Decorația
 |
|
Octav Bjoza la Simpozionul Pitești
©Mircea Stănescu 2013 |
Moment simbolic important în prima zi de exercitare a
mandatului noului președinte al țării, Dl. Klaus Iohannis, pe data de 22
decembrie a.c., când a acordat prima sa distincție, și cea mai importantă a Statului
Român, „Steaua României“ în Grad de Cavaler, președintelui Asociației Foștilor
Deținuți Politici din România, Dl. Octav Bjoza[1].
În ciuda celor spuse în comentariile de presă, nu este
prima decorație pe care instituția Președintelui a acordat-o victimelor
comunismului, căci Emil Constantinescu a decorat-o pe disidenta Doina Cornea,
Ion Iliescu l-a decorat pe eroul lagărelor de la Canalul Dunăre–Marea Neagră și
de la închisoarea Gherla, Remus Radina, iar Traian Băsescu l-a decorat pe
disidentul Vasile Paraschiv. Ultimii doi au refuzat însă distincțiile din
pricina mâinilor nesincere care le ofereau.
Mesajul transmis de Președinte este cu atât mai important
cu cât este primul de la începerea efectivă a mandatului său, și în el găsim o
schiță a modului în care gândește problemele moștenirii comunismului și
decomunizării. Actul este de salutat, întrucât are o încărcătură simbolică și emoțională
pe care gesturile președinților anteriori nu le-au avut, însă vom lăsa
aplauzele în seama altora, pentru a încerca să-i deslușim semnificațiile.
Primo: o întrebare, dacă nu ar fi fost mai
potrivit ca Asociația însăși să fie decorată, iar nu Președintele ei, după cum
a procedat și Regele Mihai, care a distins principala organizație a victimelor
comunismului cu ordinul „Nihil Sine Deo“?[2] Explicabil, instituția
Președinției procedează unilateral în astfel de cazuri, și rămâne în sarcina
celui decorat ca să accepte ori refuze distincția. Dl. Bjoza a fost decorat în
calitate de fost deținut politic și președinte al AFDPR, însă nu putem face
abstracție de faptul că Domnia Sa este și subsecretar de stat în Guvernul
Ponta, așa încât actul poate fi interpretat, într-un sens mai larg, date fiind
atribuțiile Președintelui Republicii, și ca unul de reconciliere politică. Fapt
remarcabil, președintele Bjoza a căutat să transleze semnificația gestului de
la propria-i persoană la ansamblul membrilor Asociației, invitând la ceremonie
16 foști deținuți politici, deopotrivă femei și bărbați.
Secundo: trei observații legate de discursul
Președintelui Iohannis[3]:
1) Domnia Sa a folosit, pentru regimul comunist, termenul
„ilegitim“, iar nu sintagma „ilegitim și criminal“, de care a uzat antecesorul
său urmând Raportul „Tismăneanu“, o schimbare de accent importantă („Vreme de
45 de ani, puterea a fost exercitată de un grup de privilegiaţi, care au
instaurat un regim ilegitim [subl. n.], regim care...“);
2) A vorbit despre despre criminalii comuniști din anii
1950-1960 care se plimbă pe stradă nepedepsiți; dar nu și despre cei din anii
1970-1980, pentru a trece apoi la criminalii din perioada „Revoluției“, o
absență la fel de importantă („Din acest punct de vedere, consider că este
dreptul şi obligaţia justiţiei de a-i identifica şi a-i aduce în faţa legii pe
cei care se fac vinovaţi, fie că vorbim despre torţionarii din anii 1950-1960
sau despre cei care au comis crime şi abuzuri la Revoluţie [subl. n.].“);
3) Pentru nepedepsirea criminalilor comuniști,
Președintele a indicat o responsabilitate difuză a societății în ansamblul ei,
iar nu a societății politice, nici, mai specific, a instituțiilor însărcinate
cu aplicarea legii („Faptul că astăzi există încă oameni cu mâinile pătate de
sânge, care au săvârşit crime în timpul comunismului sau în timpul Revoluţiei
şi care se plimbă liberi arată, de fapt, incapacitatea noastră, ca societate,
de a-i găsi şi pedepsi pe cei vinovaţi [subl. n.].“)
În concluzie, în mesajul său, Președintele a luat
distanță față de o parte dintre concluziile Raportului „Tismăneanu“, lăsând să
se înțeleagă că nu se va amesteca în dezbaterile istorice și/sau ideologice
privind criminalitatea regimului comunist, singura chestiune care îl privește
fiind „adevărul juridic“ („pentru că de adevărul istoric se vor ocupa, fără
îndoială, istoricii“), și de aici îndemnul adresat Justiției de a investiga
crimele comunismului. Cu privire la conținutul faptelor de investigat, noul
președinte s-a situat în linia Guvernului Ponta, ba chiar a făcut un pas
înapoi, de vreme ce ultima orientare a Ministerului Justiției, cel puțin
declarativ, privește și crimele comunismului din anii 1980, cazul ilustrativ
fiind cel al lui Gheorghe Ursu, ucis de Securitate pe motive de conștiință[4].
