RUŞINE SĂ-I FIE! [subl. N. – P. Goma] [...]

N-are rost să mai întindem vremea conversînd despre mareşalul Antonescu. Ambii sîntem de acord că a fost o figură NEFASTĂ [subl. Aut.] a istoriei României. [...]

Va să zică avem de-a face cu un personaj istoric esenţialmente negativ. Mergem mai departe.

V-am exprimat nemulţumirea mea privitor la RĂTĂCIREA DIN ULTIMELE LUNI A LUI PAUL GOMA ÎN ELOGIEREA MAREŞALULUI ŞI ÎN DISCURSUL CU ACCENTE ANTISEMITE [subl. N. – P. Goma]. [...]

Venim acum şi la ÎNVERŞUNAREA ANTIEVREIASCĂ A LUI GOMA, RELEVABILĂ MAI ALES ÎN ULTIMELE LUI SCRIERI [subl. N. – P. Goma]. [...]

Dar acum cînd – dacă bine observ – cursul istoriei se îndreaptă, sub influenţa puterii americane, spre condamnarea absolutismelor de orice speţă şi, prin intermediul globalismului computerizat de factură postmodernă, spre deconstruirea proiectelor dictatoriale localiste, NU-L POT URMA PE PAUL GOMA ÎN OPERAŢIUNEA DE SPĂLARE A BANILOR MURDARI PURTÎND EFIGIA LUI ION ANTONESCU [subl. N. – P. Goma]. [...]»

b) Pentru textul publicat in revista electronică E-Leonardo, la adresa www.eleonardo.tk, nr. 5/2004, text intitulat: „Paul Goma antisemit”, editor Laszlo Alexandru, Cluj Napoca:

«Dar în ultimii ani PARTIZANATUL ANTISEMIT AL LUI PAUL GOMA A PRINS UN CONTUR TOT MAI CONSISTENT (subl. N. – Paul Goma). [...]

Eroarea unui istoric, foarte gravă, poate consta va să zică nu doar în spunerea/scrierea neadevărului, ci şi în LANSAREA UNOR VARIANTE EXPLICATIVE BIZARE, ABERANTE, NEVEROSIMILE, ASUPRA EVENIMENTELOR DIN TRECUT (subl. N. – Paul Goma). [...]

Între P. GOMA CARE acreditează în absolut izvoarele istorice unilaterale şi FORŢEAZĂ CONCLUZIA SA ANTISEMITĂ NEPLAUZIBILĂ (subl. N. – Paul Goma) – respectiv O. Pecican care interoghează o paletă întreagă de resurse şi propune, sub forma unei ipoteze de lucru, concluzia plauzibilă a criticii sociale, se află tocmai distanţa care separă vechea şi noua istoriografie. [...]

PAUL GOMA A MINŢIT ATUNCI CÎND A PREZENTAT SITUAŢIA POLITICĂ A EVREILOR DIN ROMÂNIA (subl. A.; re-subl. N. – Paul Goma). [...]

PAUL GOMA MINTE DIN NOU, ÎNCERCÎND SĂ STABILEASCĂ FALSE RAPORTURI CAUZĂ-EFECT, PRIN TRECEREA SUB TĂCERE A REALITĂŢILOR INCONVENABILE (subl. A.; re-subl. N. – Paul Goma). [...]

ALTĂ MINCIUNĂ A LUI PAUL GOMA ŢINE DE PARŢIALIZAREA GEOGRAFICĂ A GENOCIDULUI (subl. A.; re-subl. N. – Paul Goma). Pentru a putea omite dimensiunea continentală a fenomenului, scriitorul înalţă bariere de… imaginaţie la graniţele României. El refuză să privească faptul istoric în conexiunea sa internaţională şi decretează că evreii sînt răspunzători (întrucît i-au agresat pe românii în retragere paşnică din Basarabia şi Bucovina) şi prin urmare au fost măcelăriţi. [...]

MICHAEL SHAFIR ŞI RADU IOANID SÎNT INDULGENŢI CU GOMA, ATUNCI CÎND ÎL CONSIDERĂ UN NEGAŢIONIST “PRIN DEVIERE” (subl. N. – Paul Goma). (E drept că cei doi se refereau doar la romanul Basarabia şi la fragmentele apărute în presă.) E suficient să citim un pasaj de la p. 273 a volumului Săptămîna Roşie… pentru a-l judeca mult mai aspru pe autor: “Doar ştim, avem şi hîrtii[,] şi ţinere-de-minte: «Holocaustul românesc» este o minciună, un fals, o escrocherie, o ticăloasă ameninţare («Punga sau viaţa!»)”. PAUL GOMA AICI MINTE VIOLENT, NEGÎND FRONTAL HOLOCAUSTUL! (subl. A.; re-subl. N. – Paul Goma) Atrag atenţia că ne aflăm deja în sfera unei culpe sancţionabile penal: România s-a sincronizat cu legislaţia statelor europene şi, prin Ordonanţa de Guvern nr. 31/13 martie 2002, interzice negarea în public a Holocaustului şi o pedepseşte cu închisoare între 6 luni şi 5 ani. Iar PUBLICAREA (subl. A.; re-subl. N. – Paul Goma) UNEI CĂRŢI NEGAŢIONISTE (subl. N. – Paul Goma) ţine de domeniul PUBLIC (subl. A.; re-subl. N. – Paul Goma). [...]

O ALTĂ MINCIUNĂ, DE NATURĂ MORALĂ, A LUI PAUL GOMA (subl. A.; subl. N. – Paul Goma) este acreditarea şi justificarea implicită a Legii Talionului în studiul istoric. Care a fost resortul ce a transformat poporul român “îndelung răbdător” (vorba vine…) într-o comunitate făţiş antisemită – chestionează autorul. Şi afirmă, sub formă de scuză indirectă: “Dacă nu este decent să ne întrebăm: «Cine a început primul?» – pentru că rana sîngerează încă, vom formula astfel: «Cine s-a răzbunat – pe cine? Pentru ce? Cînd?» – deci: «Care a fost cronologia faptelor?»” (S.R., p. 189, subl. Lui P.G.).

Dar CEA MAI SCANDALOASĂ MINCIUNĂ A LUI PAUL GOMA (subl. A.; subl. N. – Paul Goma) o constituie PRELUAREA LOGICII GLOBALISTE ŞI A LIMBII DE LEMN DIN PROPAGANDA ANTONESCIANĂ (subl. N. – Paul Goma). [...] PAUL GOMA NE READUCE SUB PRIVIRI TOATĂ NEMERNICIA CRIMINALĂ A FASCISMULUI ROMÂNESC (subl. N. – Paul Goma). [...]

5. ABERAŢII (intertitlul aut.; subl. N. – P. Goma)

După neadevărurile fundamentale, constitutive, pe care le-am identificat în cercetarea “ştiinţifică” a lui Paul Goma, unii cititori vor crede poate că e obositor să mai lungim discuţia şi asupra numeroaselor DETALII ABERANTE sau controversabile ALE LUCRĂRII (subl. N. – Paul Goma).

[...] De pildă, AUTORUL contestă extraordinar de violent cifra de 400.000 evrei masacraţi (S.R., p. 5 ş.a.), după care, întrucît a aşezat sub semnul îndoielii veridicitatea cifrelor, SFÎRŞEŞTE PRIN A NEGA ÎNSĂŞI EXISTENŢA HOLOCAUSTULUI DIN ROMÂNIA (S.R., P. 273), CEEA CE REPREZINTĂ DEJA O MINCIUNĂ FLAGRANTĂ ŞI PROFUND INSULTĂTOARE (subl. N. – Paul Goma).

