Am urmărit ultima „bombă“ a IICCMER,
o instituție care seamănă mai degrabă cu o ambasadă, cu un organ de propagandă
(anticomunistă sui-generis), decât cu un institut de cercetare, de investigare
a crimelor comunismului.
Spun aceasta cu gândul că subiectul copiilor din
azilele ceaușiste este unul oribil, care nu doar că merită, ci chiar trebuie
investigat, căci poate vom reuși astfel să cernem propaganda de realitate – sau
ne vom afunda și mai mult în confuzie, în stilul cunoscut?
Găsesc deci util că acești oameni au catadicsit să
se adreseze Parchetului pentru a vedea astfel (eventual în justiție) ce și cât
din considerațiile lor se susțin, în speță cele de „program de exterminare“, „regim de
exterminare“ și altele asemenea.
Tocmai pentru că este vorba despre victime și
familiile lor, iar nu despre instrumentiști care cântă cum bate vântul
politicii și al intereselor, să vedem mai întâi dacă Parchetul își va însuși perspectiva,
dacă adică există probe juridice care să susțină că avem de-a face cu crime
imprescriptibile – sau o luăm de la (un alt) capăt cu cazul Ursu?
Sper doar că toată lumea este de acord, în sfârșit,
că o inculpare și un probatoriu prost făcute nu slujesc în nici un fel
victimele, ci din contră!
Pentru că suntem apoi pe terenul nostru, istoric,
nu pe al altora, ar fi de văzut ce acoperire au aserțiuni precum cele ale lui Cosmin
Popa de Institutul „Nicolae Iorga“, care compară această
situație, a copiilor „irecuperabili“, cu Programul nazist de
eutanasiere a handicapaților și vorbește de „un holocaust“ („Rock FM“, emisiunea
„Morning Glory“ din 14/12/2023). Să nu-l
audă însă nea Florică, nici Muraru cu asemenea comparații „antisemite“,
„negaționist-deflectiviste“, „concurențialiste“, că nu-l
mai salvează nici „Judas Priest“!... Pe ce se bazează deci? Pe
conferințe de presă? Ni se flutură că IICCMER are un raport-denunț de peste
1.500 de file, dar unde este acesta, ca să-l citim, evaluăm? Este secret? Căci
din rezumatul intitulat „Sinteză investigații cămine“, un
document mai degrabă inform și plin de greșeli de ortografie și punctuație, nu
se înțelege rațiunea. La mijloc este vorba despre o chestiune foarte serioasă
care trebuie discutată serios și documentat, nu aruncată peste gard, eventual
în curtea Parchetului. Poate că astfel dai niște gagici pe spate, ori presa
însetată de senzaționalism, dar într-o discuție profesională te faci de râs.
În fine, nostalgia comunismului nu se combate cu
propaganda, cu amalgamul IICCMER, ci cu politici – ale Guvernului, ale
autorităților locale. Cum? Arătându-le oamenilor că acum trăiesc mai bine, că
societatea este mai dreaptă, că aleșii (ori nealeșii) sunt în slujba lor, nu în
primul rând a propriilor interese.
Restul sunt povești muritoare care nu vor face
decât să transleze imaginea (memoria) pozitivă a comunismului de la generațiile
vechi la cele noi, care nu au nici o idee despre acesta. Ceea ce, de fapt, se
și întâmplă.
Sau pură instrumentalizare.
București, 17 decembrie 2023.