Scopul comunicării de faţă este de a încerca să sondăm motivaţiile psihologice care au stat la baza acţiunilor deţinutului cel mai proeminent implicat în reeducarea de „tip Piteşti”, Eugen Ţurcanu.
Încercarea noastră se bazează pe două surse: prima, o relatare a lui Alexandru Dumitrescu, directorul închisorii Piteşti, apropiată evenimentelor, şi a doua, o expunere a lui Gheorghe Bâgu, fost coleg de detenţie cu Ţurcanu la Piteşti şi, după începerea demascărilor, şef al comitetului de demascare la camera 1 „corecţie” (etajul I).
Episodul pe care îl vom relata are loc în perioada imedit ulterioară introducerii noului regulament penitenciar în închisorile româneşti (7 iunie 1949 la Piteşti), care a avut drept consecinţă instituirea unui regim dur de detenţie, având ca scop să-i izoleze complet pe deţinuţi de familiile lor, tocmai pentru a-i lipsi de suportul psihologic şi moral care ar fi îngreunat acţiunile reeducative. Primirea de pachete, vizitele şi vorbitoarele au fost suspendate pe termen nedeterminat, iar administraţia a instituit un regim de teroare asupra deţinuţilor.
În perioada respectivă, Ţurcanu a primit însă un pachet de acasă, iar directorul Alexandru Dumitrescu l-a lăsat să citească cele câteva rânduri însoţitoare pe care gardianul şef Gheorghe Ciobanu i le reţinuse. Directorul spune că episodul a avut loc între inspecţia lui Iosif Nemeş (6 iulie 1949) şi trimiterea ofiţerului politic Ioan Marina la închisoare (fapt care s-a petrecut la câteva zile distanţă), dar îl datează greşit în septembrie acelaşi an[1].
Mai mult, la începutul lunii iulie 1949, Dumitrescu i-a permis lui Ţurcanu să trimită o procură adresată soţiei[2]. După ce i-a precizat că solicită favorul de a o trimite prin scrisoare recomandată, deţinutul a continuat după cum relatează directorul:
[„]Dle Director[,] trebue mai întâi să vă explic despre ce este vorba ca să mă puteţi înţelege[”,] şi în continuare începe să-mi spună următoarele: «Înainte de a fi arestat[,] eu m-am despărţit de nevastă, pentru că am prins-o având relaţii secsuale cu propriul meu frate[,] acasă la părinţii mei[,] în fundul grădinii.[»] Auzind aceste lucruri[,] m’am mirat într’adevăr cum de se poate una ca asta, să aibă relaţii secsuale cu propriul tău frate, aceasta nu ieste posibil. [«]Ieste adevărat[,] D-le Director[,] îmi răspunde, că ori cine aude acest lucru nu-mi dă crezare[,] însă acesta este adevărul[,] şi dacă v’aş povesti tot ceiace am tras în viaţa mea cu această femeie[,] v’aţi speria.[»] La auzul acestor cuviinte l-am compătimit, la care compătimire el îmi răspunde că într’adevăr[,] viaţa lui ieste o tragedie. După ce termină acestea de spus[,] continuă. [«]În prezent suntem despărţiţi[,] ea locuieşte la Suceava şi eu la păriinţii miei[,] într’o comună de pe lângă Rădăuţi. Ce s’a întâmplat însă[?], când eu am plecat de la ea[,] mi-au rămas acolo toate hainele[,] şi necazul cel mai mare nu ar fi acesta[,] că mi-au rămas hainele[,] dar s’a întâmplat ca toate actele mele personale să rămână în buzunarul unei haine ce se găseşte la ia[,] şi dacă pe mine m’a arestat[,] eu nu mi-am mai luat actele[,] aşa că mi se pot pierde actele[;] şi după ce mă eliberez[,] desigur că v’oi avea necaz din această cauză. Ştiind că atunci când ieste vorba de acte deţinuţii au dreptul să scrie recomandat, acesta este motivul pentru care vin la D-voastră şi vă rog[,] dacă ieste posibil[,] ca această lună să mi se permită să trimit această scrisoare recomandat[,] mai ales că în afară de faptul că ieste vorba de acte[,] eu vreau ca această scrisoare ce i-o trimit să i-o fac sub formă de procură, prin care să-i pun în vedere ce trebuie să facă cu hainele mele, într’u cât până eu mă eliberez[,] ea poate să-mi vândă hainele şi apoi eu să nu o mai pot trage la răspundere, însă dacă îi trimit această procură[,] ea pe baza ei mi le va preda la păriinţii miei[,] iar ea va avea acoperire procura mea[,] şi în cazul că nu le va preda[,] eu îi voi face dovadă cu recipisa de la poştă şi cu faptul că D-voastră mi-aţi făcut acest lucru posibil, adică trimiterea recomandatei cu această procură[,] fapt ce va rezulta din actele Penitenciarului.[»]”[3]
Gardianul Nicolae Şchiopu a dus la poştă scrisoarea recomandată, iar directorul i-ar fi dat recipisa lui Ţurcanu, după ce în prealabil a pus viza în colţ şi a semnat. Este necesar a fi marcat că după schimbarea regulamentului penitenciar acceptul directorului într-o asemenea operaţiune era un mare favor, nicidecum un drept regulamentar.
