 |
Comitetul supraviețuitorilor
internatelor indiene
Sursa: Raportul Comisiei |
În rezervațiile amerindienilor canadieni fac ravagii
șomajul, alcoolismul, toxicomania, violența și... uitarea. Toate au condus la o
rată nemaiîntâlnită a sinuciderilor în rândul metișilor și inuiților, care
reprezintă peste 4% din populația Canadei (cf.
http://www.lemonde.fr/m-moyen-format/article/2016/04/22/les-indiens-du-canada-preferent-mourir_4907359_4497271.html).
Această stare de fapt se adaugă uneia mai vechi:
generații întregi au fost marcate de internări forțate în stabilimente (internate),
petrecute până chiar în anii 1990, destinate să-i „evanghelizeze“ și
„asimileze“ pe copiii amerindieni, practici
pe care un organism independent, Comisia de adevăr și reconcliere, le-a investigat
sistematic și și-a publicat concluziile în decembrie anul trecut.
Prin urmare, alt context (cultural, politic, social),
alte crize identitare, alți actori și alte victime.
Este important deci să renunți la ipocrizia multiculturală,
ca și la exportul de democrație, pentru a te putea concentra pe realitatea de
acasă.
Am spune apoi că
este important, ba chiar vital, să vezi și necazurile, dezastrele altora –
uneori mai grele, mai dureroase decât ale noastre – pentru a putea apărea
astfel, toate, în perspectiva lor reală.
Așa am ajuns să parcurgem (dată fiind întinderea, oarecum
în diagonală) Raportul Comisiei de Adevăr și Reconciliere din Canada (cf. la adresa: http://www.trc.ca/websites/trcinstitution/index.php?p=15).
Elaborat în urma unei munci de șase ani, începând din
2008, este o lucrare cu totul impresionantă, atât cantitativ (doar sumarul conține
circa 600 de pagini) cât și, mai ales, calitativ, și ne vom grăbi să comunicăm
pe scurt concluziile noastre.
Statul federal a trimis forțat, în internate – încă de la
originile sale, dar într-un mod sistematic începând din 1939 și până în anul
2000 – zeci de mii de copii inuiți și metiși. Acolo, ei au fost abuzați
cultural, fizic și sexual, întregul sistem fiind numit de Comisie, în termeni
exacți și categorici, un „genocid fizic, biologic și cultural“. Unii dintre
subiecții oribilelor tratamente au dispărut fizic, iar mormintele lor nu se
cunosc, în timp ce supraviețuitorii au puternice traume.
Raportul conține relatările victimelor (au fost audiate
peste 6.000 de persoane) și se încheie cu cererile Comisiei față cu Guvernul
federal în vederea reconcilierii. A se reține termenul cheie folosit: nu
„propuneri“, ci „cereri“ (We call / Nous demandons).
În continuare, vom traduce câteva extrase din Raport.
Problema în studiu:
Genocidul fizic reprezintă exterminarea în masă a membrilor unui grup vizat
iar genocidul biologic înseamnă distrugerea capacității de
reproducere a unui grup. Genocidul
cultural constă în distrugerea structurilor și practicilor care
permit grupului să continue să trăiască în calitate de grup. Statele care se
implică într-un genocid cultural urmăresc să distrugă instituțiile politice și
sociale ale grupului vizat. Pământurile au fost expropriate, populațiile transferate
forțat iar deplasările lor limitate, limbile au fost interzise, liderii
spirituali persecutați, practicile spirituale interzise iar obiectele de
valoare spirituală confiscate și distruse. Și mai important pentru problema
care ne interesează, familiilor le-au fost interzise transmiterea valorilor
culturale și identitatea de la o generație la alta.
În relațiile sale cu
populațiile autohtone, Canada a făcut toate aceste lucruri.
Misiunea Comisiei:
Cu toate acestea, scopul
comisiei nu a fost să învinovățească pe cineva sau să rețină faptele blamabile.
Accentul a fost pus mai degrabă pe căutarea adevărului cu scopul de a pune
bazele importantei probleme a reconcilierii. Acum, când știm ce s-a petrecut în
internate și știm și urmările lor, ce avem de făcut?
Autorii Raportului sunt perfect conștienți de dificultatea
procesului de reconciliere, și iată în ce termeni:
Cunoașterea
adevărului a fost dificilă, dar reconcilierea va fi și mai dificilă. Pentru aceasta
trebuie respinse fundamentele paternaliste și rasiste ale sistemului internatelor
care stau la baza acestei relații. Reconcilierea necesită elaborarea unei noi
viziuni întemeiate pe respectul mutual. Totodată, trebuie înțeles că urmările
cele mai pernicioase ale internatelor au fost pierderea mândriei și demnității
popoarelor autohtone și lipsa de repect pe care neautohtonii au învățat-o încă
din copilărie față de vecinii lor autohtoni. Reconcilierea nu este o problemă a
autohtonilor, ci o problemă canadiană. Astfel, toate aspectele societății
canadiene ar necesita să fie reexaminate. Sumarul de față se vrea doar o
referință inițială în vederea acestei discuții importante, căci reconcilierea
va cere timp.
*
Având cauze diferite, altele sunt ravagiile lumii noastre,
prin urmare și crizele identitare arată diferit.
Comparând activitatea descrisă cu Comisiile și Rapoartele
de la noi („Wiesel“ și „Tismăneanu“), putem remarca trei lucruri:
1) În ciuda faptului că au fost compuse din universitari
de statură internațională, nici una dintre ultimele nu și-a propus să întrebe, măcar
de sănătate, victimele (nu a fost audiată vreo persoană), necum reconcilierea să
fi fost între scopurile lor.
2) Din această decuplare de discursul victimelor a
rezultat aiuritoarea situație prezentă: în loc să pună bazele, să contribuie la
despărțirea noastră de trecut, la refacerea legăturilor sociale, aceste două
comisii au reprezentat simple leviere politice în mâinile unor politicieni și a
celor care le-au coordonat, adică, pe scurt: instrumente de putere.
3) Mai mult, mai grav, ceea ce constatăm în prezent: ca
instanțe de pervertire a noțiunilor de „adevăr“ și „reconciliere“, aceste
comisii, rapoarte și instituțiile rezultate de pe urma lor (Institutul Wiesel,
în principal, dar și IICCMER din prezent) reprezintă puternice frâne în acest
proces, unelte care îl împiedică.
Adevărul și Reconcilierea nu sunt probleme ale foștilor
deținuți politici – inuiții și metișii noștri – ci probleme românești.
În fine, vom formula o doleanță: Stimați tovarăși nacealnici, am avea
o solicitare, pe care am dori-o doar vag utopică, și pe care o exprimăm în
termenii cei mai politicoși cu putință. După ce ați consumat atâtea resurse și
v-ați atins atâtea obiective personale și de grup, vă cerem (we call / nous
demandons) să luați acasă aceste comisii,
rapoarte și instituții și să ne lăsați să ne descurcăm fără ele și fără dvs. Căci
vorba canadienilor înșiși: Too much is too much, enough is enough!
București, 25 aprilie 2016.