Terzo: o observație cu privire la discursul
Președintelui AFDPR.
Emoționant, Domnia Sa s-a concentrat pe revendicarea
simbolică a Muzeului Victimelor Comunismului. Nu a spus însă nimic despre
criminalitatea comunistă azi, nici despre ansamblul măsurilor reparatorii de
care ar trebui să beneficieze victimele și urmașii lor[5]. Vizibil emoționat,
față de textul scris a adăugat câteva cuvinte în legătură cu sprijinul de care
s-a bucurat Asociația în ultimii ani din partea fostului președinte Emil
Constantinescu.
Scandalul
Facebookul, Internetul s-au inflamat din pricina unui
articol care are mai puțin de-a face cu presa, decât cu atacul-de-presă[6]. Și
astfel ajungem să vorbim mai mult despre rumoarea stârnită în jurul actului,
decât despre actul în sine, și deloc despre decomunizare.
Iată ce se afirmă, ce se citează acolo:
Bjoza a luat
cuvântul, arătând că nu a fost și nu va fi legionar, dar a fost educat de către
aceștia atunci când avea 19 ani și se afla în „temnițele comuniste“. „Mi-au
marcat tot restul vieții. de la ei am învățat pentru totdeauna că nimic nu se
poate realiza fără morală (...) Tot ei mi-au atras atenția că neamul românesc
este bântuit de trădători, de vânzători de țară și au avut dreptate. Din cauza
asta îi voi purta în mintea și sufletul meu, câte zile voi avea“, a spus
președintele AFDPR.
Și iată transcrierea fragmentului incriminat:
Nu sunt
legionar, n-am fost și-i prea târziu să mai devin. Dar norocul meu a fost ca la
vârsta de 19 ani să fiu educat în temnițele comuniste de unii dintre ei. Mi-au
marcat tot restul vieții. De la ei am învățat pentru totdeauna că „Nimic,
fiule, nu se poate realiza fără morală. Nici în familie, nici în economie, nici
în politică, nici în țară. Și mai e ceva, băiatule: fără credință, nimic nu se
va putea realiza.“
Tot ei mi-au
atras atenția că neamul românesc este bântuit de trădători, de vânzători de
țară, și-au avut dreptate. Din cauza asta îi voi purta în mintea și-n sufletu’
meu, câte zile voi avea. „Nici jertfa supremă nu-nseamnă prea mult atunci când
te sacrifici, te jertfești întru salvarea demnității neamului tău.“ Nu prea
înțelegeam sensu’, tâlcu’ cuvintelor, că eram poate prea tânăr…
 |
| Monumentul respectiv. Captură de ecran |
Mai întâi, monumentul în discuție (un cenotaf) a fost
ridicat în memoria legionarilor din localitatea Râșnov asasinați de regimul
Carol al II-lea, morți în cel de-Al Doilea Război Mondial și exterminați în
lagărele de la Miercurea Ciuc și Canalul Dunăre–Marea Neagră[7].