[...] UN ÎNTREG CAPITOL SCANDALOS ŞI JIGNITOR ESTE DEDICAT REABILITĂRII MAREŞALULUI ANTONESCU [subl. N. – Paul Goma] (S.R., p. 239-261). În logica principală a expunerii, “Ion Antonescu a fost, a rămas, pentru mine, ca pentru toţi românii basarabeni, bucovineni, herţeni: «Mareşalul dezrobitor»” (S.R., p. 244). Faptul că “mareşalul dezrobitor” i-a putut face întîmplător un bine lui Goma nu schimbă încă prin nimic figura sa globală de dictator şi agresor militar. A scrie istoria şi a defini personalităţile neamului prin prisma subiectivităţii proclamate ostentativ reprezintă o ZGOMOTOASĂ ABERAŢIE (subl. N. – Paul Goma). [...] SOFISMUL PRIN CARE AUTORUL NOSTRU ÎNCEARCĂ SĂ DETERMINE GLISAREA FRAUDULOASĂ A RECUNOŞTINŢEI PERSONALE SPRE O REABILITARE ISTORICĂ GENERALĂ E CÎT SE POATE DE GROSOLAN, IAR TONURILE PASTELATE PRIN CARE E EVOCAT UN CRIMINAL DE RĂZBOI SÎNT ABOMINABILE (subl. N. – Paul Goma). [...]

O ABERAŢIE SPECTACULOASĂ (subl. N. – Paul Goma) ne rezervă Săptămîna Roşie, de data aceasta, nu din punct de vedere istoric sau moral, ci… intra-exegetic. [...]

ATÎT PRIN STILUL, CÎT ŞI PRIN IDEILE ANTISEMITE VIOLENTE PE CARE LE PROFESEAZĂ ÎN ULTIMUL TIMP, PAUL GOMA PARE A FI CLONA LUI CORNELIU VADIM TUDOR [subl. N. – Paul Goma] (cel dinainte de recenta “cizelare” oportunistă). [...]

Nu sînt de neglijat tehnicile de care se slujeşte Paul Goma pentru a-şi strecura AFIRMAŢIILE SCANDALOASE sub ochii publicului. La fel cum, într-un atac aerian, avioanele de bombardament (mai greoaie) sînt de obicei însoţite şi protejate cu avioane de vînătoare (mai agile), ŞI AICI MINCIUNILE CELE MAI DEVASTATOARE SÎNT SPRIJINITE PRIN VICLENII CIRCUMSTANŢIALE [subl. N. – Paul Goma], care angajează lupta în prealabil cu ipoteticii contraopinenţi. [...]

Iată, bunăoară, UNUL DIN CELE MAI REVOLTĂTOARE CAPITOLE ALE CĂRŢII, DEDICAT REABILITĂRII MAREŞALULUI ANTONESCU [subl. N. – Paul Goma] (S.R., p. 239-261). În ce fel este construit? Pînă să vorbească despre figura de “erou” şi de “martir” a unui notoriu criminal de război (ŞI CARE OM ÎN TOATE MINŢILE AR MAI ÎNDRĂZNI AZI SĂ-L CONSIDERE PE HITLER “EROU” SAU PE MUSSOLINI “MARTIR”?! [subl. N. – Paul Goma]) [...] Apoi ÎNŞIRĂ PE TON COLERIC o altă listă neagră de intelectuali şi politicieni care au subscris la încheierea recentă a tratatului cu Ucraina. ÎL INVECTIVEAZĂ PE CORNELIU COPOSU pentru că ar fi refuzat să-i accepte pe basarabeni în România (?). [...] Care-i legătura dintre tratatul cu Ucraina, părerile (ipotetice) ale lui Coposu despre basarabeni, odele ceauşiste ale cutărui scriitor şi imaginea cosmetizată a lui Ion Antonescu? Legătura e doar… subcutanată, în ordinea raţionamentului “moral”: dacă ceilalţi au greşit (fiindcă s-au pronunţat mai tîrziu, sau mai prudent, sau mai aberant decît el pe anumite subiecte), ATUNCI ARE DREPTUL ŞI PAUL GOMA SĂ DEA CU BIDINEAUA PESTE VINOVĂŢIA MAREŞALULUI. NU ALTA ESTE LOGICA INFRACTORULUI DE DREPT COMUN: DE CE MĂ ACUZAŢI PE MINE, CARE AM FURAT, CÎND EXISTĂ ATÎŢIA CRIMINALI CARE AU VIOLAT? GOMA ÎŞI ÎNCHIPUIE PROBABIL CĂ, PRIN DELEGITIMAREA ADVERSARILOR DE IDEI, VA IZBUTI LEGITIMAREA PROPRIILOR MINCIUNI [subl. N. – Paul Goma]. [...]

Goma este, dacă nu mă înşel, singurul scriitor român de la ora actuală care solicită foarte senin să fie tipărit, CU ACELEAŞI ABERAŢII ANTISEMITE [subl. N. – Paul Goma], în mai multe publicaţii concurente, în mod simultan. [...]

Dar nu, Goma n-a fost antisemit acum douăzeci de ani, în minunatul său roman autobiografic Din calidor, cu toate că a involuat lamentabil astfel în mediocrul său pseudo-roman Basarabia şi mai ales în NOCIVUL SĂU DELIR SĂPTĂMÎNA ROŞIE…[subl. N. – Paul Goma] [...]

IGNOBILĂ E AGRESIUNEA PAMFLETARĂ ÎMPOTRIVA PERSOANEI BIOGRAFICE A CONTESTATARILOR lui Paul Goma. NI SE SUGEREAZĂ CÎTEODATĂ CĂ IDEILE LUI STRÎMBE, SCANDALOASE, REVOLTĂTOARE [subl. N. – Paul Goma] sînt amendate nu datorită improprietăţii lor faptice, istorice şi mai ales morale, ci în special datorită provenienţei etnice a comentatorilor. [...]

EU ÎNSUMI AM FOST PRIMUL CRITIC AL ANTISEMITISMULUI LUI PAUL GOMA [subl. Aut.; re-subl. N. – Paul Goma], nu Radu Ioanid şi nici Michael Shafir [...]

Din adîncul întregii mele experienţe intelectuale de cititor, vreau să declar aici răspicat că N-AM MAI AVUT PÎNĂ ACUM PRILEJUL DE A CUNOAŞTE CĂRŢI ATÎT DE MIZERABILE PRECUM SĂPTĂMÎNA ROŞIE 28 IUNIE – 3 IULIE 1940 SAU BASARABIA ŞI EVREII [subl. N. – Paul Goma]. [...]»

c) Text intitulat: „O poveste adevărată”, publicat în revista electronică E-Leonardo, la adresa www.eleonardo.tk, nr. 5/2004, editor Laszlo Alexandru, Cluj Napoca:

«PAUL GOMA S-A APUCAT LA BĂTRÎNEŢE SĂ SCRIE TEXTE ANTISEMITE. [...]

CU DEZGUST [subl. N. – P. Goma], / Laszlo Alexandru»

d) În calitate de editor al textelor „Sub flamuri vechi nume noi. (Paul Goma antisemit?)”, publicat în revista electronică E-Leonardo, la adresa www.eleonardo.tk, nr. 2/2003 şi „Basarabeni, români, pogrom, genocid”, publicat în revista electronică E-Leonardo, la adresa www.eleonardo.tk, nr. 3/2004.

X.– LEFTER Ion Bogdan:

a) Pentru textul publicat in Ziarul „Ziua”, 27 iulie 2005, text intitulat „Inventatorul de cuvinte”:

«Istoria nu s-a oprit la atat. Mai este un episod: a doua sa cadere. DE CATIVA ANI INCOACE, ODATA CU CARTILE DESPRE BASARABIA SI AL DOILEA RAZBOI MONDIAL, GOMA PRODUCE UN DISCURS LIMPEDE ANTISEMIT. INVERSUNAT, S-A ADANCIT IN TEORIA EVREILOR VINOVATI DE PROPRIA LOR EXTERMINARE. [...] Editura Polirom ii intinde o mana, ii publica doua carti in cateva luni, dupa care el o ataca public, nemultumit ca i s-a eliminat O PREFATA DESPRE CARE PRIN CULISELE LUMII LITERARE CIRCULA INFORMATIA CA AR FI AVUT NOTE ANTISEMITE...» [subl. N. – P. Goma]

XI.– MANOLESCU Nicolae:

a) În calitate de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, pentru Comunicatul de presă datat 31 august 2005, reprodus în ziarul „Gardianul”, Bucureşti, din 2 septembrie 2005, şi în ziarul „Gândul”, Bucureşti, din 3 septembrie 2005:

b) Pentru Comunicatul de presă al Conducerii USR datat 8 septembrie 2005, reprodus în 9 septembrie 2005 de Agenţia de presă Mediafax, Bucureşti, şi în ziarele: „Ziua”, în grupajul: „Judecată la Uniunea Scriitorilor”; „Gardianul”, din 10 septembrie 2005, în grupajul: „Uniunea Scriitorilor l-a «executat» pe Liviu Ioan Stoiciu, de la revista «Viaţa românească»”:

«Comunicat din partea Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor

c) Pentru afirmatiile din interviul publicat in Revista „22”, Bucureşti, Nr. 813, anul XIV (813), 4-10 octombrie 2005, interviu intitulat „Fireşte că am reacţionat”:

«PROBLEMA NOASTRA ERA CA IN REVISTA UNIUNII A APARUT UN TEXT PE CARE NOI L-AM CONSIDERAT ANTISEMIT SI, DIN PACATE, NU E DISCUTABIL, CHIAR ASA ESTE [subl. N. – P. Goma].»

d) Revista „Timpul”, Iaşi, Nr. 10, octombrie 2005, interviu intitulat „De fiecare dată credem că lumea începe cu noi”:

«LIVIU IOAN STOICIU, care a fost redactor-şef adjunct al Vieţii româneşti, A PUBLICAT ACOLO UN TEXT CU MULTE ELEMENTE ANTISEMITE [subl. N. – P. Goma].»

