 |
| Sursa: Administrația Prezidențială |
Pe 7 aprilie a.c. Andrei Muraru, consilierul
Președintelui Republicii în probleme de relații cu autoritățile publice și
societatea civilă, ne-a împărtășit programul politic în materie de istorie și
memorie[1].
Dar, mai întâi, cine este Andrei Muraru, fața zâmbitoare
a politicilor istoriei și memoriei lui Klaus Iohannis?
A fost bursier la [...] United States Holocaust Memorial
Museum (Washington DC, 2010-2011). [...]
A fost decorat de M.S. Regele Mihai pentru [...]
activitatea în fruntea IICCMER cu Ordinul „Coroana României“ în grad de Ofițer (2015)[2].
Comentariile sunt, cum vom vedea, de prisos.
Sarcini
de politică externă
Aşa cum a subliniat şi preşedintele în discuţiile cu
partenerii israelieni, dar şi în discuţiile de la Washington, România îşi
propune să devină un centru regional pentru combaterea antisemitismului,
discriminării şi xenofobiei.
Fiindcă am scris pe larg despre aceste subiecte, nu vom
relua, nici rezuma, ci doar face trimiteri[3].
Problema
în discuție: națiunea
acest muzeu [al Holocaustului – n. n.] nu este construit
de statul român pentru a-şi pune cenuşă în cap, ci este o instituţie
fundamentală, la baza societăţii româneşti, construită pe valori, care îşi
propune să educe naţiunea.
Această vulgată istorico-memorială are la bază două
stigmate: responsabilitatea Statului Român, încă de la întemeierea sa în
Modernitate, pentru politici numite „antisemite“,
cât și culpabilizarea colectivă și transistorică[4].
Carnetul Agitatorului, ediția 2016
Preşedintele a exprimat această idee a înfiinţării unei
instituţii de sine stătătoare, care să aibă tocmai acest scop, de cursuri
post-universitare care să vorbească despre Holocaust, despre memoria
Holocaustului, şi la care să participe, în principal, lideri de opinie, oameni
politici, diplomaţi, oameni din establishmentul administrativ şi militar, să
avem oameni din zona de ordine şi siguranţă publică, pentru că aceştia conduc
societatea. Aceştia sunt elitele societăţii.
Politicile acestea au fost aplicate prin canale
ultraexecutive, metodele fiind toate vechi și noi: cenzura istorică și
memorială și predarea lor cu poliția[5].
O
anumită idee despre consens
Faptul că în 10-12 ani am trecut prin mandatul unui
preşedinte socialist, apoi am avut un preşedinte de dreapta, am avut un guvern
socialist, apoi un guvern liberal, a urmat un guvern socialist-liberal, iar
faptul că toate au păstrat această direcţie în privinţa memoriei Holocaustului
poate conduce uşor la idee că există deja premisele pentru un consens larg. Ne
amintim din nou de Legea 217/2015 (Legea antilegionară- n.r), o lege foarte
avansată în Europa, pentru care preşedintele, peste tot pe unde a fost, a fost
felicitat pentru că a existat această voinţă politică în România, această lege
a fost votat[ă] de toate partidele politice parlamentare în unanimitate.
În toate deciziile privind politicile „holocaustului“ nu a existat nici o consultare publică, cu atât
mai puțin dezbaterea lor, prin urmare, ideea existenței unui consens este o
ficțiune a „limbii de lemn“[6].
Aceeași
idee despre consens în altă variantă
Ca şi în cazul muzeului evreilor şi holocaustului, e
nevoie de un consens larg în societate, cu atât mai mult cu cât vorbim despre
comunism, pentru că aţi văzut că în ultimii ani există o discuţie tot mai
aprinsă despre ce înseamnă anticomunism democratic, ce însemană anticomunism
nedemocratic. Toate lucrurile aceste[a] vor trebui lămurite, separate, pentru că
acest muzeu [al comunismului – n. n.] nu trebuie să fie o sursă continuă de
polemică, de acuze publice, ci trebuie să fie rodul unui consens cât mai larg
în societate. Evident că vor fi gruprui [grupuri – n. n.] marginale, care nu se
vor simţi reprezentate acolo, grupuscule neolegionare. O societate cum este cea
românească, integrată în UE şi NATO, care susţine pe deplin valori
euroatlantice nu poate să sprijine asemenea iniţiative care valiorizează [sic!]
asemenea figuri ale Mişcării legionare.
Muzeul comunismului va expulza deci, democratic,
victimele „legionare“ (reale, presupuse sau
închipuite) din Pantheonul memoriei naționale[7].
Ioanid,
„expertiză“, „know-how“, donatori, parteneriat: pe scurt, afaceri
[Reporterul:] Să încheiem tot cu muzeul
holocaustului. Unul dintre directorii muzeului din SUA est e Radu Ioanid. În ce
măsură veţi colabora?
[Andrei Muraru:] Ne aşteptăm ca Muzeul Holocaustului din
Washington să fie un sprijin extrordinar de expertiză şi de know-how în
costruirea acestui muzeu şi, de ce nu, în aducerea unor donatori pe lângă
construirea muzeului din Bucureşti. Nu pot să exclud din discuţie nici
expetrtiza [sic!], la Muzeul Holocaustului din SUA există peste 1.000.000 de
pagini despre Holocasutul din România, toate aceste lucruri vor trebui fructificate
şi ne bazăm din plin pe partenerii americani.
Avem religia holocaustului-cu-haș-mare, avem o lege
represivă a acesteia, ne mai lipsește o Catedrală a ei sau, horribile dictu, o Moschee, căci de
Sinagogă nici nu se pune problema. Preoții acestei religii civile – sau ofițeri
politici – se vor găsi întotdeauna. Iar dacă-i sarcină-de-plan, plan va fi!...
NOTE
[1] Cf. http://adevarul.ro/news/politica/adevarul-live-ora-1100-andrei-muraru-consilier-prezidential-nevoie-romania-muzeu-holocaustuluil-1_570602875ab6550cb8b87774/index.html. Ortografia și punctuația aparțin textului
original.
[2] Cf. http://www.presidency.ro/ro/administratia-prezidentiala/consilierii-presedintelui/dan-andrei-muraru.
[4] Cf., spre exemplu, http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/06/romania-si-legile-memoriale.html.
[5] Cf., spre exemplu, http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/08/as-vrea-sa-transmit.html; http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2016/03/despre-predarea-istoriei-holocaustului_23.html.
[6] Cf., spre exemplu, http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/06/cu-istoria-la-tribunalul-politicii.html; http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2016/02/legea-memoriei-din-nou-in-dezbatere.html.
[7] Cf., spre exemplu, http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/08/o-comparatie-trivializatoare.html; http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/08/victimele-comunismului-si-legea-memoriei.html.
București, 10 aprilie 2015.