Apoi, insidiosul text din „Evenimentul Zilei“ contestă
oportunitatea participării liderului național al foștilor deținuți politici la
o manifestare care a avut ca obiect (și) comemorarea unor deținuți politici
(fie ei legionari); și, deși Dl. Bjoza precizează că nu împărtășește ideile
legionare, autorul său ține morțiș să producă o confuzie a limbilor între „martirii
legionari“ și „martirii anticomuniști“, două noțiuni care nu se suprapun.
Pentru comparație, Franța comemorează oficial morții
comuniști din Rezistența Franceză, adică pe cei care au luptat în spatele
frontului în primul rând pentru patria comunismului mondial, Uniunea Sovietică,
a căror credință în bolșevism este dincolo de orice dubiu, iar nimănui nu i-a
trecut prin minte că prin acest act autoritățile franceze participă la
comemorarea „martirilor comunismului“. Pe mormintele și la locurile lor de
execuție scrie: Mort pour la France și, într-adevăr, așa și este, căci
în perioada în care ei luptau împotriva ocupantului german, Franța era
cufundată în colaboraționIsm. Explicabil, comuniștii și necomuniștii din
Rezistență pot fi văzuți împreună la asemenea manifestări, unde deseori este
prezent și steagul roșu, și nimeni nu se ofuscă din această pricină. Am putea
extinde comparația invocând situația comuniștilor închiși în lagărele (de
exterminare, de concentrare) naziste, comemorați (morți și vii, deopotrivă) –
și pe bună dreptate – în calitatea lor de victime, iar nu de adepți ai „moralei
proletare“.
Asemeni Istoriei, și Memoria este un teritoriu al
distincțiilor, dar acestea trebuie făcute, la fel cum faptele trebuie cântărite
și măsurate cu aceeași greutate și cu aceeași măsură, nu cu greutăți și măsuri
diferite.
În cele din urmă, de la susținerea, de către Dl. Bjoza, a
faptului că în închisorile comuniste „unii“ dintre deținuții politici legionari
l-au învățat morala pură-și-simplă și demnitatea națională, și până la
catalogarea sa ca simpatizant al „moralei legionare“, deci criptolegionar, de
asemenea, până la declanșarea unui fel de „luptă de clasă“, a unui soi de
segregare politică între victimele „democrate“ și cele „legionare“ ale
comunismului, n-a mai fost decât un pas – dar un pas cât o prăpastie! – pe care
o parte dintre interpreții săi l-au făcut cu prea mare ușurință. Mai mult, Vladimir
Tismăneanu, care a preluat inițiativa (dacă nu cumva atacul a fost, de la bun
început, concertat, așa cum sugerează cronologia), a reluat acuzele și a chemat
să se pronunțe IICCMER și Institutul „Wiesel“[8], și nu mai rămânea decât să
fie convocat Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului (MCA),
filiala locală a Anti-Defamation League, pentru ca defăimarea să
fie completă. Centrul respectiv (cuvântul „centru“ este un eufemism), condus de
Marco Katz, s-a convocat însă singur, după cum o atestă deliranta sa reacție,
în care spune că „decorarea unui sustinator, declarat, al Miscarii Legionare
(??? – n. n), cu Ordinul National «Steaua Romaniei» poate fi
interpretata ca o omagiere adusa, de Administratia Prezidentiala, acelei
miscari (??? – n. n) nationalista, fascista, criminala.“ Ortografia,
punctuația și limba aparțin, desigur, originalului[9].
Dar să abordăm fondul problemei.
Acest text de presă, despre care ar rămâne de lămurit (în
situația în care ar conta prea mult) dacă autorul său și redacția ziarului nu
cunosc câteva adevăruri elementare sau dacă reprezintă o operațiune de
dezinformare și manipulare, operează cu un decupaj ideologic într-o zonă în
care ideologia nu-și are locul. Căci, vorba lui Soljenițîn (cităm din memorie):
adevărul, binele și frumosul nu țin de ideologie, ci trec prin inima fiecărui
om. Astfel, pentru că vorbim despre morală și despre individ, nu conta ce
orientare politică ai avut înainte de arestare, ci cum te-ai comportat în
spatele gratiilor sau sârmelor ghimpate comuniste, iar unii dintre cei arestați
ca legionari – cunoaștem azi chiar un caz de comunist închis, participant la
Greva din ianuarie 1953 care a zguduit lagărele de la Canalul Dunăre-Marea
Neagră, indicat de Remus Radina[10] – s-au supus la ceea ce încarcerații din
întreaga lume comunistă numesc „o etică a deținutului politic“, ceea ce
înseamnă că s-au purtat demn, uman în condiții inumane.