XII.– MARIAN Boris:

a) Pentru textul publicat in Revista „Realitatea evreiască”, publicaţie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Nr. 238-239, 1-31 octombrie 2005, pagina 6, text intitulat „Din presa culturală – septembrie 2005”:

«„Observatorul cultural”, din 15-21 sept., oferă un editorial semnat de Carmen Muşat, în care OPINIILE LUI PAUL GOMA DIN JURNALUL PUBLICAT FRAGMENTAR ÎN “VIAŢA ROMÂNEASCĂ” SUNT JUDICIOS EVALUATE DREPT ANTISEMITE ŞI NEGAŢIONISTE. [...] Se pare că UNELE VICII RENASC PERIODIC ÎN CONTEXTE DIFERITE [subl. N. – P. Goma].»

XIII.– MIHĂIEŞ Mircea:

a) În calitate de membru al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România, pentru Comunicatul de presă al Comitetului Director al USR datat 31 august 2005, reprodus în ziarul „Gardianul”, din 2 septembrie 2005, şi în ziarul „Gândul”, din 3 septembrie 2005:

b) Comunicat de presă Comitetului Director al USR din 5 septembrie 2005, reprodus de ziarul „Gardianul” din 6 septembrie 2005:

c) In calitatea mai sus mentionata, pentru Comunicatul de presă al Conducerii USR datat 8 septembrie 2005, reprodus în 9 septembrie 2005 de Agenţia de presă Mediafax, şi în ziarele: „Ziua”, în articolul: în grupajul: „Judecată la Uniunea Scriitorilor”; „Gardianul”, din 10 septembrie 2005, în grupajul: „Uniunea Scriitorilor l-a «executat» pe Liviu Ioan Stoiciu, de la revista «Viaţa românească»”:

«Comunicat din partea Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor

d) Pentru articolul publicat in Ziarul „Cotidianul”, Bucureşti, din 12 septembrie 2005, autor al articolului intitulat: „Răcnetul răguşit al disidenţei carpatine”:

«DL GOMA nu e istoric, dar FOLOSESTE ARGUMENTE LUATE DIN ISTORIE PENTRU A CONSTRUI UN SCENARIU IN CARE NU EXISTA DECIT DOUA CATEGORII DE PERSONAJE: TICALOSII SI AVOCATII TICALOSILOR. Culmea e ca printre proscrisii de ultima ora se afla si oameni care, ani la rind, au fost nu doar reprezentantii sai pe Pamint, ci si principalii propagatori ai ELUCUBRATIILOR EXILATULUI DE LA PARIS! Am simtit pe propria piele de cita dezinvoltura e capabil dl Goma, dar si cit de scurt e drumul de la fandacsie la MINCIUNA SFRUNTATA IN DESTULE DINTRE AFIRMATIILE SALE. Retras in turnul de fildes de pe malul Senei, autorul „Justei“ are o perceptie mediata nu doar de propriile idiosincrazii, ci, am impresia, si de subiectivitatea a diversi „binevoitori“, care-i pun la dispozitie un anumit tip de informatii. ORICUM AR STA LUCRURILE, CA LA MIJLOC AR FI UN INTRISTATOR PROCES DE INVOLUTIE INTELECTUALA, C-AR FI VORBA DE-O DOMINANTA CARACTERIALA CARE IESE LA IVEALA ODATA CU INAINTAREA IN VIRSTA, e deprimant sa vezi cum PRINCIPALA VOCE A DISIDENTEI ANTICOMUNISTE DIN ROMANIA NU NUMAI CA-SI PUNE SUB SEMNUL INTREBARII INTREGUL TRECUT, DAR TE OBLIGA SA REACTIONEZI INDIGNAT LA FORMULELE PRIN CARE INCEARCA SA-SI IMPUNA ADEVARURILE [subl. N. – P. Goma].»

XIV.– MUŞAT Carmen:

a) Pentru textul publicat in Revista „Observator cultural”, Bucureşti, nr. 29 (286), 15 septembrie 2005, text intitulat „Goma şi ţapii ispăşitori”:

«Din pacate pentru noi, PAUL GOMA NU (MAI) ARE, ACUM, AUTORITATEA – nici in Romania si nici in lume […]

[…] CRED CA PAUL GOMA A DEVENIT UN MIZANTROP INCURABIL, PENTRU CARE NOTIUNI PRECUM „VINA INDIVIDUALA”, „RESPONSABILITATE MORALA INDIVIDUALA” NU MAI AU NICI O RELEVANTA. PAGINILE DE JURNAL PUBLICATE IN VIATA ROMANEASCA OFERA, DIN ACEST PUNCT DE VEDERE, SPECTACOLUL DEZOLANT AL UNEI GINDIRI STEREOTIPE, CARE RECURGE PERMANENT LA GENERALIZARI, LA ETICHETE COLECTIVE, LA ANATEME ARUNCATE DEFINITIV NU ASUPRA UNUI INDIVID SAU A ALTUIA, CI ASUPRA UNOR CATEGORII DE OAMENI [subl. N. – P. Goma]. […] Dar pot fi oare relativizate si diminuate atrocitatile pe care o legislatie antisemita le-a generat in acei ani, prin simpla inversare a responsabilitatilor? Si poate fi invinuita o intreaga etnie pentru erorile si ororile faptuite de anumiti indivizi?»

b) Pentru textul publicat in Revista „Observator cultural”, Bucureşti, 22 septembrie 2005, text intitulat „Tăcere prudentă şi stridentă”:

«TIPUL DE DISCURS PE CARE PAUL GOMA IL LIVREAZA DE CINCISPREZECE ANI INCOACE – violent pamfletar, CU RABUFNIRI ANTISEMITE SI CU IGNOBILE ATACURI LA PERSOANA [subl. N. – P. Goma] – are o indelungata traditie [...]»

XV.– OIŞTEANU Andrei:

a) Pentru editorialul publicat in Revista „22”, Bucureşti, nr. 777 din 28 ianuarie 2005 – 4 februarie 2005, editorial intitulat: „De la Bucureşti la Auschwitz şi retur”:

«Un caz insolit este cartea lui Paul Goma, Saptamana rosie sau Basarabia si evreii (Editura Vremea XXI, Bucuresti, 2004), care iese practic din orice tipologie. GOMA NU SE MULTUMESTE SA FIE, CA ALTII, NEGATIONIST. EL ADMITE HOLOCAUSTUL DIN ROMANIA, DAR IL MOTIVEAZA, IL JUSTIFICA. O TEORIE ATAT DE ABERANTA INCAT NICI MACAR NU ESTE PEDEPSITA DE LEGE.»

XVI.– Revista „22”, pentru publicarea editorialului mentionat la pct. XV de mai sus, in solidar cu OISTEANU Andrei.

XVII.– Revista „Observator Cultural”, pentru publicarea articolelor de la pct. XIV de mai sus, in solidar cu MUSAT Carmen.

