Pe 2 iunie 2009 a trecut în Lumea Celor Drepţi prietenul nostru Andrei Vartic. „Moş Andrei”, cum îşi spunea faţă cu noi şi cum îi spuneam noi înşine (deşi nici el nu era cu adevărat bătrân, după cum nici noi nu mai eram atât de tineri) avea 60 de ani. Pentru cei care l-am cunoscut, plecarea lui dintre noi a fost dureroasă, o durere care, în cazuri de acest gen, cel mai adesea este mută.
Vom căuta aici să schiţăm doar jaloanele unei vieţi puse în slujba culturii şi binelui public ale românităţii din Basarabia.
Fizician de formaţie, a avut preocupări constante în literatură, teatru, istorie şi jurnalism. Încă din studenţie a fost arestat de KGB pentru participarea la acţiuni anticomuniste şi de afirmare a identităţii româneşti. De pildă, în vara anului 1968 (moment în care ia naştere în Uniunea Sovietică tipul de opoziţie numit „disidenţă”) organizează o acţiune de protest faţă cu invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice. Cunoaşte represiunea regimului sovietic: şapte ani de-a rândul i se interzice să aibă un loc de muncă, este arestat în diferite oraşe ale Uniunii Sovietice şi chiar internat pe motive de conştiinţă într-un azil psihiatric din Chişinău (în vara 1972). Pentru a se întreţine munceşte în construcţii, „la negru”, în Siberia. Publică în samizdat lucrări precum: Drum prin rime, Arta iubirii, Jurnalul baltic, Ion, Pod peste fluviu, Scrisori din Bizanţ sau Lupta cu moartea.
În martie 1977, susţinut de alţi oameni de cultură din Basarabia, întemeiază la Filarmonică „Teatrul Poetic”, care ulterior va deveni unul din centrele mişcării de eliberare naţională din Basarabia. Cu „Teatrul Poetic” prezintă câteva mii de spectacole din literatura medievală şi cea clasică românească (scop în care bate cu pasul, de câte două-trei ori, fiecare sat românesc din Basarabia). În urma reprezentaţiilor date, iau naştere peste 300 de „teatre poetice” româneşti de amatori.
Montează peste 50 de spectacole şi spectacole proprii de „teatru poetic”, care au loc la Filarmonică, la Palatul Naţional şi la televiziune, lecturează şi recită fragmente din literatura clasică românească în peste 40 de spectacole proprii de televiziune (împreună cu Nicolae Dabija, prezentator şi Iurie Roşca, redactor).
În 27 mai 1988 iniţiază crearea Frontului Popular din Moldova (FPM), pentru ca pe 3 iunie 1988 să organizeze şi să conducă adunarea de fondare a organizaţiei. Este membru activ al cenaclului „A. Mateevici” şi al FPM, orator la mitingurile anticomuniste şi de afirmare a identităţii româneşti, participant la organizarea Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989.
În perioada 1990-1994 este deputat din partea FPM în primul Parlament al Republicii Moldova, unde participă la redactarea Regulamentului Parlamentului, a „Legii de funcţionare a Guvernului”, a „Legii cu privire la economia de piaţă” şi a celei privind „Stoparea pe cale paşnică a conflictelor regionale din fosta URSS”.
În septembrie 1991 pune bazele primei fundaţii culturale din Republica Moldova, „Basarabia”, şi a editurii cu acelaşi titlu, editează revistele „Quo Vadis” şi „Fără machiaj”.
Începând din 1990 organizează anual mai multe expediţii de săpături arheologice în zona de locuire a dacilor din Carpaţi, pentru ca în august 1994 să publice prima sa carte consacrată subiectului: Ospeţele nemuririi, vol. I-III (care cunoaşte şi o ediţie în limba rusă).