În concluzie: nu ar fi fost normal, rațional, ba chiar și
jurnalistic ca, dacă ceva nu era inteligibil, omului să i se acorde dreptul de
a (se) explica, în loc să arunci asupra lui anatema „fascismului“ și
„antisemitismului“?[11] Înțelegem politica – bați șaua (Fostul Deținut Politic)
ca să priceapă iapa (Politicianul: când consilierul Andrei Muraru, verosimil
aflat la originea actului și discursului Președintelui, când subsecretarul de
stat în Guvernul Ponta, Octav Bjoza, când, în fine, președintele Klaus Iohannis
însuși) – dar totuși, să-l condamni pe președintele național al foștilor
deținuților politici în contumacie este nu doar prea mult, ci reprobabil.
Sensuri
Apropo de Marco Katz, de la MCA, a cărui penultimă
ispravă a fost să decripteze nazismul în frizura cheguevaristului Radu Mazăre:
mizerabilul atac politic împotriva D-lui Bjoza denotă culmea tupeului și a
înșelătoriei. Evreii din New York au un cuvânt care rezumă această stare – „Chutzpach“
– și care poate fi exemplificată astfel: „Cineva face caca în pragul casei
tale, după care sună la ușă ca să-ți ceară hârtie igienică.“
Omul Octav Bjoza, deși nevinovat – căci nu este nici
legionar, nici antisemit – nu va fi apărat, în fond, de nimeni (sau de prea
puțini), întrucât politicienii, jurnaliștii și alți „oameni de bine“ de la noi
sunt cu atât mai culpabilizați de această acuză, cu cât ea este mai absurdă
(Paul Goma nu este decât o rară excepție!).
Consilierul Andrei Muraru, pus la stâlpul infamiei – în
mod ciudat, atunci când a făcut, în sfârșit, o faptă de ispravă – este protejat
de Radu Ioanid (prietenii știu de ce!), și tocmai de aceea delirul lui Katz își
alege cu grijă țintele (Bjoza și Iohannis).
„Cazul“ se va termina, probabil, în „coadă de pește“:
Președinția va tăcea, IICCMER și Institutul „Wiesel“ nu se vor amesteca,
victima nu va fi trimisă în vizită ghidată la Memorialul Holocaustului din
Washington (după modelul Iliescu-Șova), va rămâne cu decorația, dar onoarea ei
nu va fi spălată (sau, în altă lectură, nici nu este nevoie, căci onoarea stă
în ceea ce faci tu, nu în ceea ce băsnesc alții despre tine).
Avatarurile „antifascismului“ ca ideologie
Din „dezbaterile“ care au urmat am aflat că:
1) „Legionarii“ deținuți politici – fie ei foști, reali
sau presupuși, fie participanți la crime sau doar acuzați de „crimăgândit“ (Crimethink) – nu sunt victime ale
Comunismului; la fel, nici cei trecuți prin „demascările“ de tip Pitești (numai
„țărăniștii“, „liberalii“, „regaliștii“ și... „comuniștii“), și nici cei
închiși pentru „crime de război și dezastrul țării“, numiți, și aceștia, tot
„fasciști”;
2) „Legionarii“ nu sunt oameni, prin urmare ei meritau și
groaznica detenție comunistă (în Gulag sau Loco), și moartea atroce, și
torturile sălbatice din „demascări“, și „spălările pe creier“;
3) Toți aceștia nu trebuie comemorați în nici un fel,
nici reabilitați juridic (Trăiască „independența“ Justiției!, căci nu sunt).