XVIII.– SHAFIR Michael:

a) Pentru afirmatiile cuprinse in textul intitulat: „De la evreu-goy la goy-evreu. Marturisiri personale despre procesul de aculturalizare si reculturalizare ale unui evreu originar din Romania, datat 21 decembrie 2003, publicat la adresa electronică http://romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=4:

«Repulsia mea fata de nationalism nu numai ca nu a scazut, dar a crescut cu anii. De aceea, am facut parte din miscarea „Pace Acum” (care, in ciuda celor afirmate de nestiutori, nu este o miscare pacifista, cu atit mai putin una de „stinga”) si de aceea ma definesc azi drept un „sionist critic”. Unul care nu poate si nu va putea niciodata SA JUSTIFICE CRIMA DREPT UN RASPUNS JUSTIFICAT LA ALTA CRIMA. ASTA ESTE SPECIALITATEA FOSTULUI MEU PRIETEN PAUL GOMA, SI POATE RAMINE ASA IN VECII VECILOR. (ROG A NU SE INTERPRETA DREPT LUARE-DE-BUNA A AFIRMATIILOR LUI GOMA DESPRE ROLUL JUCAT DE EVREI IN PROCESUL DE EVACUARE A BASARABIEI) [subl. N. – P. Goma].»

b) Pentru semnarea Raportului Comisiei Wiesel, pp. 380-381.

XIX.– TOTOK William:

a) Pentru semnarea Raportului Comisiei Wiesel, pp. 380-381.

b) Pentru textul publicat in Revista „Timpul”, Iaşi, nr. 7-8, iulie-august 2005, text intitulat „Receptarea Raportului final al Comisiei Wiesel în presa română şi germană”:

«Cel mai concludent exemplu este fostul disident anticomunist PAUL GOMA, CARE, ÎNTR-UN EXCES DE ZEL POLEMIC, S-A ALĂTURAT REVIZIONIŞTILOR, DEVENIND ASTFEL, probabil fără să fi vrut, OBIECTUL DE ADORAŢIE AL EXTREMIŞTILOR NAŢIONALIŞTI”. [...] „La Goma, MOTORUL IDEOLOGIC AL CONTESTĂRII RAPORTULUI ESTE ANTI-COMUNISMUL VISCERAL COMBINAT CU RESENTIMENTE ANTIEVREIEŞTI ŞI FRUSTRĂRI PERSONALE [subl. M. – P. Goma].»

c) Pentru articolul publicat la adresa electronică: http://www.idgr.de/news/ 2005/n050919.php, la rubrica „Informationsdienst gegen Rechtsextremismus”, titlul articolului „Rumänien. Paul Gomas Obsessionen”, datat 19 septembrie 2005:

«PAUL GOMA, ein bekannter rumänischer Dissident, DER IN DEN LETZTEN JAHREN MEHRERE UNMISSVERSTÄNDLICH ANTISEMITISCHE BÜCHER VERÖFFENTLICHTE, WIE ETWA „SAPTAMANA ROSIE. 28 IUNIE-3 IULIE 1940”, „BASARABIA SI EVREII – die rote woche. 28. Juni-3. Juli 1940” (Bessarabien und die Juden”, mit einer Studie von Mircea Stanescu, Editura Vremea XXI, Bukarest 2004), sowie mit zahlreichen Aufsätzen hervortrat, in denen er die Juden als Nutznießer des Kommunismus verunglimpfte und den ANTISEMITISMUS DES ANTONESCU-REGIMES RELATIVIERT HATTE, PUBLIZIERTE AM 8. SEPTEMBER IN DER TAGESZEITUNG „ZIUA” ERNEUT EIN ANTIJÜDISCHES PAMPHLET [subl. N. – P. Goma].»

XX.– VIANU Ion:

a) Pentru interviul publicat in Revista „Observator cultural”, Bucureşti, interviu intitulat „Am vrut sa fiu un martor“, realizat de Ovidiu Şimonca:

«Goma era atunci intr-o perfecta sincronie cu ceea ce gindeau multi intelectuali romani si nu aveau curaj sa exprime. TOATE DATELE DE MAI TIRZIU – NATIONALISMUL BASARABEAN CU TRASATURI ANTISEMITE, CU RESENTIMENTE PROFUNDE – eu nu le-am vazut atunci. Le-am vazut mai tirziu. […]

IAR ACUM IMI PARE RAU CA A DERAPAT SPRE NATIONALISM SI ANTISEMITISM. El intra intr-o serie umana si intelectuala care mie nu-mi place. O serie extraordinar de conservatoare, de resentimentara. […]

DA, LUI GOMA I SE POTRIVESTE CALIFICAREA DE ANTISEMIT. Totusi, cind spui ca sistemul comunist a fost adus pe tancuri de catre evrei, in 1944, mi se pare ca este o injustitie istorica.» [subl. N. – P. Goma]

b) Pentru textul publicat in „Caietele INMER”, Bucureşti, an II, nr. 4, noiembrie 2005, text intitulat „Dezbatere. Disidenta si exil”:

«Personalitatea lui este complexă şi în bună parte tragică pentru că de la elevul şcolii de literatură trecând prin disidentul numărul unu al României, şi SFÂRŞIND CU ANTISEMITUL BASARABEAN CARE A DEVENIT ASTĂZI [subl. N. – P. Goma] e o lungă şi foarte contradictorie şi complexă evoluţie.» (p. 20)

c) Pentru interviul publicat in „Caietele INMER”, Bucureşti, an II, nr. 4, noiembrie 2005:

«s-a certat cu toată lumea, a continuat un drum solitar şi foarte puţin profitabil. ACUM A AJUNS ANTISEMIT [subl. N. – P. Goma]. Dar ăsta-i alt subiect.» (p. 44)

XXI.– Revista „Realitatea evreiască”, publicaţie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România:

a) Pentru articolul nesemnat publicat in Nr. 236 (1036), 1-15 septembrie 2005, pagina „Cronica antisemitismului”, sub rezerva identificarii autorului/autorilor:

«Desi există o legislatie (Ordonanta de urgentă nr. 31 din 28 martie 2002 si o hotărâre a C.N.A.) care condamnă MANIFESTARILE FASCISTE, RASISTE SI XENOFOBE SI POPULARIZAREA LOR, DIN PACATE, ELE ISI GASESC LOCUL IN CONTINUARE IN PRESA, AUDIOVIZUAL SAU IN BROSURI CARE SE VAND PE TARABE. [...] În ultimul număr (6-7) al «Vietii Românesti», revista Uniunii Scriitorilor, asupra căruia ne-a atras atentia criticul literar Henri Zalis, a fost publicată prima parte a Jurnalului scriitorului Paul Goma (1-16 ianuarie 2005). TEXTUL CUPRINDE ATACURI VEHEMENTE IMPOTRIVA INTELECTUALILOR EVREI SI MEMBRII COMISIEI «WIESEL» CARE AU REDACTAT RAPORTUL DESPRE HOLOCAUSTUL DIN ROMANIA, IMPOTRIVA FAPTELOR SI ARGUMENTELOR CARE SUSTIN EXISTENTA HOLOCAUSTULUI ROMANESC CUPRINSE IN ACEST DOCUMENT, NEGANDU-SE VERIDICITATEA LOR, CRITICI IMPOTRIVA ISRAELULUI SI A POLITICII DUSE DE STATUL EVREU. […] într-o scrisoare trimisă ziarului «Ziua», PAUL GOMA REIA ATACURILE ANTIEVREIESTI [subl. N. – P. Goma]».

b) Pentru articolul publicat in nr. 236 (1036) din 1-15 septembrie 2005, pag. 15 de limbă engleză, articol intitulat: „The Antisemitism Chronicle”, sub rezerva indentificarii autorului/ autorilor:

«„The Anti-Semitism Chronicle” in this edition presents [...] some reactions of the Romanian press against the articles DENYNG THE ROMANIAN HOLOCAUST AND THE JEWS’ GENOCIDE, PUBLISHED IN „VIATA ROMANEASCA” [...]»

c) In solidar cu Marian Boris, pentru publicarea articolului semnat de acesta, în nr. 238-239, 1-31 octombrie 2005, pagina 6, text intitulat „Din presa culturală – septembrie 2005”.

XXII.– WIESEL Elie, pentru asumarea si semnarea Raportului Comisiei Wiesel, care contine afirmatiile deja reproduse in precedent.