Din 2005 lucrează la Radio „Vocea Basarabiei” şi „Euronova 71”, unde devine director de programe şi realizator al emisiunii „Holocaustul comunist din Basarabia”. Colaborează la publicaţii ca: „Literatura şi arta”, „Timpul”, „Natura”, „Magazin bibliologic” din Chişinău, „Convorbiri literare” şi „Dacia literară” din Iaşi sau „New York Magazin”, şi editează site-ul: http://www.voceabasarabiei.com. În 2007 publică o colecţie de articole intitulată Cealaltă Românie (Ploieşti, Casa de presă Typodas Press).
A fost vicepreşedintele Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova (condus de Nicolae Dabija), încă de la înfiinţarea organizaţiei, în 2007, şi până la săvârşirea sa.
Cele spuse reuşesc doar să indice (iar nu să cuprindă) faptul că ne-am aflat în prezenţa unei personalităţi polivalente, situată – în ciuda vremurilor – în linie directă cu marile nume ale intelectualităţii basarabene din secolul trecut (de altfel, este înrudit, pe linie maternă, cu Petre Ştefănucă).
L-am cunoscut ca pe un om blând, ca pe un om bun, ca pe un om drept. Figura sa radia acea linişte interioară proprie omului care trăia în raport cu un crez, şi care era, în acelaşi timp, un efect al încercărilor pe care le trecuse cu bine. Ştia să adapteze cu inteligenţă şi graţie natura principiilor la efemerul acţiunii politice. În fine, a fost unul din atât de puţinii oameni cinstiţi pe care i-am întâlnit în viaţa noastră; cinstit, şi nu oricum, ci: până la capăt şi fără rest!
*
La împlinirea a 40 de zile de la trecerea sa în eternitate, prietenii l-au comemorat la Mânăstirea Diaconeşti din jud. Bacău. La întrunire au participat, între alţii: Ion Vartic, fiul cărturarului, Constantin Rusanovschi, preşedintele Filialei Oneşti a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina” şi Viorel Cucu, directorul Editurii „Vicovia” (v. pagina sa Web: http://andreivartic.org/). Cu acelaşi prilej a fost lansată cartea Codul de la Voroneţ, Bacău, Editura Vicovia, 2009, publicată în Colecţia „Andrei Vartic”.
Bucureşti, 6 octombrie 2009
Vom căuta aici să schiţăm doar jaloanele unei vieţi puse în slujba culturii şi binelui public ale românităţii din Basarabia.
Fizician de formaţie, a avut preocupări constante în literatură, teatru, istorie şi jurnalism. Încă din studenţie a fost arestat de KGB pentru participarea la acţiuni anticomuniste şi de afirmare a identităţii româneşti. De pildă, în vara anului 1968 (moment în care ia naştere în Uniunea Sovietică tipul de opoziţie numit „disidenţă”) organizează o acţiune de protest faţă cu invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice. Cunoaşte represiunea regimului sovietic: şapte ani de-a rândul i se interzice să aibă un loc de muncă, este arestat în diferite oraşe ale Uniunii Sovietice şi chiar internat pe motive de conştiinţă într-un azil psihiatric din Chişinău (în vara 1972). Pentru a se întreţine munceşte în construcţii, „la negru”, în Siberia. Publică în samizdat lucrări precum: Drum prin rime, Arta iubirii, Jurnalul baltic, Ion, Pod peste fluviu, Scrisori din Bizanţ sau Lupta cu moartea.
În martie 1977, susţinut de alţi oameni de cultură din Basarabia, întemeiază la Filarmonică „Teatrul Poetic”, care ulterior va deveni unul din centrele mişcării de eliberare naţională din Basarabia. Cu „Teatrul Poetic” prezintă câteva mii de spectacole din literatura medievală şi cea clasică românească (scop în care bate cu pasul, de câte două-trei ori, fiecare sat românesc din Basarabia). În urma reprezentaţiilor date, iau naştere peste 300 de „teatre poetice” româneşti de amatori.