Cine nu știa deja a aflat astfel că „lupta împotriva
extremismului“ se desfășoară cu
mijloace extreme: dezinformare, manipulare, rea-intenție vădită, violență de
limbaj. Căci aici nu este vorba nici despre „legionari“, nici despre „antisemiți“, nici măcar despre dihotomia Fascism / Comunism
(Holocaust vs. Gulag), ci despre victime și doar despre ele.
Așa arată „Ideologia rece“, cea care evacuează și
Umanitatea, și Individul, și Compasiunea, și Adevărul, și Dreptatea. Pentru
„fasciști“ nu există așa ceva.
Esența Democrației este dezbaterea, iar a Științei
discuția rațională. Cei care vor să le bage altora pumnul pe gât,
interzicându-le dreptul la cuvânt (gândire sau expresie) sau aruncând anateme,
au prea puțin (sau deloc) legătură cu una ori cu cealaltă.
La fel, pentru o Memorie justă a Comunismului, nu
culoarea politică este cea care contează, ci suferința și moartea. Or Suferința
și Moartea nu au decât culoarea ideologiei care le-a băgat pe victime în pământ
sau le-a mutilat definitiv, fizic și sufletește. Este singurul loc în care
ideologizatorii-de-profesie-ai-morții-și-suferinței o pot găsi cu adevărat.
Tactică-fără-strategie
Sinistra glumă cu „legionarismul“ lui Bjoza s-a îngroșat,
căci, în cele din urmă, și-a făcut simțită prezența însuși Michael Shafir,
șeful „Comitetului Antifascist“, filiala locală.
 |
|
O fotografie cât o mie de cuvinte (de la dreapta la
stânga):
Radu Ioanid, Dinu Zamfirescu și Andrei Muraru la Râmnicu
Sărat
Sursa
: IICCMER |
Nu direct, ci, după obicei, prin interpuși, militanți de
bază. (Măria Sa nu se coboară la nivelul unui amărât de deținut politic, ci dă
edicte, autorizează excomunicări. Invers, dacă ținta ar fi fost de talia lui Paul
Goma, intervenea Radu Ioanid, Șeful cel Mare.)
Linia politică de urmat pe care o trasează spune că da,
omul e un „legionăroi“ și că trebuie înfierat cu mânie. Iar în sprijinul
ukazului invocă o „demascare“, o „turnătorie“ pe care a colectat-o de la
William Totok (deh, ce să-i faci, năravul!)[12].
Prin urmare, ne-am lămurit. Ceea ce doar bănuiam – de la
apariția în chestie a lui Katz, apoi a inenarabilului Laszlo Alexandru – s-a
confirmat: este un atac pe tot frontul (Președinție în principal, Guvern în
subsidiar) venit din partea a două grupuri relativ distincte, care, deși acționează
pe tronsoane diferite, se află în concurență (iar unii dintre membri chiar în
dușmănie personală). Însă, după cum se poate observa, în subteran ele comunică,
și o fac chiar foarte bine; ba chiar, în acest caz, acționează concertat.
Noul președinte fiind „neamț“, iar nemții gata culpabilizați în urma nazismului lor (și
vorbim aici doar de adeziunea masivă a sașilor și șvabilor la Grupul Etnic
German), este posibil ca acești războinici ai vremurilor noastre să caute să-i
declanșeze lui KWI (acronim care seamănă cu WWII!) un anume complex.
Dincolo însă de acest „front unic“, fiecare dintre grupuri
are propria-i agendă, iar atunci când țintele vor fi lovite (iar „fascistul“
Bjoza răpus), cel mai bine plasat, pivotul acestei agregări îi va aplica
celuilalt o lovitură necruțătoare. C-așa-i în politică...
Dar până atunci – cum se spunea pe vremuri – la luptă,
tovarăși! Să facem tabula rasa din
Memorie, căci Istoria este deja vai de capul ei!