XXIII.– Ziarul „Cotidianul”, pentru publicarea articolului scris de Mircea Mihaies in numarul din 12 septembrie 2005, articol intitulat: „Răcnetul răguşit al disidenţei carpatine”:

PRECIZAREA DATELOR DE BAZA ALE PROBLEMEI SUPUSE DEZBATERII IN SPETA:

Conform istoriografiei problemei, „holocaustul” reprezintă exterminarea evreilor, romilor şi handicapaţilor înfăptuită de regimul nazist sau, în tot cazul, cea care s-a subsumat proiectului nazist. Termenul este folosit cu precădere în spaţiul cultural anglo-saxon, alături de sinonimul său Şoah (care se referă numai la exterminarea evreilor) din spaţiul francez şi soluţie finală (Endlösung) sau exterminare (Vernichtung), din cel german. Din punct de vedere istoric holocaustul este definit deci prin raportare la motivaţiile exterminatorilor, şi semnifică exterminarea grupurilor respective (în speţă a evreilor) pentru că erau evrei, adică: pentru că din punct de vedere ideologic aceştia erau văzuţi ca fiind răul absolut. (V. in acest sens studiile lui Raul Hilberg, Arno Mayer si Henry Friedlander)

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în România, regimul Antonescu a dus o politică represiva împotriva evreilor (ca şi a romilor), împotriva lor fiind comise crime de război şi crime impotriva umanitatii. Motivaţiile regimului Antonescu au fost însă diferite de cele ale regimului nazist, ele vizînd răzbunarea pentru tratamentul criminal aplicat administraţiei şi armatei române în Basarabia şi Bucovina în timpul retragerii de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940 şi jaful (spolierea comunităţii).

Faptul că motivaţiile regimului antonescian au fost diferite de cele naziste nu face criminalitatea antonesciană mai puţin reprobabilă faţă cu cea nazistă, ci doar explică de ce prima nu a atins niciodată coerenţa şi proporţiile celei din urmă. Aceasta este miza eseului Săptămâna Roşie sau Basarabia şi Evreii – de a explica rolul pe care motivaţia răzbunării l-a jucat (alături de cea a jafului şi de filonul antisemit tradiţional) în ecuaţia complexă a exterminării evreilor români.

În consecinţă, folosirea de către istoriografia „evreiască” (formula îi aparţine istoricului Ernst Nolte – vezi f. 470) a sintagmei „Holocaustul în România” este dacă nu complet eronată din punct de vedere istoric, atunci de o relevanţă foarte redusă, slujind nu căutării adevărului, care este scopul ştiinţei, ci unor scopuri politice, ideologice si financiare. Exceptînd Pogromul de la Dorohoi şi cel de la Iaşi, ca şi „Trenurile Morţii”, evreii din Vechiul Regat au supravieţuit războiului, ceea ce arată că regimul Antonescu avea problema sa cu evreii din Basarabia şi Bucovina, socotiţi vinovaţi în bloc pentru acţiunile antiromâneşti din vara anului 1940. În mod similar, aruncarea anatemei de „antisemit” asupra preopinentului este un procedeu care nu are de-a face cu discuţia raţională ori intelectuală, ci cu reducerea la tăcere.

Discursul acuzatorilor lui Paul Goma are tot atît de puţin de-a face cu discuţia raţională, la fel cum are de-a face şi cu ştiinţa. El este reductibil la două dogme principale: 1) Holocaustul este unic (adică nu poate fi comparat cu nici o crimă de masă, colectivă, cu nici un alt genocid); şi 2) Holocaustul este ininteligibil (el fiind nu rezultatul unui complex de factori istorici, ci consecinţa urii iraţionale a ne-evreilor faţă de evrei). Această a doua dogmă stă si la baza Raportului Iliescu-Wiesel: „Holocaustul din România” a fost posibil ca urmare a puternicului filon antisemit existent încă dinainte de cele două războaie mondiale. Acest tip de discurs structureaza ceea ce politologul american Norman G. Finkelstein numeste „Industria Holocaustului”, adica exploatarea suferintei evreilor pentru scopuri politice, financiare si simbolice. (V. Finkelstein, f. 34 – pentru aceasta descrierea generala si f. 104 – cu privire la industria recuperarilor in raport cu Romania.)

Lucrările mele au fost, în majoritatea cazurilor, doar frunzărite, cînd nu au fost citite deloc, cu intenţia vădită de a mă încrimina. Din acest motiv autorii lor nu s-au simţit datori nici să citeze şi nici să argumenteze. Atunci insa cand au fost citite, citatele din lucrările mele au fost contrafăcute, falsificate, citite cu rea intenţie vădită. De pildă Al. Florian, în textul intitulat: „Antisemitism şi politică”, publicat în 2003 pe site-ul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, la adresa: http://www.romanianjewish.org/ro/index_fcer2_01.html, falsifica sensul spuselor mele, insusindu-si-le. Astfel, in loc de: «EI [EVREII „VÂNĂTORI DE ANTISEMIŢI”] NU IAU ÎN SEAMĂ FALSITATEA, IDIOŢENIA TERMENULUI „ANTISEMIT”» [subl. n. – P. Goma], el spune:

«Paul Goma se dovedeste a fi un negationist radical. EL NU IA IN SEAMA "FALSITATEA, IDIOTENIA TERMENULUI « ANTISEMIT », CAND SEMITI SUNT SI MALTEZII SI BERBERII SI ARABII SI, CINE AR CREDE, AZI, IN ISRAEL: PALESTINIENII!" [subl. n. – P. Goma] (Vatra, nr.3-4/2002, p.35).»

In legatura cu acuzatia de antisemitism, dar si cu altele care i se aduc azi lui Paul Goma, aşa cum se arată şi în „Protestul” din 11 septembrie 2005 al celor 200 de intelectuali români, este semnificativ faptul ca practic toate aceste acuzaţii i-au fost aduse in trecut si de Securitate. Din chiar dosarele de Securitate, desecretizate recent şi aflate deja în posesia scriitorului în exil, se stie că inca din primavara anului 1977 sefii Securitatii au pus la punct "planuri de masuri" de discreditare prin antisemitism a scriitorului disident. Iata cum suna una din directivele cuprinse in strategiile Securitatii: "Sa fie lansata acuzatia de antisemitism, facand apel la evrei individual si la Statul Israel, cu care ne aflam in bune relatii". Iar acuzatia a fost, într-adevăr lansata si apoi sustinuta cu metoda, asa cum numai Securitatea stia s-o faca.

Scriitorul Paul Goma nu este antisemit nu doar pentru ca este sot si tata de evrei, ci şi pentru că în opera şi atitudinile sale publice nu există dovezi că el îi urăşte pe evrei, nici pentru ceea ce ei reprezintă din punct de vedere etnic, religios, cultural ş.a.m.d., şi nici din alte motive. În opera sa, Paul Goma îi critică, de pildă, pe conaţionalii săi – şi o face în termeni cel mai adesea duri – pentru faptul că nu au opus aproape nici o rezistenţă regimului comunist. Cu toate acestea, Paul Goma nu poate fi acuzat de antiromânism, şi nici unul dintre compatrioţii săi nu i-a adus o asemenea acuzaţie. Paul Goma îi critică în termeni duri pe ruşi/sovietici pentru „Pactul Hitler-Stalin”, pentru consecinţele acestuia, ca şi pentru faptul că au impus regimul comunist în România. Cu toate acestea, Paul Goma nu poate fi acuzat de antirusism, nimeni neaducându-i până acum vreo asemenea incriminare. De asemenea, Paul Goma nu a negat si nu neagă Holocaustul si toate celelalte crime grave comise impotriva evreilor, inclusiv de conationalii sai. In cartea sa Săptămâna Roşie sau Basarabia si Evreii, pe care calomniatorii săi o invocă cel mai adesea în acuzaţiile lor, scriitorul exilat califica, fara echivoc, drept "inadmisibile, reprobabile, criminale si condamnabile" gravele abuzuri savarsite de romani impotriva evreilor ulterior "Saptamanii Rosii" (28 iunie-3 iulie 1940), in care a avut loc evacuarea armatei si civililor romani din Basarabia ocupata in urma pactului criminal Hitler - Stalin, si in care multi dintre evreii localnici s-au dedat la crime si alte samavolnicii impotriva romanilor siliti sa-si paraseasca tara). Unii dintre detractorii scriitorului, pârâţi în cauza de faţă, falsifică în modul cel mai evident adevărul atunci când susţin că Paul Goma „justifică” crimele săvârşite de români împotriva evreilor prin ceea ce unii dintre evrei au făcut în „Săptămâna Roşie” – 28 iunie-3 iulie 1940. În realitate, autorul încearcă să-şi explice sieşi, dar şi cititorilor săi, cum de au fost posibile ororile comise de conaţionalii săi. Dacă Paul Goma ar fi vrut să „justifice” ceea ce au făcut conaţionalii săi, atunci ar fi vorbit despre „acte de legitimă apărare”, despre „bine-meritata pedepsire a evreilor”, etc. etc. şi nu despre, cităm: "crimele inadmisibile si condamnabile" ale conaţionalilor săi.