Montează peste 50 de spectacole şi spectacole proprii de „teatru poetic”, care au loc la Filarmonică, la Palatul Naţional şi la televiziune, lecturează şi recită fragmente din literatura clasică românească în peste 40 de spectacole proprii de televiziune (împreună cu Nicolae Dabija, prezentator şi Iurie Roşca, redactor).
În 27 mai 1988 iniţiază crearea Frontului Popular din Moldova (FPM), pentru ca pe 3 iunie 1988 să organizeze şi să conducă adunarea de fondare a organizaţiei. Este membru activ al cenaclului „A. Mateevici” şi al FPM, orator la mitingurile anticomuniste şi de afirmare a identităţii româneşti, participant la organizarea Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989.
În perioada 1990-1994 este deputat din partea FPM în primul Parlament al Republicii Moldova, unde participă la redactarea Regulamentului Parlamentului, a „Legii de funcţionare a Guvernului”, a „Legii cu privire la economia de piaţă” şi a celei privind „Stoparea pe cale paşnică a conflictelor regionale din fosta URSS”.
În septembrie 1991 pune bazele primei fundaţii culturale din Republica Moldova, „Basarabia”, şi a editurii cu acelaşi titlu, editează revistele „Quo Vadis” şi „Fără machiaj”.
Începând din 1990 organizează anual mai multe expediţii de săpături arheologice în zona de locuire a dacilor din Carpaţi, pentru ca în august 1994 să publice prima sa carte consacrată subiectului: Ospeţele nemuririi, vol. I-III (care cunoaşte şi o ediţie în limba rusă).
Din 2005 lucrează la Radio „Vocea Basarabiei” şi „Euronova 71”, unde devine director de programe şi realizator al emisiunii „Holocaustul comunist din Basarabia”. Colaborează la publicaţii ca: „Literatura şi arta”, „Timpul”, „Natura”, „Magazin bibliologic” din Chişinău, „Convorbiri literare” şi „Dacia literară” din Iaşi sau „New York Magazin”, şi editează site-ul: http://www.voceabasarabiei.com. În 2007 publică o colecţie de articole intitulată Cealaltă Românie (Ploieşti, Casa de presă Typodas Press).
A fost vicepreşedintele Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova (condus de Nicolae Dabija), încă de la înfiinţarea organizaţiei, în 2007, şi până la săvârşirea sa.
Cele spuse reuşesc doar să indice (iar nu să cuprindă) faptul că ne-am aflat în prezenţa unei personalităţi polivalente, situată – în ciuda vremurilor – în linie directă cu marile nume ale intelectualităţii basarabene din secolul trecut (de altfel, este înrudit, pe linie maternă, cu Petre Ştefănucă).
L-am cunoscut ca pe un om blând, ca pe un om bun, ca pe un om drept. Figura sa radia acea linişte interioară proprie omului care trăia în raport cu un crez, şi care era, în acelaşi timp, un efect al încercărilor pe care le trecuse cu bine. Ştia să adapteze cu inteligenţă şi graţie natura principiilor la efemerul acţiunii politice. În fine, a fost unul din atât de puţinii oameni cinstiţi pe care i-am întâlnit în viaţa noastră; cinstit, şi nu oricum, ci: până la capăt şi fără rest!
*
La împlinirea a 40 de zile de la trecerea sa în eternitate, prietenii l-au comemorat la Mânăstirea Diaconeşti din jud. Bacău. La întrunire au participat, între alţii: Ion Vartic, fiul cărturarului, Constantin Rusanovschi, preşedintele Filialei Oneşti a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina” şi Viorel Cucu, directorul Editurii „Vicovia” (v. pagina sa Web: http://andreivartic.org/). Cu acelaşi prilej a fost lansată cartea Codul de la Voroneţ, Bacău, Editura Vicovia, 2009, publicată în Colecţia „Andrei Vartic”.
Bucureşti, 6 octombrie 2009