Mai sunt în viață circa 3.000 de foști deținuți politici –
bătaia de joc a politrucilor „tranziției“, a Justiției „democrate“ – cărora
Bjoza caută să le obțină ceva despăgubiri pentru suferințele îndurate, pentru ca
să aibă ce lăsa copiilor lor (alte victime!). Nu dorim decât să ne înșelăm, dar,
după cum se desfășoară ostilitățile, credem că este cazul să-și ia gândul, căci
nici dacă își vor face „demascarea gândurilor banditești“ nu le vor primi.
Înapoi la
decorație
Că veni vorba despre decorații: „simpatizanții“ lui Bjoza
sunt posesori de așa ceva.
De pildă, Vladimir Tismăneanu este deținătorul „Ordinului Naţional Pentru Merit“ în grad de
Mare Cavaler, conferit de Preşedintele României (Traian Băsescu) pe 6 iulie
2011[13].
La rândul
său, Radu Ioanid
este deținătorul „Ordinului Naţional Pentru Merit“ în grad de
Ofiţer, conferit de Preşedintele României (Emil Constantinescu) pe 14 decembrie
2000[14].
În fine, Michael
Shafir a fost (este încă?) decorat cu „Ordinul
Meritul pentru Învăţământ“ în grad de Ofiţer, conferit de Preşedintele României (Traian Băsescu) pe
26 ianuarie 2009[15]. Ulterior, el i-ar fi întors distincția sub motivul
mărturisit în continuare: „Am decis să returnez decoraţia în semn de protest
faţă de Legea educaţiei naţionale (LEN) în forma ei promulgată şi inspirată de
preşedintele Băsescu. Cu această lege ajung să fiu plătit cu ora, deci
preşedintele mă trimite pe centură, pentru că doar acolo este practicat un
astfel de mod de plată.“[16] O exprimare curat intelectuală, profesorală – atât prin
motivație, cât și prin registru – a celui care în anii 1990 făcea „strepteace“ (limbaj propriu) în fața Monicăi Lovinescu.
După cum se poate constata, în România sunt decorați mai
degrabă cei care nu pun preț pe simbolurile Statului Român. La fel, sunt
recompensați securiștii și servitorii politici[17]. Numai deținuții politici – care și-au dat
viața, au fost uciși pentru această țară – nu au acest drept: ei trebuie să
ceară permisiunea „caraliilor memoriei“.
În fine,
după această întreagă „dezbatere“ credeți că victimele
comunismului se vor afla în altă parte decât unde s-au aflat și până acum,
adică: în gropi comune (morții-fără-cruce) și în uitare (viii culpabilizați,
„antisemitizați“)?! Așa se face politica memoriei: fără scrupule și cu
terorism intelectual, nu cu idealuri de adevăr, dreptate, bine și frumos.
Epilog?
În cele din
urmă, Președintele Iohannis a răspuns acuzațiilor. Mai întâi, este de remarcat
că nu a dat înapoi nici un pas. Apoi, interpretarea de bun simț: „Nu, lucrurile
nu se leagă. […] Întreaga discuție a fost forțată, nu știu de cine, nu știu de
ce. Consider că a fost un act reparatoriu, pentru că foștii deținuți politici
nu au fost băgați în seamă, am considerat că este un gest care a fost necesar
României.“[18]
O reacție de
salutat.
NOTE
[1] Cf. http://stiri.tvr.ro/klaus-iohannis-apel-la-rezolvarea-dosarelor-revolutiei-si-comunismului-la-decorarea-lui-octav-bojza_54223.html. Ceremonia
înregistrată poate fi văzută la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=k_AMRGv1WeE&feature=youtu.be&app=desktop.
[3] Cf. http://www.stiripesurse.ro/discursul-inut-de-klaus-iohannis-la-decorarea-lui-octav-bjoza_942655.html.
[4] Cf.,
în acest sens, articolul nostru, Despre câteva mutări pe frontul politic al
anticomunismului românesc, la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2014/11/despre-cateva-mutari-pe-frontul-politic_10.html.
[5] Cf., în
acest sens, articolele noastre: Repunere în drepturi versus „reabilitare“,
la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2013/09/repunere-in-drepturi-versus-reabilitare.html; și Despre
spinoasa problemă a despăgubirilor datorate foștilor deținuți politici, la
adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2014/11/despre-spinoasa-problema-despagubirilor.html.