Paul Goma nu este, aşa cum îl acuză cu un aer savant unii dintre calomniatorii săi, nici un „negaţionist prin comparaţie” al Holocaustului. De fiecare dată când a avut ocazia, autorul a deplâns oripilat, în egală măsură, cele două mari crime ale Secolului trecut – comunismul şi nazismul. Paul Goma, o victimă de primă mărime a comunismului, nu a pus niciodată în competiţie – pe criteriul numărului de victime ori pe alte criterii – cele două regimuri criminale. Ce a făcut în schimb Paul Goma – şi ce continuă el să facă – este să ceară, pe bună dreptate, şi în cazul comunismului, un proces la fel de sever (şi de necesar) ca şi în cazul nazismului. Este adevărat că în scrierile sale Paul Goma deplânge tratamentele diferite pe care memoria istorică, dar şi justiţia şi destui dintre liderii politici le aplică nazismului şi comunismului. Insa asemenea abordări, tot mai numeroase şi aparţinând unor personalităţi prestigioase, precum Ernst Nolte, Stephane Courtois, Jean-Francois Revel, care compară „amnezia” comunismului cu „hipermnezia” nazismului (formula apartine istoricului francez Alain Besançon, Despre comunism, nazism şi unicitatea „Şoah”-ului), pot fi considerate ca „negând” Holocaustul numai dacă sunt judecate cu maximă rea-credinţă si intr-un mod interesat.

Prejudiciul moral pe care detractorii lui Paul Goma, chemati in justitie prin actiunea de fata, l-au adus si continua sa-l aduca acestuia, prin afirmatiile lor publice, expuse din postura unor persoane bine cunoscute in mediul cultural si social din Romania si, dupa caz, din afara granitelor tarii noastre, cu pretentii de autoritate in materie si de formatori de opinie este un prejudiciu care-i lezeaza pana la ultimele resorturi nu numai reputatia, imaginea publica, ci si demnitatea de om, in principal prin interdictia brutala, impusa cu mijloace ideologice (si nu numai) deloc originale, dar foarte eficiente, de a-si manifesta libertatea de exprimare a opiniilor proprii referitoare la „holocaust”, interdictie justificata, in esenta, intr-un singur mod: opiniile lui Paul Goma vin in contradictie vadita cu teoriile absolutiste ale acestor „holocaustologi”.

Paratii nu se limiteaza la compromiterea lui Paul Goma prin afirmatii gaunoase imbracate intr-un limbaj sofisticat, referitoare la opiniile sale privind „holocaustul”, si isi extind „sfera de actiune” prin desfiintarea intregii sale opere si a persoanei Paul Goma, prin aluzii la degradarea sa spirituala si mentala.

Statutul de „paria” de care „se bucura” in prezent din plin Paul Goma este consecinta fireasca a unor asemenea atacuri sistematice, practicate pe o durata considerabila in timp. O astfel de perseverenta diabolica este de natura a inlatura din memoria colectiva si din istorie atat imaginea reala a lui Paul Goma, cat si scrierile sale, prin instituirea unei interdictii de publicare a lor, unicul SCOP fiind lesne de identificat: ERADICAREA ADEVARULUI CULTIVAT CU O EXTRAORDINARA REZISTENTA MORALA IN TOATE OPERELE LUI PAUL GOMA, ADEVAR CARE CONTRAVINE INTERESELOR DETRACTORILOR SAI SI CELOR CARE LE SUSTIN ACTIUNILE.

Reparatia patrimoniala solicitata prin actiunea de fata este simbolica, pentru ca in convingerea reclamantului nu acesta constituie mijlocul cel mai eficace, in cazul sau, de reparare a prejudiciului nepatrimonial imens care i-a fost cauzat prin actiunile constiente, savarsite cu vinovatie, ale paratilor.

Masurile reparatorii de natura nepatrimoniala cuprinse in petitul actiunii sunt apte sa repuna in drepturi nu numai pe adevaratul Paul Goma, ci insasi libertatea de exprimare, ca drept fundamental de a transmite opiniile, gandurile, sentimentele proprii altor persoane.

In drept: art.998, 999 din Codul Civil; art.54 din Decretul nr.31/1954; art.5 si 9 din Codul de Procedura Civila.

Probe: - inscrisuri, in care sens anexez un set de acte, in 24 de exemplare, in copie.

Depun prezenta actiune in 24 de exemplare.

Paul Goma

Apelul

TRIBUNALUL BUCURESTI

SECTIA A IV – A CIVILA

DOSARUL DE APEL NR.13596/299/2006

TERMEN LA 3 MAI 2010

DOAMNA PRESEDINTE,

Subsemnatul PAUL GOMA, cu domiciliul ales la avocat CRANGARIU EUGENIA, in Bucuresti, Calea Mosilor nr.90, ap.3, sectorul 3, in calitate de apelant - reclamant, in contradictoriu cu paratii

I.– ADMINISTRATIA PREZIDENTIALA, cu sediul in Palatul Cotroceni, str. Geniului, nr.1 – 3, sector. 5, cod.060116, Bucuresti;

II.– ANDREESCU Gabriel, la Centrul de Studii Internationale, Str. Nicolae Tonitza, nr. 8, sector 3, cod. 704012, Bucureşti si la Editura C.H. Beck – Noua Revista de Drept Bucuresti, sector.5, str. Serg. Nutu Ion, nr.2;;

III.– Editura Polirom Iaşi, cu sediul in B- dul Copou nr. 4, cod. 700506, judetul Iasi;

IV.– Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, cu sediul in str. Sf. Vineri, 9-11, sector. 3, cod 030202, Bucureşti;

V.– FLORIAN Alexandru, la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, cu sediul in Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 176, cod 030134, sector. 3, Bucuresti;

VI.– GÂRBEA Horia, la Uniunea Scriitorilor din România, Calea Victoriei, nr. 115, sector. 1, cod. 10071, Bucureşti;

VII.– GHEORGHIU Mihai Dinu, la Centre de sociologie européenne, Maison des Sciences de l'Homme 54, boulevard Raspail 75270, Paris cedex, 06 Franta;

VIII.– IOANID Radu, la United States Holocaust Memorial Museum, 100 Raoul Wallenberg Place, SW Washington, DC 20024-2126 USA; si cu domiciliul ales in Bucuresti, sector.1, B-dul Aviatorilor, nr.43;

IX.– LASZLO Alexandru, str. Micuş, nr. 1, bl. E 12, ap. 87, cod. 400510, Cluj-Napoca, judetul Cluj;

X.– LEFTER Ion Bogdan, Str. Jules Michelet, nr. 25, sector. 1, cod. 10462, Bucureşti;

XI.– MANOLESCU Nicolae, la Uniunea Scriitorilor din România, Calea Victoriei, nr. 115, sector. 1, cod. 10071, Bucureşti;

XII.– MARIAN Boris, la revista „Realitatea evreiască”, str. Popa Nan, nr. 70, cod. 024078, Bucureşti;

XIII.– MIHĂIEŞ Mircea, la Uniunea Scriitorilor din România, Calea Victoriei, nr. 115, cod. 10071, sector. 1, Bucureşti;

XIV.– MUŞAT Carmen, la Revista „Observator cultural”, cu sediul in str. Constantin Daniel, nr.11, et.2, cod. 010631, sector 1, Bucureşti;

XV.– OIŞTEANU, Andrei, str. Calderon Jean Louis, ziarist, nr. 22, cod. 020036, sector 2, Bucureşti;

