Am vrea să știm ce părere au Ucrainenii despre Gaza, ca
unii care au fost exterminați prin înfometare în 1932–1933.
Am vrea să știm apoi ce părere au Republican-moldovenii,
care au suferit același lucru în 1946–1947.
Dar nu vom primi nici un răspuns, căci totul nu este
decât ipocrizia unor entități vasale, Ucraina și Republica Moldova, situate pe
două puncte de conflict ale Occidentului cu Rusia, care repetă mantrele CIA–MI6–Mossad
de care depinde rămânerea lor la butoane; și, desigur, păstrarea sponsorilor.
Conștiința lor – „factor secundar, derivat din existență“, cum se spunea pe
vremea lui Stalin – este o chestiune cu geometrie variabilă, în funcție de
destinatar și de context, nu de umanitate, de drept și de valori.
Vedem, în schimb, cum autoritățile Republicii Moldova
expun, an de an, în centrul Chișinăului, vagoanele durerii deportării în Gulag,
într-un exercițiu nu de comemorare veritabilă, ci de utilizare cinică. Este
doar un produs de propagandă. Un fapt pe care ofticatul primar Ion Ceban,
recent interzis în România și în Spațiul Schengen pentru a nu jena pe Maia
Sandu și partidul său la alegerile parlamentare din toamnă,
l-a sesizat cu precizie atunci când a autorizat, în același loc, un bâlci. Un
bâlci, dar măcar unul cinstit!
București, 30 iulie 2025.