Informaţia privitoare la relaţiile dintre Ţurcanu şi soţia sa este sprijinită de o alta, furnizată de Gheorghe Bâgu, apropiat al său din perioada de început a demascărilor de la camera 1 „corecţie”, informaţie care îl are ca sursă tot pe Ţurcanu.
În acea perioadă, viitorul reeducator-şef dintre deţinuţi:
s-a mai plâns de fratele său, elev la o şcoală silvică, pe care l-a surprins făcându-i curte soţiei sale. Era tare amărât şi hotărât să-şi omoare şi fratele[4].
Cele două informaţii se sprijină reciproc: prima vorbeşte despre un adulter consumat, în timp ce cea de-a doua pare să indice nu gelozia lui Ţurcanu, ci postura psihologică de soţ înşelat, de vreme ce este greu de crezut că cineva s-ar gândi să ucidă pentru nişte simple curte.
În plus, mărturisirea pe care Ţurcanu i-o face directorul ni se pare verosimilă şi pentru motivul că acesta s-a dovedit a fi o persoană angajată total faţă de regim şi incapabilă de dedublare. Deducem deci că pe lângă ura faţă de legionari şi orgoliul (se vede acum mai bine – rănit), eşecul în căsnicie a alimentat motorul psihologic al angajamentului absolut al lui Ţurcanu în demascări.
Note
Încercarea noastră se bazează pe două surse: prima, o relatare a lui Alexandru Dumitrescu, directorul închisorii Piteşti, apropiată evenimentelor, şi a doua, o expunere a lui Gheorghe Bâgu, fost coleg de detenţie cu Ţurcanu la Piteşti şi, după începerea demascărilor, şef al comitetului de demascare la camera 1 „corecţie” (etajul I).
Episodul pe care îl vom relata are loc în perioada imedit ulterioară introducerii noului regulament penitenciar în închisorile româneşti (7 iunie 1949 la Piteşti), care a avut drept consecinţă instituirea unui regim dur de detenţie, având ca scop să-i izoleze complet pe deţinuţi de familiile lor, tocmai pentru a-i lipsi de suportul psihologic şi moral care ar fi îngreunat acţiunile reeducative. Primirea de pachete, vizitele şi vorbitoarele au fost suspendate pe termen nedeterminat, iar administraţia a instituit un regim de teroare asupra deţinuţilor.
În perioada respectivă, Ţurcanu a primit însă un pachet de acasă, iar directorul Alexandru Dumitrescu l-a lăsat să citească cele câteva rânduri însoţitoare pe care gardianul şef Gheorghe Ciobanu i le reţinuse. Directorul spune că episodul a avut loc între inspecţia lui Iosif Nemeş (6 iulie 1949) şi trimiterea ofiţerului politic Ioan Marina la închisoare (fapt care s-a petrecut la câteva zile distanţă), dar îl datează greşit în septembrie acelaşi an[1].
Mai mult, la începutul lunii iulie 1949, Dumitrescu i-a permis lui Ţurcanu să trimită o procură adresată soţiei[2]. După ce i-a precizat că solicită favorul de a o trimite prin scrisoare recomandată, deţinutul a continuat după cum relatează directorul:
[„]Dle Director[,] trebue mai întâi să vă explic despre ce este vorba ca să mă puteţi înţelege[”,] şi în continuare începe să-mi spună următoarele: «Înainte de a fi arestat[,] eu m-am despărţit de nevastă, pentru că am prins-o având relaţii secsuale cu propriul meu frate[,] acasă la părinţii mei[,] în fundul grădinii.[»] Auzind aceste lucruri[,] m’am mirat într’adevăr cum de se poate una ca asta, să aibă relaţii secsuale cu propriul tău frate, aceasta nu ieste posibil. [«]Ieste adevărat[,] D-le Director[,] îmi răspunde, că ori cine aude acest lucru nu-mi dă crezare[,] însă acesta este adevărul[,] şi dacă v’aş povesti tot ceiace am tras în viaţa mea cu această femeie[,] v’aţi speria.[»] La auzul acestor cuviinte l-am compătimit, la care compătimire el îmi răspunde că într’adevăr[,] viaţa lui ieste o tragedie. După ce termină acestea de spus[,] continuă. [«]În prezent suntem despărţiţi[,] ea locuieşte la Suceava şi eu la păriinţii miei[,] într’o comună de pe lângă Rădăuţi. Ce s’a întâmplat însă[?], când eu am plecat de la ea[,] mi-au rămas acolo toate hainele[,] şi necazul cel mai mare nu ar fi acesta[,] că mi-au rămas hainele[,] dar s’a întâmplat ca toate actele mele personale să rămână în buzunarul unei haine ce se găseşte la ia[,] şi dacă pe mine m’a arestat[,] eu nu mi-am mai luat actele[,] aşa că mi se pot pierde actele[;] şi după ce mă eliberez[,] desigur că v’oi avea necaz din această cauză. Ştiind că atunci când ieste vorba de acte deţinuţii au dreptul să scrie recomandat, acesta este motivul pentru care vin la D-voastră şi vă rog[,] dacă ieste posibil[,] ca această lună să mi se permită să trimit