XVI.– Revista „22”, cu sediul in Calea Victoriei nr. 120, cod. 010093, sector 1, Bucuresti;

XVII.– Fundatia „Cultural 21”, cu sediul in Bucuresti, sector.1, str. Herastrau, nr.13;

XVIII.– Revista „Realitatea evreiască”, publicaţie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, str. Popa Nan, nr. 70, cod. 024078, Bucuresti;

XIX.– Fundatia „Timpul”, cu sediul in Iasi, B-dul Carol I, nr. 3 – 5, Casa Conachi, cod. 700506, judetul Iasi;

XX.– SHAFIR Michael, la Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai, str. Emmanuel de Martonne nr. 1, cod. 400090, Cluj-Napoca;

XXI.– TOTOK William, Wilhelmsaue 2, 10715 Berlin, Germania;

XXII.– VIANU Ion, str. Mureşanu Andrei, poet, Nr. 33, sector. 1, cod.11842, Bucuresti;

XXIII.– WIESEL Elie, la United States Holocaust Memorial Museum, 100 Raoul Wallenberg Place, SW Washington, DC 20024-2126;

XXIV.– Ziarul „Cotidianul”, cu sediul in Bdul Carol I nr.34 – 36, cod. 020922, sector. 2, Bucuresti,

În termen legal formulez MOTIVELE APELULUI MEU declarat la data de 8.12.2008, impotriva sentintei civile nr.15886/2.12.2008, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr.13596/299/2006, pe baza carora va solicit sa-mi admiteti apelul si sa schimbati in parte sentinta apelata, in sensul admiterii actiunii mele, astfel cum a fost formulata si precizata.

I.- Instanta de fond a procedat in mod gresit la admiterea exceptiei lipsei capacitatii procesuale de folosinta(eronat mentionat in dispozitiv lipsa calitatii procesuale de folosinta) a paratilor S.C. REVISTA 22 SRL, REVISTA OBSERVATOR CULTURAL, REVISTA REALITATEA EVREIASCA, REVISTA TIMPUL si ZIARUL COTIDIANUL.

Prima parata din enumerarea de mai sus are personalitate juridica, astfel cum vom proba cu relatii de la Oficiul Registrului Comertului, iar ceilalti parati din aceeasi enumerare sunt reprezentate de persoanele juridice cu personalitate juridica, la randul lor chemate in judecata in calitate de parate in speta, conform art.42 Cod. Procedura civila.

II.- Instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala si netemeinica asupra fondului actiunii mele, prin respingerea ei, in raport cu urmatoarele argumente, care conduc la concluzia admiterii actiunii:

Soluţia instanţei de fond este vădit netemeinică şi nelegală cu deosebire în raport cu principala concluzie a acestei instanţe, potrivit căreia prin articolele şi celelalte materiale ale lor prin care l-au „criticat” pe Paul Goma – acuzîndu-l în mod repetat de antisemitism şi negaţionism – pârâţii intimaţi s-ar fi situat în limitele libertăţii de exprimare iar reclamantul apelant nu ar fi făcut dovada că i s-a adus vreo atingere reputaţiei sau ar fi suferit vreun alt prejudiciu de ordin moral.

Astfel cum reclamantul apelant a arătat detaliat atât prin cererea de chemare în judecată cât şi pe timpul soluţionării acestei cauze, prin acuzaţiile (nefondate) pe care pârâţii intimaţi i le-au adus, aceştia i-au adus atingeri grave şi ilegitime reputaţiei şi onoarei sale, dreptului la propria imagine, prin încălcarea îndatoririlor şi responsabilităţilor care le reveneau în exercitarea libertăţii de exprimare, astfel cum aceste îndatoriri şi responsabilităţi sunt prevăzute prin art 30 alin (6) din Constituţia României, respectiv prin art 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Potrivit textului precizat al Convenţiei europene, exercitarea libertăţii de exprimare poate fi supusă prin lege unor restrângeri „pentru protecţia (...) reputaţiei sau a drepturilor altora”.

Principalele considerente din care, sub aspectul precizat, soluţia instanţei este netemeinică sunt următoarele:

1. „Motivarea” instanţei de fond potrivit căreia restrângerea libertăţii de exprimare în sensul precizat mai sus nu ar avea ca bază legală un „text de lege intern” (fila 14 punctul 1 al sentinţei instanţei) este cu totul netemeinică din cel puţin două considerente evidente pentru oricine. Pe de o parte pentru că în dreptul intern această restrângere este făcută prin chiar textul legii fundamentale, Constituţia României, care, la art 30 („Libertatea de exprimare”), stabileşte neechivoc, într-o formulare foarte clară pentru oricine şi în deplină conformitate cu prevederile Convenţiei europene, că „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”. Pe de altă parte, Convenţia europeană (tratat internaţional ratificat de România) face ea însăşi parte din dreptul intern, potrivit art 11 alin 2 din acceaşi Constituţie a României: „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

2. Instanţa de judecată a făcut în cauză o flagrantă greşită aplicare a jurisprudenţei Curţii europene în materia libertăţii de exprimare. Pe de o parte, instanţa şi-a însuşit (cel puţin implicit) „argumentele” cu care pârâţii au invocat în apărarea lor cauze soluţionate de către CEDO precum cauza Lingens vs Austria. Pârâţii au susţinut că referitor la „persoanelor publice” (subl ns) Curtea europeana ar fi stabilit că „limitele criticii acceptabile sunt mai largi decât pentru o persoană privata, deoarece aceştia (subl ns) se expun în mod inevitabil şi în cunoştinţă de cauză unei cercetări amanuntite a fiecarui cuvant sau fapta din partea ziaristilor si a publicului si trebuie sa dea dovada de un mai mare grad de toleranta”. Pârâţii au invocat decizia Curţii în mod denaturat – şi în deplină cunoştinţă de cauză –, incercind sa faca o demonstratie care nu putea şi nu poate fi făcută în cauza de fata – anume ca scriitorul Paul Goma, prin statutul sau de „persoana publica” s-ar afla sub incidenta jurisprudentei Curtii europene. Or, in realitate, decizia amintită Curtii îi vizase, ca în practic toate celelalte cauze de aceste gen, pe „politicieni” (in general functionari publici si demnitari) atunci cand s-a referit la limitele mai largi ale libertatii de exprimare) – în cauza menţionată Austria a fost condamnată pentru încălcarea art 10 din Convenţia europeană pentru că instanţele sale de judecată au condamnat pe ziaristul Peter Lingens pentru un numar de afirmatii critice facute la adresa lui Bruno Kreisky, cancelar în functie la acea data si presedinte al Partidului Socialist Austriac. Soluţia CEDO în cazul Lingens vs Austria a fost şi rămâne deplin temeinică, de vreme ce „politicienii” au responsabilitatea guvernării iar a supune unui control critic riguros activitatea lor ţine de esenţa oricărei societăţi democratice. Pe timpul procesului la instanţa de fond, am învederat faptul că citatele din decizia Curtii în cauza Lingens au fost reproduse de către pârâţi în mod falsificat. Citatele exacte erau: „Limitele criticii presei sunt mai largi cu privire la politicieni decât în raport cu indivizii obişnuiţi". "Spre deosebire de indivizii obişnuiţi, politicienii trebuie să accepte în mod inevitabil şi conştient verificarea strictă a fiecărui cuvânt şi faptă, atât din partea jurnaliştilor cât şi a marelui public şi, în consecinţă, trebuie să dovedească un grad mai mare de toleranţă" (cazul Lingens vs Austria, în "Hotărâri ale CEDO", Editura Polirom, 2000). Comparînd citatele originale cu cele reproduse de către pârâţi se putea observa foarte lesne că aceştia au substituit cuvantul “politicieni” cu sintagma “persoane publice” (fapt evidentiat si de neglijenta pârâţilor de a nu mai acorda apoi pronumele “aceştia” cu substantivul neutru “persoanele publice”, cu care, in citatul din decizia Curtii, pârâţii au inlocuit falsificator substantivul masculin “politicienii”) – a se vedea întâmpinarea formulată de către Societatea de avocaţi Musat & Asociatii pentru paratii Manolescu Nicolae, Musat Carmen, Oisteanu Andrei si Vianu Ion. Invocat în mod denaturat de către pârâţi a fost şi cazul asemănător al jurnalistului de radio luxemburghez Marc Thoma, care fusese condamnat de instanţele ţării sale în cadrul unui proces intentat de un grup de funcţionari publici. Şi în acest dosar Curtea europeană a decis că libertatea de exprimare a fost încălcată. Pârâţii şi avocaţii lor, însă, au citat trunchiat şi manipulator şi această decizie a CEDO. Şi, astfel cum am arătat pe timpul procesului la instanţa de fond, au făcut-o cu acelaşi scop, încercînd să extrapoleze la victima calomniilor lor o argumentare care viza şi aici „oamenii politici” şi „funcţionarii publici”. În sfârşit, tot inadecvat şi denaturat au invocat pârâţii şi avocaţii lor şi cauza Dichand şi alţii c Austriei, care de asemenea se referă la „politicieni şi funcţionari publici”.