[6] „Evenimentul
Zilei“, 23/12/2014 (în fapt, el a apărut în ziua anterioară), articol de Mircea
Marian, la adresa: http://www.evz.ro/octav-bjoza-presedintele-afdpr-decorat-azi-de-klaus-iohannis-a-participat-in-2009-la-o-comemorare-a-martirilor-legionari.html. Conținutul
său a fost reluat, în același stil, de „Hotnews“, 22/12/2014, la adresa: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18901884-profil-octav-bjoza-prima-persoana-decorata-presedintele-iohannis-luptator-anticomunist-condamnat-15-ani-munca-silnica-declara-2009-nu-sunt-legionar-dar-norocul-meu-fost-fiu-educat-temnite-unii-dintre.htm.
[7] Cf.
numele lor înscrise pe cruce, la: https://www.youtube.com/watch?v=G3aHQLjNXIo.
[8] Articol din
data de 22/12/2014, la adresa: http://www.contributors.ro/politica-doctrine/presedintele-iohannis-unii-consilieri-de-la-cotroceni-si-riscul-datului-in-bara/.
[9] Comunicat
din data de 22/12/2014, la adresa: http://antisemitism.ro/wp-content/uploads/2014/12/2014-12-23-MCA-Comunicat-de-Presa-Administratia-Prezidentiala-decoreaza-un-sustinator-al-Miscarii-Legionare.pdf.
[10] Cf. Mircea
Stănescu, Reeducarea în România comunistă. Târgu-Ocna, Ocnele Mari, Canalul
Dunăre-Marea Neagră, Iași, Polirom, 2012, pp. 260 și 341-342.
[11] Ca dovadă,
ulterior Dl. Bjoza a avut o reacție, în același sens cu cele spuse de noi mai
sus, la emisiunea „Sinteza Zilei“ de la Antena 3, din seara zilei de 23/12/2014.
Și, pe larg, „Adevărul“, 26/12/2014, la adresa: http://adevarul.ro/locale/constanta/klaus-iohannis-criticat-decorarea-octav-bjoza-mca-romania-a-semnat-dezamagitor-act-populism-1_549d54ff448e03c0fd0ee8d0/index.html.
[12] Site-ul
intitulat „Jurnalistan“, cu o titulatură desprinsă parcă din publicistica
anticomunistă a lui Ioan-Petru Culianu („Partan, Secan și Imperiul Maculist“),
5/01/2015, la adresa: http://www.jurnalistan.ro/2015/01/05/nu-orice-forma-de-anticomunism-este-legitima-interviu-cu-istoricul-adrian-cioflanca/.
[13] „Mediafax“, 15/07/2011, la adresa: http://www.mediafax.ro/politic/vladimir-tismaneanu-decorat-de-presedintele-basescu-pentru-promovarea-democratiei-in-romania-8498705.
[14] Cf.
site-ul IICCMER, la adresa: http://www.iiccr.ro/ro/despre_iiccr/structura_iiccr/consiliul/radu_ioanid.
[15] „Ziua de Cluj“, 26/01/2009, la adresa: http://ziuadecj.realitatea.net/cultura/profesorul-michael-shafir-decorat-de-basescu-fara-stirea-sa--26836.html.
[16] „Ziua de Cluj“, 21/01/2011, la adresa: http://ziuadecj.realitatea.net/politica/shafir-ii-returneaza-decoratia-lui-basescu--59350.html. Cum l-a bălăcărit pe prodecanul Universității Cluj, pe
aceeași temă, nu interesează aici.
[17] Iată ultima ispravă a ultimului Președinte al
Republicii, „deBANAT.ro“, la adresa: http://debanat.ro/2014/12/pas-urias-ultimul-decorat-al-lui-basescu-primul-al-lui-iohannis/.
[18] Cf.
„Agerpres“, 7/01/2015, la adresa: http://www.agerpres.ro/politica/2015/01/07/iohannis-nu-mi-se-par-fondate-acuzatiile-aduse-lui-octav-bjoza-12-56-23.
București, 23 decembrie 2014.