această scrisoare recomandat[,] mai ales că în afară de faptul că ieste vorba de acte[,] eu vreau ca această scrisoare ce i-o trimit să i-o fac sub formă de procură, prin care să-i pun în vedere ce trebuie să facă cu hainele mele, într’u cât până eu mă eliberez[,] ea poate să-mi vândă hainele şi apoi eu să nu o mai pot trage la răspundere, însă dacă îi trimit această procură[,] ea pe baza ei mi le va preda la păriinţii miei[,] iar ea va avea acoperire procura mea[,] şi în cazul că nu le va preda[,] eu îi voi face dovadă cu recipisa de la poştă şi cu faptul că D-voastră mi-aţi făcut acest lucru posibil, adică trimiterea recomandatei cu această procură[,] fapt ce va rezulta din actele Penitenciarului.[»]”[3]
Gardianul Nicolae Şchiopu a dus la poştă scrisoarea recomandată, iar directorul i-ar fi dat recipisa lui Ţurcanu, după ce în prealabil a pus viza în colţ şi a semnat. Este necesar a fi marcat că după schimbarea regulamentului penitenciar acceptul directorului într-o asemenea operaţiune era un mare favor, nicidecum un drept regulamentar.
Informaţia privitoare la relaţiile dintre Ţurcanu şi soţia sa este sprijinită de o alta, furnizată de Gheorghe Bâgu, apropiat al său din perioada de început a demascărilor de la camera 1 „corecţie”, informaţie care îl are ca sursă tot pe Ţurcanu.
În acea perioadă, viitorul reeducator-şef dintre deţinuţi:
s-a mai plâns de fratele său, elev la o şcoală silvică, pe care l-a surprins făcându-i curte soţiei sale. Era tare amărât şi hotărât să-şi omoare şi fratele[4].
Cele două informaţii se sprijină reciproc: prima vorbeşte despre un adulter consumat, în timp ce cea de-a doua pare să indice nu gelozia lui Ţurcanu, ci postura psihologică de soţ înşelat, de vreme ce este greu de crezut că cineva s-ar gândi să ucidă pentru nişte simple curte.
În plus, mărturisirea pe care Ţurcanu i-o face directorul ni se pare verosimilă şi pentru motivul că acesta s-a dovedit a fi o persoană angajată total faţă de regim şi incapabilă de dedublare. Deducem deci că pe lângă ura faţă de legionari şi orgoliul (se vede acum mai bine – rănit), eşecul în căsnicie a alimentat motorul psihologic al angajamentului absolut al lui Ţurcanu în demascări.
Note
* Textul de faţă reprezintă o variantă a unei părţi din lucrarea noastră Reeducarea în România comunistă: Aiud, Suceava, Piteşti, Braşov (1945-1952), Iaşi, Editura Polirom, 2010.
[1] Cf. Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 21-28/01/1954, Arhivele Securităţii, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 10, ff. 204 r-v.
[2] Comandantul spune şi de această dată că episodul a avut loc între inspecţia lui Nemeş (6 iulie) şi trimiterea lui Marina la închisoare (petrecută la câteva zile distanţă), dar îl datează din nou greşit în sepetembrie acelai an. Cf. Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 21-28/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 10, ff. 204 v-207 r; Proces-Verbal de Interogatoriu, nedatat [după 29/04/1954], vol. 10, f. 107 v.
[3] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 21-28/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 10, ff. 205 v-206 v. Este poate inutil de precizat că respectăm ortografia documentului.
[4] Gh. Bâgu, Mărturisiri din perioada comunistă, f. ed., f. a., p. 7.
Comunicare la Simpozionul Internaţional Piteşti – Reeducarea prin tortură, Piteşti, 2-4 octombrie 2009.
[1] Cf. Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 21-28/01/1954, Arhivele Securităţii, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 10, ff. 204 r-v.
[2] Comandantul spune şi de această dată că episodul a avut loc între inspecţia lui Nemeş (6 iulie) şi trimiterea lui Marina la închisoare (petrecută la câteva zile distanţă), dar îl datează din nou greşit în sepetembrie acelai an. Cf. Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 21-28/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 10, ff. 204 v-207 r; Proces-Verbal de Interogatoriu, nedatat [după 29/04/1954], vol. 10, f. 107 v.
[3] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 21-28/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 10, ff. 205 v-206 v. Este poate inutil de precizat că respectăm ortografia documentului.
[4] Gh. Bâgu, Mărturisiri din perioada comunistă, f. ed., f. a., p. 7.
Comunicare la Simpozionul Internaţional Piteşti – Reeducarea prin tortură, Piteşti, 2-4 octombrie 2009.