Deşi pe timpul judecării cauzei la instanţa de fond am atras atenţia asupra tuturor acestor aspecte, instanţa de fond le-a ignorat şi a adus propria sa contribuţie la greşita „fundamentare” a deciziei sale. Astfel, pentru a concluziona că pârâţii, prin actele lor denigratoare la adresa scriitorului Paul Goma, s-ar fi situat în limitele mai largi recunoscute de către CEDO atunci când este vorba despre anumite categorii de persoane (politicieni, demnitari, functionari publici), instanţa a invocat ea însăşi două decizii ale Curţii europene care de asemenea nu puteau şi nu pot fi invocate într-o cauză precum cea a scriitorului reclamant – este vorba de cauzele Unabhängige Initiative Informationsvielfalt vs Austria, respectiv Oberschlick vs. Austria (pagina 16 a sentinţei apelate). Şi în aceste două cazuri a fost şi este vorba despre condamnarea de către instanţele din Austria a unei publicaţii şi a unui ziarist care aduseseră critici (inclusiv pentru rasism) nu unui scriitor sau unei persoane private, ci politicienilor din Partidul Libertăţii din Austria şi liderului său de extremă dreaptă (şi fost parlamentar şi guvernator al unuia dintre landurile Austriei) Jörg Haider – fapt pentru care CEDO a condamnat în ambele cazuri Austria pentru violarea art 10 din Convenţie. Invocînd această cauză a CEDO, instanţa de fond a trecut şi ea sub tăcere „circumstanţele cauzei” – care nici ele nu sunt comparabile cu cele din cauza de faţă. Dacă în cazul pârâţilor, care de asemenea „au omis” să facă vreo precizare legată de „circumstanţele cauzelor” pe care le-au invocat, o asemenea atitudine mai poate fi de înţeles, în cazul judecătorului instanţei de fond această atitudine este de neînţeles şi de neacceptat. Instanţa de fond a mai invocat în motivarea soluţiei sale şi cauza Dalban vs România – fără a preciza nici aici că în discuţie au fost de asemenea criticile aduse unui politician şi demnitar, fostul senator PDSR Radu Timofte, de către un ziarist (Ionel Dalban).

În concluzie, pentru a se justifica cu orice preţ gravele prejudicii aduse prestigiului, onoarei şi imaginii publice a scriitorului Paul Goma, pârâţii, avocaţii lor – dar, încă şi mai grav, chiar şi instanţa de judecată – au invocat în mod denaturat şi cu totul nepertinent nu mai puţin de şase decizii ale Curţii europene. În toate aceste cauze, repetăm, Curtea europeană a stabilit cu totul temeinic şi deplin justificat în raport cu exigenţele societăţilor democratice, că „limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni decât în raport cu indivizii obişnuiţi". Acest principiu statuat constant în jurisprudenţa Curţii nu este însă incident în cazul reclamantului apelant întrucât acesta nu a avut şi nu are calitatea de politician, de demnitar sau funcţionar public.

3. Este cu totul nesusţinută concluzia instanţie de fond în sensul că reclamantul apelant nu a făcut dovada că i-a fost adusă vreo atingere prestigiului, onoarei sale şi dreptului la propria imagine, respectiv că ar fi suferit vreun prejudiciu moral (paginile 14 şi 15 ale sentinţei apelate). Atât în cererea de chemare în judecată cât şi pe întreg parcursul procesului la instanţa de fond am arătat în mod detaliat şi argumentat, inclusiv cu numeroase exemple din istoria mai îndepărtată şi mai recentă, că pentru orice persoană, indiferent de statutul său – dar mai ales pentru una cu statulul intelectual al scriitorului şi militantului anticomunist Pau Goma – acuzaţia de antisemitism şi negaţionism constituie o pată foarte greu de şters asupra prestigiului, operei şi vieţii acesteia. Caracterizarea ca antisemit şi / sau negaţionist expune pe oricine desconsiderării, dispreţului şi oprobriului public, afectîndu-i în mod grav prestigiul, onoarea şi imaginea publică. Iar lucrul acesta se întâmplă cu atât mai mult în societăţi – precum cea românească – în care antisemitismul (rasismul, xenofobia etc) şi negaţionismul (contestarea sau negarea Holocaustului) nu constituie doar o abatere de la nişte norme nescrise, facultative, de ordin etic, ci şi o încălcare a legii sancţionată cu închisoare până la 5 ani – în conformitate cu art 5 şi 6 din OUG nr 31//2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Deşi i-au fost învederate pe larg pe timpul procesului, în motivarea soluţiei sale instanţa de fond a evitat să facă cea mai neînsemnată referire la aceste aspecte. Încât oricine care citeşte sentinţa acestei instanţe nu poate să nu se întrebe: Cum poate să fie logic să se afirme că o persoană care a fost acuzată prin numeroasele articole şi alte materiale denigratoare ale pârâţilor că a comis asemenea infracţiuni nu a suferit niciun prejudiciu moral, nu i-au fost afectate în vreun fel prestigiul, onoarea şi dreptul la imagine?

Pe timpul judecării cauzei la instanţa de fond am probat neechivoc, inclusiv prin declaraţiile martorilor propuşi de Paul Goma, prejudiciile de natură foarte diversă pe care acesta (soţ şi tată al unor evrei) le-a avut de suferit din cauza faptelor ilicite ale pârâţilor, constînd în acuzaţiile de antisemitism şi negaţionism. Instanţei de apel ne vom limita să-i supunem atenţiei un singur exemplu, în cuprinsul acestor motive de apel. În cursul anului 2007, în considerarea operei sale scriitoriceşti şi a luptei de peste patru decenii împotriva totalitarismului comunist, Consiliul local al Municipiului Timisoara a votat, cu unanimitatea celor 29 de membri ai săi, o Hotarâre (numarul 1 din 2007) prin care lui Paul Goma i-a fost conferit "Titlul de Cetatean de Onoare al Municipiului Timisoara". Astfel cum am arătat şi în faţa instanţei de fond, din cauza acuzaţiilor denigratoare ce i-au fost aduse anterior de către pârâţi şi a afectării imaginii şi prestigiului său în unele medii ale percepţiei publice, ambasadorul statului Israel la Bucureşti a intervenit pe lângă Primăria Timişoara să fie revocată decizia menţionată. Intervenţia diplomatului israelian nu a avut rezultatul reclamat atât pentru că scriitorul în exil se bucură, pe bună dreptate, de aprecierea comunităţii municipiului Timişoara şi a majorităţii compatrioţilor săi cât şi pentru că demersul diplomatic menţionat a fost făcut prin încălcarea prevederilor Conventiei de la Viena cu privire la relatiile diplomatice (art 41). Cu toate acestea, intervenţia ambasadorului israelian a constituit o contestare profund nedreaptă şi ilegitimă a meritelor scriitorului Paul Goma, a prestigiului şi onoarei care i se cuvin pentru opera şi viaţa sa.

Cele de mai sus constituie fiecare în parte şi toate împreună motive din care, în dezacord categoric cu susţinerile instanţei de fond, apreciem că ceea ce reclamantul a solicitat prin cererea sa de chemare în judecată, în apărarea prestigiului său, a onoarei şi dreptului său la imagine reprezintă măsuri nu doar „prevăzute de lege” ci şi în mod evident „necesare într-o societate democratică” şi „urmărind un scop legitim” – în înţelesul art 30 din Constituţia României şi al art 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Paul Goma

București, 14 septembrie 2014.